romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a ajuns în România. Se va întâlni cu Carmen Iohannis și reprezentanți ai Guvernului

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a ajuns în România. Se va întâlni cu Carmen Iohannis și reprezentanți ai Guvernului

Jill Biden a sosit vineri în România. Prima Doamnă îi viziează pe soldaţii americani de la Baza Kogălniceanu din Constanţa, iar sâmbătă se va întâlni, la Bucureşti, cu voluntarii şi...

România, trezește-te! Părerea sociologului

România, trezește-te! Părerea sociologului

Stau pe trotuar și aștept să vină un prieten, să intrăm la o întîlnire. Bipăie telefonul. Mesaj. Trafic, întîrzie cinci minute. Stau și aștept. Nema problema, o să vii cînd...

Vasile Dîncu, asaltat de mesaje de la cetățenii care îi cer ca România să nu sprijine Ucraina: „Ura, câteodată, este o emoţie mai puternică decât iubirea”

Vasile Dîncu, asaltat de mesaje de la cetățenii care îi cer ca România să nu sprijine Ucraina: „Ura, câteodată, este o emoţie mai puternică decât iubirea”

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, a spus că primește multe mesaje de la cetățeni care îi cer ca România să nu acorde sprijin Ucrainei. Oficialul a făcut apel la responsabilitate...

Nenorocirea care loveşte crunt toată Planeta. Nici România nu scapă! Ce se întâmplă cu Obligațiunile Guvernamentale

Nenorocirea care loveşte crunt toată Planeta. Nici România nu scapă! Ce se întâmplă cu Obligațiunile Guvernamentale

Piețele de obligațiuni au fost lovite de un nou val de vânzări, împingând costurile împrumuturilor pe 10 ani ale Germaniei la 1%, după ce Australia a început o săptămână plină...

Grecia va renunța complet la gazul rusesc în 20 de luni: „Vom putea primi volume uriașe de gaz natural lichefiat”

Grecia va renunța complet la gazul rusesc în 20 de luni: „Vom putea primi volume uriașe de gaz natural lichefiat”

Grecia va putea renunța complet la gazul rusesc în 20 de luni, după construirea unei stații de regazeificare cu stocare plutitoare, în portul Alexandroupoli. Declarația a fost făcută de premierul...

Programului Rabla 2022. Primă de 3.000 de lei pentru casarea unui autoturism mai vechi de 15 ani, fără obligația de a cumpăra unul nou

Programului Rabla 2022. Primă de 3.000 de lei pentru casarea unui autoturism mai vechi de 15 ani, fără obligația de a cumpăra unul nou

Programul „Rabla 2022” continuă cu o nouă etapă, ce va debuta în data de 1 iulie, astfel că cei care decid să își caseze autoturismele mai vechi de 15 ani...

Mesajele-capcană venite pe telefon. Dezinstalați urgent această aplicație. Specialiștii în cibernetică au explicat cum acționează hackerii

Mesajele-capcană venite pe telefon. Dezinstalați urgent această aplicație. Specialiștii în cibernetică au explicat cum acționează hackerii

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat că între 22 aprilie - 2 mai 2022, România a fost ținta unor atacuri cibernetice lansate prin intermediul unor mesaje transmise pe...

Îi dă afară pe capete! Românii care vor rămâne pe drumuri în 2022. Joburile care vor dispărea

Îi dă afară pe capete! Românii care vor rămâne pe drumuri în 2022. Joburile care vor dispărea

Raportul realizat de confederația patronală Concordia arată faptul că piața muncii din țara noastră va suferi modificări semnificative în perioada următoare, pe fondul schimbărilor socio-culturale, tehnologice sau cele legate de...

Anunțul serii de la Kiev. Volodimir Zelenski, schimbări în plin război. România și alte opt state sunt vizate

Anunțul serii de la Kiev. Volodimir Zelenski, schimbări în plin război. România și alte opt state sunt vizate

Președintele Ucrainei a luat o decizie radicală în plin război. Potrivit site-ul oficial al șefului de stat, au fost numiți noi ambasadori în nouă țări. România face și ea parte...

Se schimbă banii în România! Anunţ de ultim moment de la Guvern. Când vom adera la moneda euro

Se schimbă banii în România! Anunţ de ultim moment de la Guvern. Când vom adera la moneda euro

România își menține angajamentul de aderare la zona euro, însă eforturile din prezent se axează pe măsuri de susținere economică și socială. Pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina a...

