Secretele campaniei lui Hillary Clinton. Unde sunt rușii?
- Adrian Pătrușcă
- 6 noiembrie 2017, 00:00
La ultimele cinci alegeri prezidențiale din Statele Unite, candidații Democrați au câștigat votul popular în două rânduri însă au fost înfrânți în Colegiul Electoral: Al Gore în 2000 și Hillary Clinton în 2016.
În ambele ocazii, o femeie a deținut un rol cheie. Numele ei este Donna Brazile: în 2000 a fost șefa de campanie a lui Gore, în 2016 a fost președinte interimar al Comitetului Național Democrat (DNC).
Cartea de memorii a lui Brazile, „Hacks”, ce va fi lansată oficial astăzi și din care presa a primit câte o copie în avans, a făcut deja multe valuri. Brazile face risipă de „fuck”, de referiri anatomice și de povești stropite cu alcool, scrie The Guardian.
Într-o teleconferință cu echipa de campanie a lui Clinton, Brazile a zis: „Aici e chestie de putere și control. Domnilor, haideți să ne punem sculele pe masă, să vedem a cui este mai mare, pentru că știu că a mea este mai mare decât toate.” Dincolo de limbajul colorat și de modul în care autoarea ține să-și măgulească propriul ego, cartea conține și dezvăluiri foarte importante. De pildă, manevrele oculte prin care Hillary Clinton a obținut nominalizarea Partidului Democrat în alegerile prezidențiale.
Totul începe în august 2015, când democraţii semnează un acord cu echipa de campanie a fostei secretare de stat. Târgul este aparent simplu: tabăra lui Clinton trebuie să pună umărul pentru a umple din nou vistieria partidului.
Partidul sub papuc
Dacă aceste aspect era deja cunoscut de marele public, cartea dezvăluie că acordul avea și o parte secretă: în schimbul acestui ajutor financiar, Clinton primea mai multă putere în sânul partidului: printre noile atribuţii primite, de pildă, era şi dreptul de veto asupra postului de director de comunicaţii. „În schimbul banilor vărsați în conturile partidului, Hillary controla finanțele și strategia partidului, ca și toți banii aduși. DNC era de asemenea obligat să consulte echipa de campanie (a lui Clinton – n.r.) în ceea ce privește restul personalului, bugetul, donațiile, munca de analiză și mail-urile”, scrie autoarea.
Donna Brazile susţine că nu a aflat despre acest aranjament secret decât în iulie 2016, la câteva zile după ce a înlocuit-o pe şefa demisionară a DNC, Debbie Wasserman Schultz.
Odată ajunsă în fruntea Comitetului Democrat Naţional, Brazile povesteşte că nu mai putea redacta nici măcar un comunicat fără aprobarea de la „Brooklyn”, cartierul general de campanie al lui Clinton. Înţelegerea „nu era ilegală, dar cu singuranță nu era etică”, comentează fosta şefă adinterim a DNC.
Aceste acuzaţii la adresa lui Hillary Clinton nu sunt noi. De-a lungul întregii campanii pentru alegerile primare din 2016, Bernie Sanders, contracandidatul ui Clinton, nu a încetat să reproşeze Partidului Democrat lipsa de neutralitate.
Şi Donald Trump a reproşat manevrele murdare ale lui Clinton, pe care a numit-o „Escroaca Hillary” („Crooked Hillary”). De la bordul Air Force One, în turneu prin Asia, el a postat sâmbătă pe Twitter: „Am simțit de la început că, dacă n-ar fi fost o pungășie, ar fi trebuit să-l înfrunt pe Bernie Sanders și nu pe H, escroaca. Am avut dreptate.”
Democraţii nu au încercat să conteste „trucarea” alegerilor primare. Senatoarea Elizabeth Warren, a răspuns sec: „da”, atunci când CNN i-a cerut să confirme informaţiile din carte. Hillary Clinton nu a avut nicio reacţie.
O altă dezvăluire excepțională este că, după ce Hillary Clinton a leșinat în public, pe 11 septembrie 2016, la un eveniment organizat la New York, șefa DNC s-a gândit să o înlocuiască cu vicepreședintele Joe Biden. Imaginile cu candidata democrată sprijinită de gărzile de corp să nu cadă au făcut înconjurul lumii. Republicanii au afirmat atunci că starea de sănătate a lui Hillary nu îi permite să îndeplinească sarcinile de președinte al Statelor Unite.
„Se clătina pe picioare”
Donna Brazile scrie că a devenit îngrijorată de starea de sănătate a lui Hillary pe 9 septembrie, după un eveniment care a avut loc în Manhattan, cu două zile înainte de leșin. „Se clătina pe picioare” și „era zguduită de tuse”, își amintește Brazile, citată de Washington Post.
Ca președinte al DNC, Brazile avea atribuțiile de a înlocui candidatul nominalizat de partid, dacă acesta se află în incapacitate. Ea spune că a discutat cu șeful echipei lui Biden chiar a doua zi după ce Clinton a leșinat. La fel, cu managerul de campanie al lui Bernie Sanders și cu alți lideri democrați. Șeful de campanie al lui Clinton, Charlie Baker, a vizitat-o pe Brazile la sediul DNC pentru a se asigura că nu ia vreo măsură drastică față de Hillary.
Însă Brazile susține că pur și simplu nu a putut să o înlocuiască pe prima femeie nominalizată la președinție: „M-am gândit la toate femeile din țară care erau atât de mândre și entuziaste datorită ei. Nu le puteam face așa ceva.”
Secrete și mizerii
Straniu este că din carte lipsește tocmai „calul de bătaie” al Democraților: imixtiunea Moscovei în alegerile prezidențiale. În plină anchetă a procurorului special Robert Mueller, care a făcut și primele puneri sub acuzare din rândurile echipei lui Trump, în condițiile în care tapajul presei „mainstream” nu a încetat niciodată, Donna Brazile tace. Unde sunt atacurile cibernetice asupra computerelor democraților, care ar fi dus la dezvăluirea de informații compromițătoare despre Hillary? Unde este investigația FBI privind neglijențele de securitate a e-mail-urilor top secret, pe care Clinton le trimitea de pe computerul ei particular? Într-o carte care se numește Hacks, amnezia lui Brazile o acoperă sau o îngroapă pe Hillary? Nu cumva micile secrete dezvăluite au rolul de a acoperi marile mizerii?