rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Rusia a VÂNDUT din Rosneft 19,5% cu 10,5 miliarde de euro. Putin: "Este cel mai MARE acord de privatizare din 2016”

Rusia a VÂNDUT din Rosneft 19,5% cu 10,5 miliarde de euro. Putin: "Este cel mai MARE acord de privatizare din 2016”

Rusia a vândut o participaţie de 19,5% la grupul din industria petrolului Rosneft, pentru 10,5 miliarde de euro, către Qatar şi traderul de mărfuri Glencore. Acordul a fost ţinut secret,...

Putin trimite comandouri CECENE în Siria, pentru a-și PROTEJA popularitatea

Putin trimite comandouri CECENE în Siria, pentru a-și PROTEJA popularitatea

Moscova a început săptămâna aceasta desfășurarea de trupe speciale cecene în Siria. Acestea provin din unitățile de elită din Cecenia, cu bogată experiență în gherila urbană. Unele dintre aceste unități...

DECLARAŢIILE NEAŞTEPTATE făcute la Moscova de un consilier al lui Donald Trump

DECLARAŢIILE NEAŞTEPTATE făcute la Moscova de un consilier al lui Donald Trump

Sancţiunile economice împotriva Rusiei aduc prejudicii companiilor occidentale şi servesc prea puţin scopului pentru care ele au fost adoptate, a declarat ieri, în cadrul unei vizite la Moscova, Carter Page,...

Obama a ORDONAT un raport complet asupra INTERVENŢIILOR cibernetice ruse în campania pentru pentru alegerile prezidențiale

Obama a ORDONAT un raport complet asupra INTERVENŢIILOR cibernetice ruse în campania pentru pentru alegerile prezidențiale

Președintele Obama le-a cerut serviciilor de informații americane un raport cuprinzător asupra eforturilor rusești de a interveni cibernetic în campania pentru pentru alegerile prezidențiale din 8 noiembrie și a cerut...

NEWS ALERT. România A CÂȘTIGAT fără detașat meciul cu reprezentativa Croației și S-A CALIFICAT în grupele principele ale Campionatului European. „Tricolorele” își cunosc viitoarele ADVERSARE

NEWS ALERT. România A CÂȘTIGAT fără detașat meciul cu reprezentativa Croației și S-A CALIFICAT în grupele principele ale Campionatului European. „Tricolorele” își cunosc viitoarele ADVERSARE

Naționala României a câștigat cu scorul de 31-26 partida jucată, vineri, împotriva Croației, la Campionatul European din Suedia. „Tricolorele” vor evolua în grupele principale. România s-a impus fără mari probleme...

Russia Today își lansează canal în Franța! Putin fericit

Russia Today își lansează canal în Franța! Putin fericit

Televiziunea Russia Today, finanțată de guvernul rus, va începe să emită în Franța în 2017, anul alegerilor prezidențiale din această țară, potrivit politico.eu. Guvernul de la Moscova a alocat deja...

Denisa Dedu, eroina

Denisa Dedu, eroina

Naționala feminină a României a fost imperială, miercuri, la Europeanul de handbal din Suedia. „Tricolorele” pregătite de Ambros Martin și Costică Bucheschi au reușit să învingă campioana olimpică în exercițiu,...

Caz incredibil! A fost declarat MORT pe fondul consumului de alcool, dar s-a TREZIT la morgă într-un frigider

Caz incredibil! A fost declarat MORT pe fondul consumului de alcool, dar s-a TREZIT la morgă într-un frigider

Un tânăr de 25 de ani din Polonia a fost declarat mort, după ce a consumat prea multă votcă. Băiatul, pe numele său Kamil, a intrat în stop cardio-respirator din...

Donald Trump REFUZĂ ideea că Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale americane

Donald Trump REFUZĂ ideea că Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale americane

"Ar putea fi Rusia. Ar putea fi China, ar putea fi un tip din casa lui din New Jersey” a spus Trump mai în glumă, în interviul acordat săptămânalului Time....

DESCOPERIRE istorică: Ţarul Nicolae al II-lea ASCUNS în spatele unui portret al lui Lenin

DESCOPERIRE istorică: Ţarul Nicolae al II-lea ASCUNS în spatele unui portret al lui Lenin

Restaurarea unui tablou de mari dimensiuni al lui Lenin a dus la descoperirea unei picturi înfăţişându-l pe ultimul ţar al Rusiei, care a fost santificat. Imaginea lui Nicolae al II-lea...

