rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Prinse cu minciuna, Rusia și Iranul au pierdut din nou în Siria

Prinse cu minciuna, Rusia și Iranul au pierdut din nou în Siria

S-au aflat destul de puține lucruri despre întâlnirea de top de vineri, de la Helsinki, între șeful Statului Major General rus, Valeri Gherasimov și Comandantul Statelor Majore Întrunite ale Armatei...

Alături de EA va CÂNTA Robbie WILLIAMS la deschiderea Cupei Mondiale la FOTBAL

Alături de EA va CÂNTA Robbie WILLIAMS la deschiderea Cupei Mondiale la FOTBAL

Robbie Williams va cânta la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale 2018 din Moscova, la doar doi ani după ce presa rusă titra că artistul ar trebui să aibă interdicţie...

DEZVĂLUIRILE unui IMPORTANT GENERAL. Cum plănuiește RUSIA să „DEZMEMBREZE” ROMÂNIA. „Schițele” operațiunilor RUSO-MAGHIARE

DEZVĂLUIRILE unui IMPORTANT GENERAL. Cum plănuiește RUSIA să „DEZMEMBREZE” ROMÂNIA. „Schițele” operațiunilor RUSO-MAGHIARE

Scriitorul Aurel Rogojan a lansat joi, la Muzeul de Istorie Suceava, volumul „Iulian Vlad – confesiuni pentru istorie”, în care se vorbește despre Rusia, și cum intenționează Putin să dezmembreze...

Războiul cu Troia, pardon, cu Rusia, nu va avea loc! Cât oamenii se întâlnesc și discută, negociază, există speranță. Horoscop

Războiul cu Troia, pardon, cu Rusia, nu va avea loc! Cât oamenii se întâlnesc și discută, negociază, există speranță. Horoscop

Horoscop Nu, nu am vizitat orașul, ca în multe alte călătorii ale mele, am amintiri doar despre interiorul unor hoteluri, avioane și mașini. Și figurile multor oameni interesanți. Și ce...

Se întrevede sfârșitul? Un Putin obosit, cu o partitură slabă, în show-ul anual de întrebări cu telespectatorii

Se întrevede sfârșitul? Un Putin obosit, cu o partitură slabă, în show-ul anual de întrebări cu telespectatorii

Spectacolul anual al lui Vladimir Putin, de întrebări și răspunsuri de la telespectatori „în direct”, pregătit din 2001, pentru a-l arăta pe liderul rus ca un apărător al posturii internaționale...

Situație DIPLOMATICĂ nemaivăzută. Un AMBASADOR a fost victima unui FURT în România. MESAJ-FULGER după INCIDENT

Situație DIPLOMATICĂ nemaivăzută. Un AMBASADOR a fost victima unui FURT în România. MESAJ-FULGER după INCIDENT

Situație tensionată în România. Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost victima unui furt. Diplomatului i-a fost sustras portofelul în Sibiu la sfârşitul săptămânii trecute. Ambasada Rusiei a solicitat...

Surprizele Betano pentru Mondial!

Surprizele Betano pentru Mondial!

Pentru Cupa Mondială, operatorul digital de pariuri și cazinou, Betano, ți-a pregătit mai multe surprize. Și nu e vorba doar de pariuri! Da, ai peste 200.000 de pariuri disponibile pentru...

BELEAUA lui Putin înaintea Cupei Mondiale: Un cineast ucrainean, în Greva Foamei, gata să MOARĂ într-o închisoare RUSĂ

BELEAUA lui Putin înaintea Cupei Mondiale: Un cineast ucrainean, în Greva Foamei, gata să MOARĂ într-o închisoare RUSĂ

Putin vrea să transforme Cupa Mondială care începe joi într-un triumf diplomatic. Greva foamei făcută de Oleg Sențov îl pune în dificultate. În momentul în care Cupa Mondială la fotbal...

Putin l-a pus în aşteptare pe Poroşenko. Rusia nu se grăbeşte să facă schimb de prizonieri cu Ucraina

Putin l-a pus în aşteptare pe Poroşenko. Rusia nu se grăbeşte să facă schimb de prizonieri cu Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat duminică faptul că este “prematur” să divulge modalităţile posibilului schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina discutat cu o zi în urmă cu omologul...

Atac la Trump, urmat de ripostă

Atac la Trump, urmat de ripostă

Observatorii au profețit un eșec al reuniunii liderilor primelor șapte puteri ale lumii, afi rmând că diferențele dintre Donald Trump și omologii săi sunt ireductibile. Surpriză însă: aceștia au reușit...

