„Aeronavele Typhoon au fost mobilizate azi ca măsură de precauție împotriva unei potențiale incursiuni în spațiul aerian al Marii Britanii, realizată de unul sau mai multe aeronave neidentificate”, a transmis un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării engleze.
 
„Era o amenințare la adresa spațiului britanic”, a mai spus acesta, conform Mediafax.
 
Recent, avioane militare britanice și franceze au fost ridicate de la sol pentru a investiga un avion de luptă ce zbura peste Marea Nordului.
 
Incidentul a survenit după ce două avioane rusești au încălcat spațiul aerian al României, în luna august. Cele două aeronave au fost interceptate în spațiul românesc și au fost escortate de avioanele de vânătoare Typhoon ale Forțelor Regale Aeriene Britanice.

 

Te-ar putea interesa și: