propunere

O propunere este o sugestie formală sau informală, o inițiativă sau o schiță de plan prezentată cu scopul de a fi discutată, aprobată sau implementată de către o altă parte sau un grup de persoane. În funcție de context, aceasta poate varia de la o idee verbală exprimată într-o conversație ocazională, până la un document structurat, detaliat, care respectă cerințe precise de formă și conținut. Elementul central al oricărei propuneri este intenția de a determina o acțiune, o decizie sau o schimbare. În mediul de afaceri, o propunere comercială (sau business proposal) este un document esențial prin care o companie oferă un set de soluții, produse sau servicii unui potențial client, de obicei ca răspuns la o cerere de ofertă (RfP), având ca obiectiv final încheierea unui contract. În domeniul academic sau științific, o propunere de proiect sau de cercetare este un rezumat detaliat al unui studiu planificat, utilizat pentru a obține finanțare sau aprobarea instituțională. Din punct de vedere juridic, o propunere legislativă reprezintă inițiativa unui parlamentar sau a unui grup de cetățeni de a introduce o nouă lege sau de a modifica o lege existentă, necesitând un proces complex de dezbatere și vot în legislativ. Indiferent de domeniu, o propunere eficientă trebuie să fie clară, convingătoare, să identifice o problemă sau o nevoie specifică și să ofere o soluție fezabilă, prezentând beneficiile și costurile implicate.

Iohannis, vizat de PLANUL SECRET al PSD. Ce pune la cale partidul lui DRAGNEA? DĂNCILĂ, inclusă în SCHEMĂ

Iohannis, vizat de PLANUL SECRET al PSD. Ce pune la cale partidul lui DRAGNEA? DĂNCILĂ, inclusă în SCHEMĂ

Plan de ultimă oră al PSD în lupta cu Klaus Iohannis. Pentru că preşedintele refuză de atâta timp să numească miniştrii propuşi de Viorica Dăncilă, partidul de guvernământ ia în...

Programul PRIMA CASĂ va fi modificat

Programul PRIMA CASĂ va fi modificat

Programul Prima Casă va fi modificat serios, proiectul pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului de Finanțe aratând o serie de schimbări. Proiectul presupune să fie acordate credite de acest...

PSD-ul le-a pus gând rău celor care îi critică. Jignești un politician, ajungi DUPĂ GRATII. Cine vrea modificarea Codului Penal

PSD-ul le-a pus gând rău celor care îi critică. Jignești un politician, ajungi DUPĂ GRATII. Cine vrea modificarea Codului Penal

Doi lideri ai PSD vor să modifice Codul Penal, astfel încât cei care jignesc un politician sau un judecător să poată fi trași la răspundere și chiar să ajungă după...

DĂNCILĂ, mesaj pentru IOHANNIS. Ce i-a transmis PREMIERUL legat de PROPUNERILE GUVERNULUI

DĂNCILĂ, mesaj pentru IOHANNIS. Ce i-a transmis PREMIERUL legat de PROPUNERILE GUVERNULUI

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, în cursul dimineții, președintelui României, Klaus Iohannis, o scrisoare de răspuns după ce șeful statului a refuzat, săptămâna trecută, din nou, să îi numească pe...

CUTREMUR la Cotroceni! „Iohannis, SUSPENDAT pentru 7 zile”. Planul neștiut al Coaliției de guvernare

CUTREMUR la Cotroceni! „Iohannis, SUSPENDAT pentru 7 zile”. Planul neștiut al Coaliției de guvernare

Suspedarea președintelui Klaus Iohannis revine în prim plan. Social-democrații propun un nou plan în acest sens, iar discuțiile vor fi purtate în Comitetul Executiv al PSD. Deputatul Cătălin Rădulescu propune...

PSD iese la ATAC cu DOCUMENTE. REFUZUL lui Iohannis, în prim-plan

PSD iese la ATAC cu DOCUMENTE. REFUZUL lui Iohannis, în prim-plan

Cele două propuneri din partea PSD pentru ministerele Turismului și Dezvoltării, Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici, au făcut publice cazierele judiciare, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat numirea...

Iohannis ajunge la mâna lui Dragnea? SCENARIU-BOMBĂ lansat în PSD. Breaking news

Iohannis ajunge la mâna lui Dragnea? SCENARIU-BOMBĂ lansat în PSD. Breaking news

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea, a declarat luni seară, la Antena 3, că președintele Klaus Iohannis se încadrează la abuz în serviciu prin refuzul de numire a miniștrilor propuși de...

ALERTĂ în PSD. Iohannis a făcut ANUNȚUL. Care va fi următoarea mișcare?

ALERTĂ în PSD. Iohannis a făcut ANUNȚUL. Care va fi următoarea mișcare?

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va refuza încă o dată propunerile PSD pentru ministerele Dezvoltării, Lia Olguța Vasilescu, și Transportauri, Mircea Drăghici. „Aceste două propuneri vor fi refuzate...