Propunerea de reprimire a Rusiei în G7, un tertip de imagine al lui Trump

Propunerea de reprimire a Rusiei în G7, un tertip de imagine al lui Trump

Donald Trump și-a construit și ultimul summit G7 tot pe considerente de imagine. Știind că va fi pus la colț de către celelalte state pentru multe din punctele în discuție,...

ŞAH la PUTIN. Un istoric rus ACUZĂ: Arhivele GULAGULUI au fost distruse de Rusia!

ŞAH la PUTIN. Un istoric rus ACUZĂ: Arhivele GULAGULUI au fost distruse de Rusia!

"Am aflat acest lucru atunci când am primit scrisoarea lui Serghei Prudovski. Este un document de uz intern, nepublicat", a afirmat pentru AFP Alexei Makarov (membru al Memorial, cea mai...

INCIDENT MILITAR la granița României. O NAVĂ a ARMATEI ruse ar fi fost DETECTATĂ de Ucraina

INCIDENT MILITAR la granița României. O NAVĂ a ARMATEI ruse ar fi fost DETECTATĂ de Ucraina

Stare de conlict în Marea Neagră, în apropiere de România. Ucraina susține că a depistat o navă militară aparținând Rusiei în apropiere de contestata Insulă a Șerpilor, foarte aproape de...

Trump îndeamnă G7 să reprimească Rusia! Ar trebui să avem Rusia la masa negocierilor, a declarat el

Trump îndeamnă G7 să reprimească Rusia! Ar trebui să avem Rusia la masa negocierilor, a declarat el

Preşedintele american Donald Trump şi-a îndemnat vineri omologii din G7 la o reprimire a Rusiei în cadrul grupului celor mai insutrializate ţări din lume ”Ei au expulzat Rusia, ar trebui...

TRUMP și PUTIN. Cei mai PUTERNICI LIDERI MONDIALI se află la UN PAS de a se ÎNTÂLNI

TRUMP și PUTIN. Cei mai PUTERNICI LIDERI MONDIALI se află la UN PAS de a se ÎNTÂLNI

Moscova şi Washingtonul discută despre o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump. În plan mondial s vorbește despre o posibilă înâlnire între Donald Trump...

PUTIN despre al treilea RĂZBOI MONDIAL

PUTIN despre al treilea RĂZBOI MONDIAL

Un al treilea război mondial poate însemna sfârşitul civilizaţiei şi înţelegerea acestui fapt trebuie să descurajeze statele de la acţiuni ce pot fi extrem de periculoase, a declarat preşedintele Valdimir...

Agresiunea rusă în Estul Ucrainei continuă: azi în Marea de Azov

Agresiunea rusă în Estul Ucrainei continuă: azi în Marea de Azov

Ambiguitatea, acțiunea sub radar a unui război hibrid care nu se vede și agresiunea continuă caracterizează acțiunea Rusiei în Estul Ucrainei. Mai nou, agresiunea s-a mutat la nivelul Mării de...

RĂZBOIUL DIPLOMATIC dintre Putin și May continuă. MIȘCARE în FORȚĂ de la Moscova. Britanicii primesc cea mai DURĂ LOVITURĂ de până acum

RĂZBOIUL DIPLOMATIC dintre Putin și May continuă. MIȘCARE în FORȚĂ de la Moscova. Britanicii primesc cea mai DURĂ LOVITURĂ de până acum

Contrele diplomatice dintre Rusia și Marea Britanie nu s-au sfârșit. Din contră, mișcările politice făcute de fiecare parte par să se mențină la același nivel de la începutul lunii martie,...

Putin anunță „MAREA REVOLUȚIE” a ARMAMENTULUI: Două SISTEME NUCLEARE ajung în mâinile armatei. Alertă la Pentagon!

Putin anunță „MAREA REVOLUȚIE” a ARMAMENTULUI: Două SISTEME NUCLEARE ajung în mâinile armatei. Alertă la Pentagon!

Președintele rus, Vladimir Putin, a afirmat, în timpul sesiunii anuale de întrebări și răspunsuri care a avut loc joi, că toate sistemele militare „revoluționare” anunțate în adresa sa din fața...

Rusia ÎȘI „ARATĂ MUȘCHII” în Marea Neagră! RĂZBOI în AER. Cele mai TARI ARME ale Kremlinului, MASATE în ZONA OCUPATĂ

Rusia ÎȘI „ARATĂ MUȘCHII” în Marea Neagră! RĂZBOI în AER. Cele mai TARI ARME ale Kremlinului, MASATE în ZONA OCUPATĂ

Rusia desfăşoară până vineri exerciţii de amploare în Crimeea (peninsulă ucraineană anexată în 2014), la care participă peste 6.000 de militari şi mai mult de 100 de avioane şi elicoptere,...