Ungurii, lovitură totală pentru România! Graniţa, luată cu asalt. Situaţie fără ieşire pentru Guvern

Ungurii, lovitură totală pentru România! Graniţa, luată cu asalt. Situaţie fără ieşire pentru Guvern

După anunțul premierului Viktor Orban că plafonarea prețurilor la carburanți continuă şi face ca Ungaria să aibă cele mai mici prețuri la benzină și motorină din Uniunea Europeană, românii au...

Bani de la stat pentru aceşti români! Decizie de ultim moment a Guvernului. Pe cine vizează măsurile

Bani de la stat pentru aceşti români! Decizie de ultim moment a Guvernului. Pe cine vizează măsurile

Cei din Ministerul Finanțelor au de gând să lanseze o nouă schemă de ajutor de stat, cu scopul de a compensa costurile privind combustibilul pentru firmele de transport rutier. Măsura...

Este obligatoriu de la 1 iulie! Anunţul care vizează mii de români. Amenzile ajung la 100.000 de lei pentru cine nu respectă legea

Este obligatoriu de la 1 iulie! Anunţul care vizează mii de români. Amenzile ajung la 100.000 de lei pentru cine nu respectă legea

Radarul mărfurilor sau e-Transport, ar urma să devină opțional până la 31 iunie 2022, pentru bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier pe teritoriul României. Iar de la 1 iulie...

Prognoza ANM miercuri, 4 mai. Ploile se întorc în România. Toată țara este vizată de avertizările de vreme severă

Prognoza ANM miercuri, 4 mai. Ploile se întorc în România. Toată țara este vizată de avertizările de vreme severă

Meteorologii ANM au emis prognoza pentru miercuri, însă nu vin cu vești bune. Ploile revin în România, iar vizate sunt majoritatea regiunilor. Adversele de ploaie vor fi însoțite de descărcări...

Câștigătorii premiilor Gopo 2022! „România Sălbatică”, cel mai bun documentar din cinematografia română. UPDATE

Câștigătorii premiilor Gopo 2022! „România Sălbatică”, cel mai bun documentar din cinematografia română. UPDATE

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din București va fi gazda celei de-a 16-a ediția a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul este cel mai important dedicat cinematografiei din România, iar nominalizările sunt pe...

SRI acuză mai mulți români de legături cu gruparea Killnet: „Fac comentarii pro-Rusia, împotriva României”

SRI acuză mai mulți români de legături cu gruparea Killnet: „Fac comentarii pro-Rusia, împotriva României”

Directorul Cyberint, Anton Rog, transmite, marți, că există mai mulți cetățeni români care desfășoară acțiuni în jurul grupării Killnet, responsabilă de atacurile cibernetice din ultimele zile. Aceste atacuri au vizat...

Lovitura finală pentru Vladimir Putin! Decizia luată la cel mai înalt nivel. Ruşii nu mai au nicio şansă

Lovitura finală pentru Vladimir Putin! Decizia luată la cel mai înalt nivel. Ruşii nu mai au nicio şansă

Uniunea Europeană vrea să îi dea o lovitură economică substanțială lui Vladimir Putin, așa că pregătesc renunțarea la importurile de gaz rusesc. Pentru a putea fi pus în aplicare țelul...

Klaus Iohannis, decizia momentului! Anunţul şefului statului în plin război. Americanii ne apără de Rusia

Klaus Iohannis, decizia momentului! Anunţul şefului statului în plin război. Americanii ne apără de Rusia

Klaus Iohannis a informat Parlamentul despre intrarea în România a batalionului Stryker al SUA și a detașamentului F-35. Mai exact, plenul Parlamentului a luat act, marţi, de scrisoarea președintelui Iohannis...

Cine este românul din Marea Britanie care i-a ajutat pe hackerii ruși să atace cibernetic România. FOTO

Cine este românul din Marea Britanie care i-a ajutat pe hackerii ruși să atace cibernetic România. FOTO

Ioan Feher este românul care locuiește în Regatul Unit și care i-a ajutat pe hacherii ruși în cel mai mare atac cibernetic asupra României. Bărbatul i-a ajutat să traducă textele...

O nouă eră în relațiile dintre Bulgaria și România. Proiectele comune de infrastructură la care lucrează cele două țări

O nouă eră în relațiile dintre Bulgaria și România. Proiectele comune de infrastructură la care lucrează cele două țări

Pentru prima dată, se pare că România și Bulgaria sunt hotărâte să lucreze împreună pentru a construi infrastructura-cheie de transport, pentru cooperarea energetică și intrarea în Schengen. După vizita de...