rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Moscova este pregătită să redeschidă Yamal, gazoductul către Europa

Moscova este pregătită să redeschidă Yamal, gazoductul către Europa

Rusia este pregătită să redeschidă gazoductul Yamal către Europa, a afirmat vicepremierul rus Aleksander Novak într-un interviu acordat "Tass", adăugând că, în ciuda războiului, piața europeană rămâne "deschisă" pentru GNL-ul...

Putin, sfidat de Maia Sandu. Moldova nu participă la Summitul CSI de la Sankt Petersburg

Putin, sfidat de Maia Sandu. Moldova nu participă la Summitul CSI de la Sankt Petersburg

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a preferat să nu participe la summit-ul Comunității Statelor Independente de la Sankt-Petersburg. Evenimentul se desfășoară în aceste zile, iar refuzul Maiei Sandu de a...

Putin, ținut pe medicamente pentru a continua războiul în Ucraina: „Folosește cele mai avansate tratamente”. Este grav bolnav!

Putin, ținut pe medicamente pentru a continua războiul în Ucraina: „Folosește cele mai avansate tratamente”. Este grav bolnav!

Vin informații noi despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin. Războiul din Ucraina îl ține pe liderul de la Kremlin în „viața publică”. Mai mult, există deja un înlocuitor...

Ucraina - Pactul de Crăciun între Biserica Ortodoxă și cea Catolică

Ucraina - Pactul de Crăciun între Biserica Ortodoxă și cea Catolică

Printr-un acord semnat în după-amiaza zilei de 24 decembrie, Mitropolitul Epifanie, șeful Bisericii Ortodoxe Ucrainene și Mitropolitul Sviatoslav, șeful Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, și-au pecetluit intenția de a-și modifica și...

S-a aflat ce pune la cale, de fapt, Putin. Planul Kremlinului îngrijorează Occidentul

S-a aflat ce pune la cale, de fapt, Putin. Planul Kremlinului îngrijorează Occidentul

Noi vești îngrijorătoare vin din Ucraina, acolo unde Putin caută să câștige cu orice preț războiul. Noile intenții ale Kremlinului îngrijorează Occidentul. Armata rusă pregăteşte o operaţiune de ''evacuare'' forţată...

Jurnalist bulgar, pe lista persoanelor căutate în Rusia. „Cel mai probabil e român”

Jurnalist bulgar, pe lista persoanelor căutate în Rusia. „Cel mai probabil e român”

Jurnalistul bulgar de investigaţie Christo Grozev a fost trecut pe lista persoanelor căutate în Rusia, potrivit site-ului Ministerului de Interne al Rusiei, citat de CNN. Site-ul Ministerului de Interne precizează...

Kievul acuză Moscova că aprovizionează Siria cu grâu furat din Ucraina

Kievul acuză Moscova că aprovizionează Siria cu grâu furat din Ucraina

De la începutul conflictului din Siria, în 2011, Damascul - care importă grâu în principal din Rusia, și-a crescut importurile pentru a compensa scăderea producției locale De la începutul războiului...

Statul bulgar nu s-a îngrijit nici de sărbători de ucraineni

Statul bulgar nu s-a îngrijit nici de sărbători de ucraineni

Situația legată de îngrijirea refugiaților ucraineni în Bulgaria nu s-a schimbat nici în perioada sărbătorilor - voluntarii sunt cei care îi ajută, nu statul, cu atât mai mult cu cât...

Lumea fotbalistică este în doliu. Un mare campion a fost învins de o boală nemiloasă

Lumea fotbalistică este în doliu. Un mare campion a fost învins de o boală nemiloasă

Fotbalul mondial este din nou în doliu, după ce un important atacant a încetat din viață din cauza unor probleme medicale. Fostul mare fotbalist suferea de mai mulți ani, iar...

Balcanii în 2023: între neopopulismul rus și cel turc

Balcanii în 2023: între neopopulismul rus și cel turc

Scenariul rus din 2022 ar putea fi repetat ca scenariu turc în 2023? Această întrebare a fost pusă de cercetătorul berlinez Thomas Schad în analiza sa din ultimul număr al...

