De câteva zile, veștile care îmi sosesc din Rusia mă lasă perplex. În tot mai multe orașe, bannerele oficiale, cu ”Z” și ”V”, omagiind așa-zisa ”operațiune specială” din Ucraina, au început să dispară. Cică vecinii se plâng de urâțenia lor, ceea ce a sensibilizat autoritățile. Și deîndată s-a și trecut la demontarea lor! Evident că, în Rusia domnului Putin, asemenea plângeri și asemenea demontări de lozinci oficiale se pot face numai cu voie de la Stăpânire. De la Kremlin!

Mai mult, domnul Navalnîi – perceput pe drept sau nedrept ca principalul râvnitor neautorizat la Tron – a dispărut brusc din pușcăria FSB-KGB unde era deținut. Cică l-au transferat într-alt loc de detenție, mai sigur. Dar ce poate fi mai sigur decât Supermaxul kaghebist Kolciughino?

Iar acum, prin mediile jurnalistice de la Moscova se propagă zvonul că vineri președintele Putin va ține un discurs „extrem de important” și „foarte interesant” cu prilejul Forumului economic internațional de la Sankt Petersburg. O fi urmarea faptului că, mai ieri, președintele chinez Xi Jinping i-a spus omologului său rus, în timpul unei discuții la telefon, că toate părțile ar trebui să conlucreze pentru soluționarea crizei din Ucraina „într-un mod responsabil”?

Și ca tacâmul să fie complet, președintele Franței, domnul Macron – care în această criză a jucat permanent rolul ”polițistului bun” – declara miercuri, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, că „Zelenski trebuie să negocieze cu Rusia” și că e de partea Ucrainei, dar „noi trebuie să construim și Franța”. Cam asta va fi deci tema vizitei sale la Kiev.

Numitorul comun e unul singur, anume acela pe care l-am evocat acum o săptămână: odată cu cucerirea a ceea ce a mai rămas din Severodonețk, e foarte probabil ca vineri, 17 iunie, dl. Putin să-și proclame ”victoria” și să ofere o încetare a focului. Asta, cu o zi-două înaintea sosirii pe frontul din Donbass a primelor 8 sisteme MLRS donate de Statele Unite - ceea ce ar urca din nou pierderile rusești la cote nemaivăzute. De aceea, de pe acum, pentru a pregăti populația Rusiei pentru Marea Cotitură, se dau jos lozincile războinice și încep pregătirile pentru fastuoasa Paradă a Victoriei, cea de pe 24 iunie.

Vor cânta fanfarele, mii de prizonieri ucraineni – în frunte cu cei de la Azovstal – vor fi mânați printre baionete prin Piața Roșie. Exact ca la 24 iunie 1945. Dar de data aceasta, va fi o paradă avându-l ca și co-autor pe președintele chinez Xi Jinping...

Pentru ca nu cumva să apară interpretări nedorite, Navalnîi a fost băgat la izolator. Nu va putea face declarații, spunând adevărul despre presupusa ”victorie”: Rusia n-a dobândit mult mai mult decât avea deja, dar a pierdut cam 45% din totalul forței sale militare. Și s-a compromis integral.

Deloc întâmplător, cu o zi mai-nainte președintele Franței și cancelarul Germaniei vor fi la Kiev.

Iar dl. Macron a lansat deja buzduganul la înaintare: Ucraina va trebui să accepte negocieri, pentru a-l lăsa pe domnul Putin să folosească așa-zisa ”victorie” pentru a ieși din situația politică, militară, socială și economică grea în care se află. Fiindcă de fapt nimeni nu-și dorește destabilizarea imediată a Rusiei: ar deschide drum spre succesiune celor mai siniștri partizani ai războiului total, unor indivizi care nu ar da înapoi nici în fața unui conflict nuclear.

