scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

Greta Thunberg a pus hipstereala în cui. Ce motiv are

Greta Thunberg a pus hipstereala în cui. Ce motiv are

Cunoscuta activistă de mediu Greta Thurberg va lăsa deoparte, pentru o perioadă, eco-protestele și va reveni pe băncile școlii. După ce a călătorit în mai toată lumea în ultimii ani, ...

Ce se întâmplă dacă se suspendă cursurile. Cine poate sta acasă cu copiii și pe ce bani

Ce se întâmplă dacă se suspendă cursurile. Cine poate sta acasă cu copiii și pe ce bani

În situaţia în care într-o şcoală vor fi suspendate cursurile din cauza COVID-19, un părinte va primi 75% din salariu ca să stea acasă cu copilul. Afirmația a fost făcută...

Statul e obligat de lege să distribuie gratuit măști în școli

Statul e obligat de lege să distribuie gratuit măști în școli

La 14 septembrie începe școala. Reglementările privind securitatea sanitară dejaexistente, precum și cele avute expres în vedere pentru unitățile de învățământ impun, între altele, obligativitatea purtării măștilor atât de către...

Dan Andronic despre începerea școlii: „Dacă profesorii nu sunt testați în totalitate, nu suntem pregătiți...”

Dan Andronic despre începerea școlii: „Dacă profesorii nu sunt testați în totalitate, nu suntem pregătiți...”

Autoritățile nu sunt pregătite pentru începerea noului an școlar în condiții de siguranță, dacă nu au capacitatea să testeze toți profesorii și personalul nedidactic din școli. Jurnalistul Dan Andronic susține...

Cum a fost poreclită Andreea Esca la școală? Colegele erau geloase

Cum a fost poreclită Andreea Esca la școală? Colegele erau geloase

Una dintre cele mai apreciate vedete și mai îndrăgite vedete de la noi, Andreea Esca, a dezvăluit porecla pe care a căpătat-o pe vremea când mergea la școală. Deși este...

Formularul cerut părinților în școli este ilegal. Concluzia zdrobitoare a unui cunoscut avocat

Formularul cerut părinților în școli este ilegal. Concluzia zdrobitoare a unui cunoscut avocat

Avocatul Gheorghe Piperea spune că nu se poate condiționa semnarea unei declarații pe proprie răspundere a părinților, din care să rezulte că copiii lor nu sunt infectate cu noul coronavirus,...

Consilierii medicali de top: Neînceperea anului școlar, mai periculoasă decât pandemia

Consilierii medicali de top: Neînceperea anului școlar, mai periculoasă decât pandemia

Cei mai importanți consilieri medicali din guvernele Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord explică de ce neparticiparea la ore este mai riscată pentru copii decât pandemia. Copiii trebuie...

E vremea lui Giroscop. E vremea tâmpirii

E vremea lui Giroscop. E vremea tâmpirii

Pandemia de COVID are un caracter ideologic și politic, despre care am tot scris. Dar mai există o însușire care merită pomenită: îndobitocirea de masă. Deși globală, pe malurile Dâmboviței...

Ce au descoperit oamenii de știință despre copii și coronavirus. Se mai deschid școlile?!

Ce au descoperit oamenii de știință despre copii și coronavirus. Se mai deschid școlile?!

Copiii pot fi „purtători ascunşi″ ai coronavirusului şi pot avea un rol mai mare decât se credea în răspândirea COVID-19, relevă un studiu desfăşurat în două spitale din statul american...

Ce se ascunde în spatele declarației pe propria răspundere. Un fost ministru a explodat

Ce se ascunde în spatele declarației pe propria răspundere. Un fost ministru a explodat

Printr-un ordin al Ministerului Sănătății, părinții sunt obligați să semneze o declarație pe proprie răspundere „la începutul fiecărui ciclu de prezența fizică în spațiul școlar". Despre acest lucru, profesorul Mircea...

Sorin Cîmpeanu atacă dur ministerul Educației. „E stupid să vorbeşti de online la grădiniţe şi 1-4”

Sorin Cîmpeanu atacă dur ministerul Educației. „E stupid să vorbeşti de online la grădiniţe şi 1-4”

Ministerul Educației va putea modifica prin ordin de ministru numărul orelor/disciplină pentru învățământul online. Asfel, potrivit ultimelor modificări legislative aprobate de Guvern, Consiliile de administrație ale școlilor vor putea propune...

Măști obligatorii și separatoare între elevi. Așa se va face școală pe timpul pandemiei!

Măști obligatorii și separatoare între elevi. Așa se va face școală pe timpul pandemiei!

Copiii vor fi primiți la școală doar în baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de părinți, din care să rezulte starea lor de sănătate. Dacă în vremurile normale copii...

Copiii trebuie să meargă la școală! Iohannis: „Nu vrem o generație pierdută”

Copiii trebuie să meargă la școală! Iohannis: „Nu vrem o generație pierdută”

Anul școlar va trebui să înceapă, iar copiii să meargă la școală, chiar dacă în condiții speciale, pentru că altfel vom avea o generație pierdută. Președintele Klaus Iohannis a comentat...

Confesiunile lui Nelu Tătaru despre copilul său de 10 ani și Pandemie

Confesiunile lui Nelu Tătaru despre copilul său de 10 ani și Pandemie

În cursul zilei de marți, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost la Baia Mare unde a făcut campanie electorală, iar seara vorbi despre fiul său de 10 ani. Nelu Tătaru...

Ultima oră. Normele impuse de Ministerul Sănătații pentru începerea școlilor

Ultima oră. Normele impuse de Ministerul Sănătații pentru începerea școlilor

Ministerul Sănătății a transmis normele privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19.    „Cu toate că ne confruntăm cu o criză...

Sectorul 4 a creat propriul regulament de funcționare a școlilor în perioada pandemiei de coronavirus

Sectorul 4 a creat propriul regulament de funcționare a școlilor în perioada pandemiei de coronavirus

Având în vedere faptul că la nivel național nu există încă reglementări concrete privind modul de începere a noului an școlar, Primăria Sectorului 4 a creat un regulament în baza...

O nouă măsură introdusă în școli, din toamnă. Câți elevi se vor bucura

O nouă măsură introdusă în școli, din toamnă. Câți elevi se vor bucura

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat marţi, la Galaţi, că, începând din anul şcolar viitor, elevii vor avea o oră de sport în plus, care va fi adaptată...

Cât de riscantă este redeschiderea școlilor. Un medic renumit o spune cât se poate de clar!

Cât de riscantă este redeschiderea școlilor. Un medic renumit o spune cât se poate de clar!

Managerul spitalului Victor Babeş din Capitală, Emilian Imbri, a vorbit într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, despre cât de periculoasă este întoarcerea la şcoală a elevilor, declarând că...

Alertă pentru părinți și copii! Acum se știe: Măsurile și riscurile mersului la școală

Alertă pentru părinți și copii! Acum se știe: Măsurile și riscurile mersului la școală

Copiii vor trebui să poarte măști de protecție începând cu prima zi de școală, însă distanțarea băncilor, pentru a evita contactul direct între elevi, nu va mai fi obligatorie. Ministerul...

Începerea anului școlar, în viziunea lui Orban. Noi angajări, dar și bani pentru părinți

Începerea anului școlar, în viziunea lui Orban. Noi angajări, dar și bani pentru părinți

Premierul Ludovic Orban a făcut astăzi două anunțuri importante privind începerea noului an școlar. Guvernul va cere Parlamentului să dezbată proiectul de lege care permite angajarea de cadre didactice, personal...