Volodimir Zelenski îi presează pe europeni. Care este marea cerință a președintelui Ucrainei

Volodimir Zelenski îi presează pe europeni. Care este marea cerință a președintelui Ucraineisursa foto: Presidency Kiev

Liderul regimului de la Kiev face noi presiuni pe Bruxelles pentru a-i fi acordat Ucrainei statutul de candidată la aderare şi îi avertizează pe europeni că ambiţiile teritoriale ale lui Vladimir Putin depăşesc cu mult graniţele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a solicitat din nou Uniunii Europene, în cadrul unui discurs video susţinut în Parlamentul Cehiei, să demareze cât mai curând procedurile de aderare ale Kievului la blocul comunitar. Cererea preşedintelui ucrainean vine cu câteva zile înainte ca reprezentanţii Comisiei Europene să anunţe poziţia oficială a acesteia cu privire la viitorul european al Ucrainei.

„Să oferi în acest moment statutul Ucrainei de candidată la aderare înseamnă să demonstrezi că unificarea europeană este reală şi că valorile Europei funcţionează cu adevărat şi nu sunt doar simple menţiuni în documente scrise” a afirmat, cu multă pasiune în glas, fostul actor de comedie, care a răsturnat toate calculele hârtiei şi a produs marea surpriză învingându-l pe Petro Poroşenko la alegerile prezidenţiale desfăşurate în 2019.

Ucrainienii vor mai multe arme

Zelenski a făcut, de asemenea, un nou apel la forţele aliate occidentale să îşi intensifice livrările de armament către Kiev. Şeful de stat al Ucrainei atrage atenţia că regimul de la Kremlin al lui Vladimir Putin are în vizor cucerirea unor noi teritorii de pe „Bătrânul Continent”, iar Bulgaria şi Polonia sunt următoarele ţinte vizate de ruşi.

„Rusia nu este interesată doar de oraşele noastre Mariupol, Severodoneţk, Harkov şi Kiev. Nu, ambiţiile sale sunt direcţionate către o zonă vastă, de la Sofia până la Varşovia. La fel ca în trecut, invazia rusească a Ucrainei este doar primul pas de care conducerea Rusiei are nevoie pentru a-şi deschide calea spre alte ţări, spre cucerirea altor popoare” a explicat politicianul în vârstă de 44 de ani.

Kievul cere noi sancţiuni economice

Volodimir Zelenski nu a uitat nici să îi îndemne pe europeni să pună în aplicare un nou set de sancţiuni împotriva Moscovei. Chiar dacă Uniunea Europeană a adoptat până în acest moment nu mai puţin de şase serii de sancţiuni economice, preşedintele ucrainean declară că Vladimir Putin şi acoliţii săi trebuie să fie penalizaţi şi mai drastic şi forţaţi astfel să pună capăt invaziei declanşate în 24 februarie.

„Persoana care doreşte să cucerească totul, nu se va mulţumi niciodată să ia doar o parte din ceea ce doreşte” le-a mai transmis Zelenski parlamentarilor cehi.