rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Probleme pentru recolta de cereale din Ucraina. Aceasta „s-ar putea reduce la 52,5 milioane de tone”

Probleme pentru recolta de cereale din Ucraina. Aceasta „s-ar putea reduce la 52,5 milioane de tone”

Recolta de cereale a Ucrainei ar putea scădea până la 52,5 - 55,4 milioane de tone, de la nivelul record de 86 milioane de tone. Războiul produs de Vladimir Putin...

Exclusiv. Gen. Alexandru Grumaz: Nu toate țările NATO trebuie dotate cu armament. Cine va câștiga războiul din Ucraina. Video

Exclusiv. Gen. Alexandru Grumaz: Nu toate țările NATO trebuie dotate cu armament. Cine va câștiga războiul din Ucraina. Video

Robert Turcescu, jurnalistul Mădălin Ionescu împreună cu invitatul special, generalul Alexandru Grumaz, au discutat despre războiul din Ucraina într-o ediție specială a podcastului. Cine va câștiga acest război? Întrebat dacă vor...

Zelenski, discurs de Ziua Independenței Ucrainei: În şase luni am schimbat istoria. Nu căutăm o înţelegere cu teroriştii ruşi

Zelenski, discurs de Ziua Independenței Ucrainei: În şase luni am schimbat istoria. Nu căutăm o înţelegere cu teroriştii ruşi

Volodimir Zelenski a lăudat patriotismul ucrainenilor care și-au apărat țara chiar și cu mâinile goale și a spus că Ucraina nu va ceda niciun teritoriu Rusiei. Liderul de la Kiev...

Norvegia și Marea Britanie cumpără drone pentru a ajuta armata ucraineană. SUA anunță un nou spijin militar de trei miliarde de dolari

Norvegia și Marea Britanie cumpără drone pentru a ajuta armata ucraineană. SUA anunță un nou spijin militar de trei miliarde de dolari

Norvegia și Marea Britanie vor cumpăra drone de mici dimensiuni, în valoare de peste nouă milioane de dolari, pentru a ajuta armata ucraineană în luptele din zonele urbane. Și SUA...

Lavrov avertizează: „nicio milă” pentru ucigaşii fiicei ideologului Dughin

Lavrov avertizează: „nicio milă” pentru ucigaşii fiicei ideologului Dughin

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a cerut marţi să nu existe "nicio milă" pentru ucigaşii fiicei ideologului imperialist pro-Kremlin, ucisă într-un atentat, ale cărei funeralii au adunat sute de persoane....

Problemele din Balcani și nepăsarea Occidentului

Problemele din Balcani și nepăsarea Occidentului

NATO și UE încearcă să reducă tensiunile în creștere dintre Serbia și Kosovo, dar există probleme adânc înrădăcinate care persistă. Amenințarea Rusiei și disputele interne. Tensiunile dintre Serbia și Kosovo...

Petrol: OPEC+ e gata să-şi reducă oferta pentru a evita o scădere a cursului barilului

Petrol: OPEC+ e gata să-şi reducă oferta pentru a evita o scădere a cursului barilului

Ministrul energiei din Arabia Saudită se îngrijorează de o scădere a preţului aurului negru, considerând că piaţa e suficient aprovizionată în momentul în care o încetinire a economiei mondiale va...

Încă un incendiu la un depozit de muniție rusesc. Autoritățile dau vina pe căldura excesivă

Încă un incendiu la un depozit de muniție rusesc. Autoritățile dau vina pe căldura excesivă

O nouă explozie a avut loc în regiunea rusească Belgorod, la granița cu Ucraina, la un depozit de muniție al armatei ruse. Autoritățile locale susțin că explozia și incendiul ce...

Atentatul asupra fiicei lui Dughin. Demontarea unei operațiuni speciale a Rusiei

Atentatul asupra fiicei lui Dughin. Demontarea unei operațiuni speciale a Rusiei

Zilele trecute fiica lui Alexandr Dughin a fost ucisă într-un atentat cu bombă. Imediat, oficialii ruși au declarat că ”serviciile secrete ucrainene” ar fi de vină. Așa o fi oare?...

Editorial Ambasada SUA: Cele șase luni de rezistență, reziliență și determinare ale Ucrainei

Editorial Ambasada SUA: Cele șase luni de rezistență, reziliență și determinare ale Ucrainei

Ucraina, o țară pe care Rusia o atacă încă din 2014, rezistă de jumătate de an la bombardamente masive, asedii ale orașelor și la atrocități comise împotriva poporului său. Ucraina...