IOHANNIS și RESPINGEREA miniștrilor. Ce i-a transmis PREȘEDINTELE premierului DĂNCILĂ

IOHANNIS și RESPINGEREA miniștrilor. Ce i-a transmis PREȘEDINTELE premierului DĂNCILĂ

Klaus Iohannis, președintele României, a motivat respingerea propunerilor de miniștri prin două scrisori adresate premierului Viorica Dăncilă. Președintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis joi, 10 ianuarie premierului Viorica Dăncilă, referitoare...

DECIZIE RADICALĂ! Vizează Poliția Română. O nouă propunere a ajuns în PARLAMENT

DECIZIE RADICALĂ! Vizează Poliția Română. O nouă propunere a ajuns în PARLAMENT

O propunere legislativă aflată pe masa parlamentarilor prevede faptul că poliţiştii locali ar putea fi încadraţi, în anumite condiţii, în Poliţia Română. La Senat se află o propunere legislativă privind...

Iohannis RUPE TĂCEREA în cazul numirilor de miniștri. Răspuns DUR pentru PSD: „Eu respect ad-literam Constituția”

Iohannis RUPE TĂCEREA în cazul numirilor de miniștri. Răspuns DUR pentru PSD: „Eu respect ad-literam Constituția”

Preşedintele Klaus Iohannis a reacționat joi, în legătură cu posibila sesizare a PSD la Curtea Constituţională în cazul numirilor noilor miniştri. Președintele a precizat că social-democraţii nu îi pot da...

ZEGREAN: IOHANNIS poate respinge nominalizarea Olguţei VASILESCU

ZEGREAN: IOHANNIS poate respinge nominalizarea Olguţei VASILESCU

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al CCR, este de părere că preşedintele Klaus Iohannis ar putea respinge, fără să încalce Constituţia, nominalizarea Liei Olguţa Vasilescu la ministerul Dezvoltării. Zegrean a explicat...

Rovana Plumb propusă pentru a ocupa, interimar, portofoliul Educaţiei

Rovana Plumb propusă pentru a ocupa, interimar, portofoliul Educaţiei

Rovana Plumb a fost propusă pentru a îndeplini funcţia de ministru interimar al Educaţiei. În acest sens, premierul Viorica Dăncilă a trimis la Palatul Cotroceni propunerea în cauză, arată postul...

Ţigările electronice. Totul s-a decis în urmă cu puţine momente în Parlament. Breaking news

Ţigările electronice. Totul s-a decis în urmă cu puţine momente în Parlament. Breaking news

Comisia de sănătate a Senatului a respins marți propunerea legislativă privind modificarea Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun, printre care și țigările electronice. În propunerea legislativă...

TOADER face anunțul MULT AȘTEPTAT. Cine o va înlocui pe KOVESI la șefia DNA. Breaking News

TOADER face anunțul MULT AȘTEPTAT. Cine o va înlocui pe KOVESI la șefia DNA. Breaking News

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că va anunţa joi propunerea pentru funcţia de procuror-şef al DNA. Cine îi va lua locul lui Kovesi? „La orele 13,00, propunerea pentru procuror-şef...

O propunere legislativă CONTROVERSATĂ a fost respinsă de Senat

O propunere legislativă CONTROVERSATĂ a fost respinsă de Senat

Propunerea legislativă prin care se elimina incompatibilitatea funcţiilor de parlamentar, membru al Guvernului, prefect sau primar cu calitatea de comerciant persoană fizică, a fost respinsă luni de Senat. Curtea Constituţională...

Ecaterina Andronescu nu mai vrea la Educaţie: “Nu o să accept să preiau Ministerul Educaţiei dacă mi se va propune”

Ecaterina Andronescu nu mai vrea la Educaţie: “Nu o să accept să preiau Ministerul Educaţiei dacă mi se va propune”

Reporterul EVZ a întrebat-o sâmbătă, la Neptun, pe Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării, dacă deciziile în cadrul PSD sunt luate de un grup restrâns. Răspunsul politicianului a...

DISENSIUNI MAJORE între statele Europei! Propunere BOMBĂ, care va schimba tot ce știam despre politica MIGRANȚILOR

DISENSIUNI MAJORE între statele Europei! Propunere BOMBĂ, care va schimba tot ce știam despre politica MIGRANȚILOR

Scandalul migranților în Europa continuă și provoacă disensiuni puternice la nivelul statelor membre. Italia, cunoscută pentru politica sa anti-migrație intenționează să propună ideea unei rotații a porturilor europene care să...

DOUĂ PROPUNERI care vor SCHIMBA ȚARA au ajuns în PARLAMENT. ROMÂNIA, un loc mai PERICULOS?

DOUĂ PROPUNERI care vor SCHIMBA ȚARA au ajuns în PARLAMENT. ROMÂNIA, un loc mai PERICULOS?

Parlamentarii din România au venit cu două propuneri de modificări legislative care vor face mult mai dificilă combaterea vitezei excesive la volan. Cele două propuneri care ar schimba complet modul...

Legea care i-a pus pe JAR pe aleșii poporului. RĂZBOUL politicienilor pe ghiozdanele elevilor

Legea care i-a pus pe JAR pe aleșii poporului. RĂZBOUL politicienilor pe ghiozdanele elevilor

Un parlamentar PNL propune legea care să îi ajute pe copii și adolescenți să nu care în ghiozdan mai mult de 10 procente din greutatea lor. În timp ce medicii...