rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Estul UE încetinește gradual, resimțind impactul războiului Rusiei din Ucraina

Estul UE încetinește gradual, resimțind impactul războiului Rusiei din Ucraina

Economia Poloniei s-a contractat peste așteptări în trimestrul doi, deși România și Ungaria s-au menținut pe poziție sub o avalanșă de probleme economice. PIB-ul polonez a scăzut cu 2,3% în...

Roskomnadzor alocă 57,7 milioane de ruble pentru crearea sistemului "Okulus" de depistare automată a informațiilor interzise

Roskomnadzor alocă 57,7 milioane de ruble pentru crearea sistemului "Okulus" de depistare automată a informațiilor interzise

O structură a Roskomnadzor (Serviciul Federal pentru controlul în domeniul comunicațiilor, tehnologiilor informaționale și comunicațiilor în masă) elaborează un sistem de depistare automată a informațiilor interzise, "Okulus", care va analiza...

Forțele ucrainene au început numărătoarea inversă. Data declanșării contraofensivei împotriva rușilor: „Vor fi evenimente foarte importante”

Forțele ucrainene au început numărătoarea inversă. Data declanșării contraofensivei împotriva rușilor: „Vor fi evenimente foarte importante”

Contraofensiva trupelor ucrainene pentru eliberarea zonelor ocupate de Rusia ar putea începe în câteva zile. Informația a fost prezentată de purtătorul de cuvânt al Serviciului de Informații pentru Apărare al...

Vladimir Putin o ia pe urmele lui Stalin. Țarul de la Kremlin recompensează „mamele eroine”. Ce se ascunde în spatele acestui titlu

Vladimir Putin o ia pe urmele lui Stalin. Țarul de la Kremlin recompensează „mamele eroine”. Ce se ascunde în spatele acestui titlu

Vladimir Putin a reintrodus în Rusia titlul de „Mamă eroină” pentru femeile care au născut și crescut de la 10 copii în sus. Pentru o asemenea „performanță” mamele sunt recompensate...

Rusia avertizează Marea Britanie în privința unui zbor deasupra teritoriului rus

Rusia avertizează Marea Britanie în privința unui zbor deasupra teritoriului rus

Ministerul rus al Apărării a avertizat Marea Britanie privind un zbor planificat deasupra teritoriului rus, spunând că forțele aeriene ale țării au primit ordin să prevină o intruziune. Declarația vine...

Serviciul german de informații acuză Rusia că folosește propaganda ca să bage spaima în oameni

Serviciul german de informații acuză Rusia că folosește propaganda ca să bage spaima în oameni

Serviciul german de informații avertizează că Moscova va intensifica propagandă pe măsură ce se apropie iarna. Rusia este acuzată că folosește aprovizionarea cu energie ca măsură de șantaj menită să...

China trimite trupe în Rusia pentru a participa la exercițiile militare „Vastok”. Anunțul făcut de Ministerul chinez al Apărării

China trimite trupe în Rusia pentru a participa la exercițiile militare „Vastok”. Anunțul făcut de Ministerul chinez al Apărării

Trupe ale armatei chineze vor fi trimise în Rusia pentru a participa la exerciții militare comune cu Moscova și alte țări, inclusiv India, Belarus, Mongolia, Tadjikistan. Anunțul a fost făcut...

Gata, a pornit contraofensiva în Ucraina. Mihailo Podoliak, consilierul lui Zelenski, anunță ce se va întâmpla

Gata, a pornit contraofensiva în Ucraina. Mihailo Podoliak, consilierul lui Zelenski, anunță ce se va întâmpla

Mykhailo Podolyak a declarat că liniile de aprovizionare rusești vor fi vizate de atacuri. De asemenea, el prezice atacuri similare cu explozia de săptămâna trecută de la baza aeriană din...

Mesajul lui Volodimir Zelenski. De ce nu le-a spus ucrainenilor că Putin va ataca. „Ar fi dus la pierderi economice”

Mesajul lui Volodimir Zelenski. De ce nu le-a spus ucrainenilor că Putin va ataca. „Ar fi dus la pierderi economice”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski recunoscut că a știut de la început că Vladimir Putin va ataca, dar nu a vrut să sperie populația. Acesta a mai spus că haosul aduce...

Putin acuză Statele Unite că fac să treneze conflictul ucrainean

Putin acuză Statele Unite că fac să treneze conflictul ucrainean

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat marţi Statele Unite că fac să treneze conflictul ucrainean şi caută să „destabilizeze” lumea cu o recentă vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor...