FABULOS. România a obținut prima VICTORIE la Campionatul European. „Tricolorele” au câștigat în fața Rusiei, campioana olimpică

FABULOS. România a obținut prima VICTORIE la Campionatul European. „Tricolorele” au câștigat în fața Rusiei, campioana olimpică

Naționala feminină de handbal a câștigat cu scorul de 22-17 partida disputată, miercuri, împotriva Rusiei, la Campionatul European din Suedia. România a câștigat, miercuri, confruntarea disputată la Campionatul European din...

„Este important ca SANCȚIUNILE economice asupra RUSIEI să fie menținute!”

„Este important ca SANCȚIUNILE economice asupra RUSIEI să fie menținute!”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cere aliaţilor occidentali să menţină presiunea diplomatică şi sancţiunile la adresa Rusiei până când Moscova îşi va respecta obligaţiile ce decurg din acordul de...

România dezmembrată (România izolată)

România dezmembrată (România izolată)

România nu este izolată din cauza vreunui complot exterior (şi, oricum, nu există complot de succes fără trădătorii din interior), ci din cauza prostiei, inculturii, lăcomiei, grobianismului, micimii oamenilor politici...

Strategia militară a SUA în epoca Trump: cinci amenințări cu anexe clasifi cate pentru soluțiile militare | PULSUL PLANETEI

Strategia militară a SUA în epoca Trump: cinci amenințări cu anexe clasifi cate pentru soluțiile militare | PULSUL PLANETEI

Sâmbătă, în cadrul Reagan National Defense Forum, șeful Stratului Major al Forțelor Aeriene Americane, Gen. David Goldfein, a anunțat că Șefii Statelor Majore Întrunite ale Armatei SUA au finalizat noua...

Oficial american: „Rusia este ameninţarea numărul 1 pentru Statele Unite”

Oficial american: „Rusia este ameninţarea numărul 1 pentru Statele Unite”

Activităţile militare în creştere în întreaga lume ale Rusiei îi îngrijorează pe oficialii militari americani de top, care au declarat că remodelează planurile privind bugetul apărării pentru a aborda mai...

Veste rea pentru ŞOFERI. Petrolul se scumpeşte accelerat, după ce OPEC a decis reducerea producţiei

Veste rea pentru ŞOFERI. Petrolul se scumpeşte accelerat, după ce OPEC a decis reducerea producţiei

Preţurile ţiţeiului brut trec, luni, de 55 de dolari pe baril, ajungând la un record al ultimelor 16 luni, după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns la...

Donald Trump se RĂȚOIEȘTE la China. Vladimir Putin îl LAUDĂ: „Este un bărbat INTELIGENT”

Donald Trump se RĂȚOIEȘTE la China. Vladimir Putin îl LAUDĂ: „Este un bărbat INTELIGENT”

Donald Trump a lansat pe Twitter un atac la adresa Chinei, acuzând Beijingul pentru manipularea monedei naționale și mobilizarea de forțe din Marea Chinei de Sud. Mesajul președintelui american ales...

Cum au căutat RUȘII HIPERBOREA

Cum au căutat RUȘII HIPERBOREA

Presa rusă relata, în urmă cu zece ani, despre explorări științifice în Peninsula Kola, insula Vaigach, în Karelia, Munții Urali, Vestul Siberiei, Khakasia, Iacutia, și alte regiuni. Savanții ruși căutau...

„Il Luce” pierde teren în Rusia

„Il Luce” pierde teren în Rusia

Etapa a 17-a din campionatul Rusiei a fost una pe jumătate ghinionistă pentru Mircea Lucescu și echipa sa, Zenit Sankt Petersburg. Formația pregătită de „Il Luce” a reușit doar o...

Kim Jong NU își mai poate controla HACKERII. BANCA RUSIEI a fost atacată de NORD-COREENI

Kim Jong NU își mai poate controla HACKERII. BANCA RUSIEI a fost atacată de NORD-COREENI

Kim Jong Un nu își mai poate controla hackerii. Banca Rusiei a raportat un furt uriaș de bani printr-un atac cibernetic prin care s-au sustras... De la Banca Rusiei au...