Oana Roman, relație pasională cu angajatul unui hotel. S-au mutat împreună
Oana Roman este o persoană publică discretă atunci când vine vorba de viața personală. Bărbații din viața ei pot fi numărați pe degetele de la o mână, însă puțini sunt...
O relație reprezintă o legătură, conexiune sau raport între două sau mai multe entități, fie că sunt lucruri, fapte, idei, procese sau persoane. În contextul uman, se referă la interacțiunile și legăturile dintre oameni, care pot fi de cunoaștere, prietenie, dragoste sau parteneriat.
Oana Roman este o persoană publică discretă atunci când vine vorba de viața personală. Bărbații din viața ei pot fi numărați pe degetele de la o mână, însă puțini sunt...
Alina Chivulescu, actrița care i-a dat viață personajului Bella din serialul „La Bloc”, pare urmărită de ghinion. A fost în atenția publică în anii 2000, atunci când serialul era la...
Simona Halep încă așteaptă un verdict din partea Tribunalului Independent Sport Resolutions privind cazul ei de dopaj. Chiar dacă antrenamentele pe terenul de tenis îi ocupă mult timp, aest lucru...
Bebe Cotimanis are o fiică „secretă”. Aceasta a povestit cum se înțelege cu actorul, dar și cum a reușit să se apropie de el. Tânăra a mai spus că este...
Alexandra Dinu a explicat care este relația dintre ea și Bobby Păunescu. Aceasta a declarat că este foarte dezamăgită de regizor, mai ales după ce a publicat niște imagini cu...
Jador anunța în urmă cu câteva luni că a găsit-o pe cea cu care vrea să își petreacă toată viața. Cu toate acestea, relația manelistului a durat doar trei luni....
Viviana Sposub și George Burcea au format un cuplu timp de trei ani, iar vestea despărțirii i-a șocat pe cei care îi îndrăgeau. Prezentatoarea de televiziune a fost surprinsă alături...
Anca Țurcașiu a vorbit despre bărbatul care a făcut-o să sufere și cu care nu a putut rămâne împreună. Actrița a declarat că a plâns de multe ori din cauza...
Oana Roman le-ar fi dat de înțeleg fanilor că s-a împăcat cu Marius Elisei, dar acesta a declarat că totul este o mare minciună și că nu mai are de...
Jorge a povestit că soția lui a leșinat în biserică și că este alături de ea. Artistul i-a făcut și o declarație de dragoste partenerei sale, care l-a susținut în...
În plină pandemie de COVID-19, o pisică portocalie rătăcită a ajuns la Zoo Negara, grădina zoologică națională din Malaezia, și a început să trăiască printre o turmă de capibara. Oficialii...
Alina Sorescu a primit un anunț important din partea Curții de Apel din București în privința fiicelor sale. Cântăreața a spus când divorțul de Alex Ciucă se va finaliza și...
S-a descoperit cine este bărbatul care i-a pus capac Mihaelei Rădulescu. Acesta a învățat-o cum să-și depășească condiția și să intre în lumea bună, lucru care s-a și întâmplat. Mihaela...
După divorțul de Oana Matache, Răzvan Miheț a cucerit-o pe Sore, dar relația nu a durat mult. Acum, fostul ginere al Ginei Matache s-a afișat cu o altă domnișoară, semn...
O scrisoare semnată de fostul președinte american Barack Obama când avea 21 de ani scoate în evidență detalii privind fanteziile pe care le-a avut în tinerețe. Fostul lider de la...
Sora și fratele Alinei, fata ucisă la Mangalia, au declarat că aceasta nu a avut nicio relație cu bărbatul care pretinde că a fost iubitul ei. Tânărul a spus că...
Multe femei tind să își saboteze relația fără să își dea seama. Bărbații încearcă să scape de partenerele lor când încep să aibă comportamente extreme și pur si simplu fug...
Giovanni Becali se laudă mereu că a avut o viață ca în filme. Detalii din trecutul fostului impresar ies la iveală. Sunt secrete pe care Ioan Becali nu le-ar fi...
Toma Caragiu a fost unul dintrei cei mai importanți actori din România și a rămas în istorie pentru talentul său. Actorul s-a făcut remarcat și prin relațiile amoroase pe care...
Liliana Ștefan și Dan Bittman au trăit o poveste de dragoste remarcabilă timp de 25 de ani, însă au luat-o pe drumuri separate în 2016. De atunci, fosta parteneră a...