rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

NASA a predat controlul ISS Rusiei, după ce a amenințat că o va prăbuși: ”Mulțumesc pentru prietenie”. FOTO 

NASA a predat controlul ISS Rusiei, după ce a amenințat că o va prăbuși: ”Mulțumesc pentru prietenie”. FOTO 

Rusia deține acum controlul Stației Spațiale Internaționale (ISS) la doar câteva săptămâni după ce șeful său a amenințat că va prăbuși laboratorul plutitor pe Pământ. Așadar, astronauții NASA au predat...

Viktor Orban refuză noul pachet de sancțiuni pentru Rusia: Ar echivala cu „bomba atomică”

Viktor Orban refuză noul pachet de sancțiuni pentru Rusia: Ar echivala cu „bomba atomică”

Ungaria nu poate sprijini noul pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei în forma sa actuală, inclusiv un embargo asupra importurilor de țiței rusești, a declarat vineri prim-ministrul Viktor...

Mai intră o ţară în război? A început agitaţia în regiune

Mai intră o ţară în război? A început agitaţia în regiune

Ministerul Apărării din Belarus a anunţat că forţele armate au început un amplu exerciţiu militar. Bine, dar Belarusul, intrând în război, va sprijini armata rusă? În comunicatul Ministerului Apărării din...

Gazprom anunță că au crescut solicitările de livrări de gaze rusești prin Ucraina

Gazprom anunță că au crescut solicitările de livrări de gaze rusești prin Ucraina

„Gazprom din Rusia continuă să tranziteze gaze prin Ucraina către Europa, iar livrările rămân la un nivel ridicat", a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kupriyanov, conform publicației APA....

Începe un nou război?! Avertisment teribil pentru omenire. Urmează invazii ale unor „puteri autocratice”

Începe un nou război?! Avertisment teribil pentru omenire. Urmează invazii ale unor „puteri autocratice”

Premierul japonez Fumio Kishida a încheiat turul de forță început cu Indonezia, Vietnam și Thailanda şi încheiat la Londra. Prim-ministrul Japoniei Kishida încearcă să convingă Asia de Est să accepte...

Războiul din Ucraina. Ziua 72. Rusia a continuat atacurile. Evacuarea civililor din Mariupol, anulată. ONU anunță criza alimentară

Războiul din Ucraina. Ziua 72. Rusia a continuat atacurile. Evacuarea civililor din Mariupol, anulată. ONU anunță criza alimentară

Pe măsură ce războiul Rusia-Ucraina intră în ziua 72, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a îndemnat lumea să se unească și să pună capăt acestui război nedrept. Numind...

Alertă la Kremlin! Vladimir Putin primeşte o lovitură năucitoare. Alina Kabaeva, pe lista neagră

Alertă la Kremlin! Vladimir Putin primeşte o lovitură năucitoare. Alina Kabaeva, pe lista neagră

Bruxellesul a propus sancționarea fostei gimnaste ruse Alina Kabaeva pentru rolul său în propaganda Kremlinului și pentru legăturile sale apropiate cu președintele rus. Se spune că este mama a doi...

Vladimir Putin va ataca la graniţa României! S-a aflat data exactă când se va deschide „al doilea front”. Alertă totală în Republica Moldova

Vladimir Putin va ataca la graniţa României! S-a aflat data exactă când se va deschide „al doilea front”. Alertă totală în Republica Moldova

Rusia este pregătită să atace Moldova în viitorul apropiat. Data probabilă a invaziei țării este 9 mai. Pentru a face acest lucru, potrivit contrainformațiilor ucrainene, Rusia a elaborat un plan...

Ungurii sunt în stare de şoc! Tensiuni uriaşe la graniţa României. Viktor Orban ar putea fi acuzat de complicitate la crimă

Ungurii sunt în stare de şoc! Tensiuni uriaşe la graniţa României. Viktor Orban ar putea fi acuzat de complicitate la crimă

E scandalul momentului! Șeful Guvernului de la Budapesta s-ar putea confrunta cu acuzații fără precedent, dacă nu se va alinia liniei de la Bruxelles în ceea ce privește sancțiunile impuse...

Din România, Garry Kasparov anunță sfârșiul lui Putin: ”Nu ştiu dacă este bolnav mental sau are altă boală. Probabil că da. Nu arată bine”

Din România, Garry Kasparov anunță sfârșiul lui Putin: ”Nu ştiu dacă este bolnav mental sau are altă boală. Probabil că da. Nu arată bine”

Nu mai este un secret că legendarul șahist Garry Kasparov este unul dintre cei mai înverșunați critici ai lui Vladimir Putin. Kasparov a fost unul dintre puținii lideri de opinie...