Adică, exact acei siloviki, influenți și numeroși membri ai elitelor ruse, care au pus la cale chiar zilele trecute asasinarea președintelui ucrainean și l-au determinat pe dl. Macron să trimită la baza Kogălniceanu sisteme anti-aeriene ultra-moderne, înainte de a-și începe vizita. Oare există o modalitate mai eficientă de a torpila o încetare a focului, decât uciderea emisarilor păcii?

Mai rămân două necunoscute. Va avea oare dl. Putin curajul să lanseze potemkiniada așa-zisei ”victorii”? Sau mai precis, va fi lăsat să o facă? Probabil că da. Perspectiva milioanelor de șomeri, a blocajului economic și a tulburărilor sociale care se apropie nu-i impresionează deloc pe siloviki, dar îi înspăimântă perspectiva distrugerii a ce a mai rămas din puterea militară rusă.

Cu ce vor mai păzi ei frontierele contra ”imperialismului NATO”? Cu ce forțe militare vor reprima ei mișcările sociale care încep să se întrevadă? Forța militară rămasă, așa diminuată, e singura garanție a menținerii puterii lor. Vor mai accepta ei să fie măcinată în operațiuni fără sens, la Severodonețk, sau vor hotărâri „într-un mod responsabil” – cum le recomandă tovarășul Xi?

A doua necunoscută. Va voi oare domnul Putin să lanseze potemkiniada ”victoriei”? Probabil că da, fiindcă este lăsat să creadă că această manevră i-ar oferi o portiță de scăpare, o posibilitate de perpetuare a puterii sale personale. Dar în momentele sale de luciditate, cu siguranță că-l năpădesc îndoielile: puțini predecesori de-ai săi la conducerea Rusiei a înregistrat asemenea eșecuri rușinoase, iar niciunul nu a supraviețuit mult la putere.

Deci potemkiniada ”victoriei” este, pentru domnul Putin, un fel de pledoarie destinată să-l scutească de justa pedeapsă.

În realitate însă, ca orice minciună, și păcăleala cu ”victoria” va avea picioare scurte. Iar portița de scăpare la care râvnește domnul Putin se va dovedi un miraj de neatins. Fiindcă da, Occidentul se va preface că acceptă minciuna cu presupusa ”victorie” – dar va pune condiția încetării focului. După care vor începe negocierile – sub presiunea continuării sancțiunilor economice, și cu ucrainenii pe post de ”polițist rău” pe care Occidentul tot nu reușește să-l determine să fie mai maleabil. Iar dezagregarea socio-economică a Rusiei va continua...

Dar cu acest prilej, Franța va marca mult-dorita sa revenire în ”Liga Întâi” a politicii mondiale – acum pricepeți ce a dorit să transmită dl. Macron, afirmând că „noi trebuie să construim și Franța”? Și așa, pe nesimțite, și președintele chinez Xi Jinping va deveni ceva mai frecventabil: a avut o poziție ”responsabilă”.

Iar apoi, când Imperiul Rus va fi suficient de slăbit, va izbucni o nouă criză. Așa, cam de Crăciun. Iar atunci problema nu va mai fi recunoașterea așa-ziselor ”referendumuri” măsluite din Doneț și Luhansk, ci o problemă mult la gravă: supraviețuirea Federației, sub presiunea tendințelor centrifuge, în special în zona Asiei Centrale – care de secole e vizată și de alte interese. Acesta va fi pretextul mult așteptat pentru impunerea, la Kremlin, a unui alt președinte, mai tânăr, cu imaginea nepătată, mai flexibil – într-un cuvânt, capabil să facă față crizei.

Să nu uităm, Vladimir Putin a ajuns președinte în 1999, pe fondul unei alte crize: o serie de atentate misterioase, care au aruncat în aer blocuri de locuințe din mai multe orașe rusești. Un scenariu atent pregătit de precedenta generație de siloviki: președintele Elțîn, bătrân și bolnav, adusese Rusia în pragul catastrofei economice. Cei din noua generație de siloviki sunt oare demni de această glorioasă tradiție, vor fi început ei pregătirile pentru pensionarea domnului Putin? Ceva – cineva îmi spune că DA...