Război un în Ucraina, ziua 175. Întâlnire la nivel înalt la Lvov. Kievul anunță moartea a 100 de militari ruși în orașul Lisiceansk

Război un în Ucraina, ziua 175. Întâlnire la nivel înalt la Lvov. Kievul anunță moartea a 100 de militari ruși în orașul Lisiceansk

Războiul din Ucraina a intrat în ziua 175, de la invazia declanșată de Rusia la începutul anului, pe 24 februarie. Evenimentul politic al zilei este, întrevederea celor doi președinți, Volodimir...

Premierul polonez acuză Franţa şi Germania că fac legea în UE: Avem o democraţie formală

Premierul polonez acuză Franţa şi Germania că fac legea în UE: Avem o democraţie formală

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că Franța și Germania par să dicteze politica UE și că statele membre nu sunt pe picior de egalitate. El a criticat și strategia...

Turcia se laudă că Rusia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai țării

Turcia se laudă că Rusia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai țării

Autoritățile din Turcia se laudă că relațiile comerciale cu Rusia sunt într-o continuă dezvoltare. Țara face bani frumoși în urma exporturilor de produse în Rusia. În plus, Turcia este destinația...

Rusia acuză sabotaje la centrala nucleară din Kursk. FSB dă vina pe luptătorii ucraineni

Rusia acuză sabotaje la centrala nucleară din Kursk. FSB dă vina pe luptătorii ucraineni

Rusia acuză mai multe tentative de sabotaj asupra liniilor electrice ale centralei nucleare de la Kursk. Aceasta este localizată în apropiere de granița cu Ucraina, iar serviciile secrete de la...

Serghei Şoigu spune că Rusia nu va utiliza arme nucleare în Ucraina. Care este explicația

Serghei Şoigu spune că Rusia nu va utiliza arme nucleare în Ucraina. Care este explicația

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că Rusia nu are nevoie să folosească arme nucleare sau chimice în Ucraina pentru a câștiga războiul. Ministrul rus al Apărării, Serghei...

De ce sunt ajutați ucrainenii de Occident. Explicația jurnalistului lui Putin. „Vor să se răzbune pentru bătăliile de la Poltava, Borodino și Stalingrad”

De ce sunt ajutați ucrainenii de Occident. Explicația jurnalistului lui Putin. „Vor să se răzbune pentru bătăliile de la Poltava, Borodino și Stalingrad”

Jurnaliștii lui Vladimir Putin consideră că Occidentul ajută Ucraina pentru a se răzbuna pe Rusia pentru bătăliile de Poltava (1709), Borodino (1812) și Stalingrad (1942-1943). Propagandiștii ruși au declarat că...

Elvețienii, îndemnați să facă stocuri de lumânări. Ministrul Energiei: „Situația este gravă”

Elvețienii, îndemnați să facă stocuri de lumânări. Ministrul Energiei: „Situația este gravă”

Elveția se pregăteşte pentru a preveni o criză a energiei prin aplicarea unui plan de reducere a consumului de gaz cu 15% în această iarnă, a declarat ministrul Energiei Simonetta...

Germania a fost „trezită” de războiul din Ucraina. Schimbările anunțate de Olaf Scholz

Germania a fost „trezită” de războiul din Ucraina. Schimbările anunțate de Olaf Scholz

Războiul din Ucraina a avut mai multe consecințe la nivel european. Cea mai importantă dintre ele ar putea fi trezirea din somnolență a gigantul german, țară care a fost, în...

Ungaria face opinie separată și primește mai mult gaz rusesc

Ungaria face opinie separată și primește mai mult gaz rusesc

În vreme ce Uniunea Europeană încearcă să se elibereze cât mai repede posibil de gazul rusesc, asigurând totodată securitatea aprovizionării sale energetice, Ungaria, membră a acestei comunități, alege calea opusă....

UE și SUA se tem de o catastrofă nucleară. Chiar și Ungaria a cerut Rusiei să-și retragă forțele de la centrala nucleară din Zaporojia

UE și SUA se tem de o catastrofă nucleară. Chiar și Ungaria a cerut Rusiei să-și retragă forțele de la centrala nucleară din Zaporojia

Ungaria a semnat, de asemenea, acea Declarație în care statele membre UE au cerut Rusiei să-și retragă neîntârziat forțele militare și toate celelalte persoane neautorizate din centrala nucleară de la...