S-a aflat cine este femeia acuzată că ar fi ucis-o pe Daria Dughina. Update

S-a aflat cine este femeia acuzată că ar fi ucis-o pe Daria Dughina. Update

Cazul asasinării jurnalistei Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, ideolog al Kremlinului, a fost soluţionat, a anunţat luni Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), conform căruia asasinatul a fost...

Înainte de asasinarea fiicei sale, sâmbătă dimineața, Dughin îi mai dădea lui Putin doar șase luni la putere

Înainte de asasinarea fiicei sale, sâmbătă dimineața, Dughin îi mai dădea lui Putin doar șase luni la putere

Fiica proeminentului ideolog și naționalist rus pro-Kremlin Aleksandr Dughin, unul din principalii arhitecți ai invaziei ruse în Ucraina, a fost ucisă când automobilul în care se afla a explodat în...

Dugin, la slujba de pomenire: Primele cuvinte învățate de ea au fost „Rusia, statul nostru, poporul nostru, imperiul nostru”

Dugin, la slujba de pomenire: Primele cuvinte învățate de ea au fost „Rusia, statul nostru, poporul nostru, imperiul nostru”

Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, ideolog al Kremlinului, este înmormânată cu funeralii de stat. Ea a fost a fost ucisă sâmbătă seara când un presupus dispozitiv exploziv amplasat în...

Co-fondatorul trupe Pink Floyd, dușman declarat al Ucrainei. Roger Waters a fost trecut pe lista neagră a celebrului site Mirotvorets

Co-fondatorul trupe Pink Floyd, dușman declarat al Ucrainei. Roger Waters a fost trecut pe lista neagră a celebrului site Mirotvorets

Roger Waters, unul dintre fondatorii trupei rock Pink Floyd, a fost inclus pe lista neagră a faimosului site ucrainean Mirotvorets (Pacificator) din cauza declarațiilor sale despre Crimeea. Potrivit unei declarații...

Estonia respinge acuzațiile Rusiei cu privire la autoarea atacului în care a murit Daria Dughina

Estonia respinge acuzațiile Rusiei cu privire la autoarea atacului în care a murit Daria Dughina

Rusia susține că autoarea atacului, o femeie din 43 de ani din Ucraina, ar fi fugit în Estonia imediat după asasinat. Autoritățile spun că afirmațiile sunt doar o nouă provocare...

Ucraina. Cât costă armele care pot asigura victoria în fața Rusiei: „Mai puțin decât iahtul unui oligarh rus”

Ucraina. Cât costă armele care pot asigura victoria în fața Rusiei: „Mai puțin decât iahtul unui oligarh rus”

Armele de care are nevoie Ucraina pentru a ajunge la paritate cu Rusia costă mai puțin decât iahtul unui oligarh rus. Mihail Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski susține că...

Adrian Năstase, dezvăluiri despre un atentat terorist din România. Ce urmează după asasinarea Dariei Dughina

Adrian Năstase, dezvăluiri despre un atentat terorist din România. Ce urmează după asasinarea Dariei Dughina

Asasinarea fiicei lui Alexander Dughin, la Moscova, inaugurează o nouă fază a războiului dintre Rusia și Ucraina, a terorismului individual. Este opinia lui Adrian Năstase, fostul premier al României. Fostul...

Noua tactică a Rusiei. Amenință cu un dezastru nuclear pentru a forța mâna Ucrainei

Noua tactică a Rusiei. Amenință cu un dezastru nuclear pentru a forța mâna Ucrainei

Potrivit experților militari, ultima tactică a Rusiei este să folosească centrala nucleară de la Zaporojie ca monedă de șantaj, pentru a forța partea ucraineană să se așeze la masa negocierilor....

Jurnalul de pe front al unui parașutist rus a dezvăluit haosul războiului din Ucraina

Jurnalul de pe front al unui parașutist rus a dezvăluit haosul războiului din Ucraina

Un parașutist rus a oferit detalii despre despre războiul din Ucraina într-o nouă carte de memorii. El a descris incidente de pe front și cum comandanți panicați nu au putut...

Rusia elimină dolarul din tranzacțiile bursiere. Anunțul a fost făcut de Bursa din Moscova

Rusia elimină dolarul din tranzacțiile bursiere. Anunțul a fost făcut de Bursa din Moscova

Dolarul american nu va mai putea fi utilizat la Bursa din Moscova pentru a garanta tranzacțiile cu acțiuni și obligațiuni. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 29...