Șeful Statului Major al Rusiei a vizitat Ucraina cu scopul de a înțelege lipsa de progres a armatei ruse

Șeful Statului Major al Rusiei a vizitat Ucraina cu scopul de a înțelege lipsa de progres a armatei ruse

Înaltul oficial militar al Rusiei a vizitat Ucraina într-o misiune de cercetare și supraveghere, deoarece forțele ruse nu reușesc să facă progrese în Ucraina, potrivit unui înalt oficial al apărării...

Șeful companiei austriece OMV a evaluat pregătirea țării pentru embargoul asupra gazelor naturale: ”Nu suntem pregătiți, astăzi”

Șeful companiei austriece OMV a evaluat pregătirea țării pentru embargoul asupra gazelor naturale: ”Nu suntem pregătiți, astăzi”

Austria nu este pregătită să interzică importurile de gaze din Rusia. Potrivit lui Alfred Stern, șeful OMV, fără livrările de gaze din Rusia, vor fi probleme în industrie și în...

Vladimir Putin, pus în situația de a-şi cere scuze pentru o minciună „de neiertat”

Vladimir Putin, pus în situația de a-şi cere scuze pentru o minciună „de neiertat”

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat, joi, că președintele rus Vladimir Putin și-a cerut scuze pentru comentariile ministrului său de Externe, care susținea că Adolf Hitler avea origini evreiești. Bennett,...

Șeful Comandamentului Strategic al SUA avertizează asupra unei descurajări nucleare venite din partea Rusiei și Chinei

Șeful Comandamentului Strategic al SUA avertizează asupra unei descurajări nucleare venite din partea Rusiei și Chinei

Șeful Comandamentului Strategic al SUA, care supraveghează arsenalul nuclear, a avertizat Congresul că Washingtonul se confruntă cu un risc crescut de descurajare nucleară atunci când vine vorba de Rusia și...

Se scumpesc produsele electrocasnice. Criza componentelor vine cu explozia prețurilor

Se scumpesc produsele electrocasnice. Criza componentelor vine cu explozia prețurilor

Războiul din Ucraina are consecințe devastatoare la nivel mondial, afectând puternic nu doar industria de mașini, ci şi industria produsele electrice și electrocasnice. Experții susțin că sancțiunile aplicate Rusiei precum...

Oferta pe care a primit-o Zelenski înainte de invazie! Totul despre „predarea” lui Zelenski şi „capitularea” lui Putin

Oferta pe care a primit-o Zelenski înainte de invazie! Totul despre „predarea” lui Zelenski şi „capitularea” lui Putin

Convorbirile de pace cu Rusia sunt povestea despre cum, în 70 de zile de război pe scară largă, Ucraina a trecut de la disperare la realizarea propriei forțe și a...

Informațiile furnizate de SUA i-au ajutat pe ucraineni să ucidă mai mulți generali ruși

Informațiile furnizate de SUA i-au ajutat pe ucraineni să ucidă mai mulți generali ruși

Informațiile furnizate de SUA au fost esențiale pentru a ajuta forțele ucrainene să găsească și să ucidă mai mulți generali ruși de top. Ucraina spune că a ucis cel puțin...

Gazprom va folosi conducta abandonată Nord Stream 2 în afacerile Rusiei: „Va fi posibilă lansarea celui de-al doilea șir offshore al gazoductului”

Gazprom va folosi conducta abandonată Nord Stream 2 în afacerile Rusiei: „Va fi posibilă lansarea celui de-al doilea șir offshore al gazoductului”

Gazprom intenționează să utilizeze capacitatea excesivă de transport de gaze pe uscat a proiectului Nord Stream 2, pentru a furniza gaze naturale către regiunile din nord-vestul Rusiei, a declarat compania,...

Traian Băsescu, anunț istoric în Parlamentul European. Fostul președinte a spus totul

Traian Băsescu, anunț istoric în Parlamentul European. Fostul președinte a spus totul

Traian Băsescu a susținut un discurs în Plenul Parlamentului European, în care a vorbit despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Acesta susține că Chișinăul a demonstrat deja că are...

S-a aflat cine este trădătorul de la Azovstal! Dezvăluire teribilă pentru Zelenski. A vândut secretele ruşilor

S-a aflat cine este trădătorul de la Azovstal! Dezvăluire teribilă pentru Zelenski. A vândut secretele ruşilor

Un angajat, fost șef de tură, la combinatul Azovstal din Mariupol, a oferit invadatorilor ruşi pozițiile în care apărătorii ucraineni se ascund în interiorul fabricii. Electricianul le-a arătat intrările în...