Aroganță înainte de Anul Nou. Rusia cere Ucrainei să capituleze: „Ideea este simplă”

Aroganță înainte de Anul Nou. Rusia cere Ucrainei să capituleze: „Ideea este simplă”

Moscova amenință, din nou, Ucraina, pentru a o forța să-i accepte condițiile de pace. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a dat încă un ultimatum Kievului, spunând că în caz...

Moscova afirmă că o dronă ucraineană a atacat o bază aflată pe teritoriul Rusiei

Moscova afirmă că o dronă ucraineană a atacat o bază aflată pe teritoriul Rusiei

Luni, Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că o dronă ucraineană a lovit o bază aeriană rusească, iar trei militari și-au pierdut viața, anunțul semnalând astfel vulnerabilitatea rușilor într-un moment...

Războiul lovește într-una din cele mai profitabile industrii din Rusia. Spectrul șomajului bate la ușă

Războiul lovește într-una din cele mai profitabile industrii din Rusia. Spectrul șomajului bate la ușă

Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, în urmă cu mai bine de 300 de zile lovește unde nici nu te gândești. O întreagă industrie din Rusia are de suferit...

Războiul din Ucraina, ziua 306. Lupte crâncene se duc la Bahmut. Regimentul Azov și-a comemorat eroii. Putin caută ajutorul Chinei. Video

Războiul din Ucraina, ziua 306. Lupte crâncene se duc la Bahmut. Regimentul Azov și-a comemorat eroii. Putin caută ajutorul Chinei. Video

Războiul din Ucraina a intrat în ziua 306. Forțele armate ale Ucrainei au respins mai multe atacuri rusești în zona orașului Bahmut, din Donețk. Artileria ucraineană a lovit mai multe...

Rusia, pregătită să reia livrările de gaze naturale către UE prin gazoductul Yamal-Europa. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Aleksandr Novak

Rusia, pregătită să reia livrările de gaze naturale către UE prin gazoductul Yamal-Europa. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Aleksandr Novak

Vicepremierul rus Aleksandr Novak a anunțat că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană (UE) prin gazoductul Yamal-Europa. Moscova estimează că exportă, în 2022, 21...

Moarte suspectă în India. Cel mai bogat parlamentar rus a căzut de la fereastră

Moarte suspectă în India. Cel mai bogat parlamentar rus a căzut de la fereastră

Un important oficial rus a încetat din viață, în mod suspect, căzând de la fereasta unui hotel. S-a întâmplat în timp ce se afla în vacanță, iar trupul său a...

Dmitri Medvedev continuă amenințările către Occident. „Lumea va continua să se clatine în pragul celui de-al treilea război mondial”

Dmitri Medvedev continuă amenințările către Occident. „Lumea va continua să se clatine în pragul celui de-al treilea război mondial”

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate din Rusia, a lansat noi amenințări către Occident. Unul dintre cei mai loiali oameni ai lui Vladimir Putin cere, în continuare, garanții de securitate...

Summitul CSI. Kremlinul a anunţat că nu este programată o întâlnire dintre Putin, Aliev și Paşinian

Summitul CSI. Kremlinul a anunţat că nu este programată o întâlnire dintre Putin, Aliev și Paşinian

Nu este planificată o întâlnire trilaterală a președinților Rusiei, Azerbaidjanului și premierului Armeniei în marja summitului informal al CSI de la Sankt Petersburg, deși la summit-ul respectiv vor participa Ilham...

Misiunea americană a lui Zelenski: Putin consideră că liderul de la Kiev vrea continuarea războiului

Misiunea americană a lui Zelenski: Putin consideră că liderul de la Kiev vrea continuarea războiului

Ovația de la Congres, promisiunea unor ajutoare militare și economice importante din partea Statelor Unite, în urma succesului misiunii americane, pe drumul de întoarcere de la Washington la Kiev președintele...

O șansă ratată

O șansă ratată

„Nu vei sta niciodată singur”, i-a spus președintele american Joe Biden lui Volodimir Zelenski la Casa Albă. Probabil, că nu o va face, dar nu contează dacă președintele american stă...