primar

Primarul este persoana aleasă prin vot direct de cetățenii unei localități (comună, oraș sau municipiu) pentru a conduce administrația publică locală și pentru a reprezenta autoritatea executivă la nivel local.

El este șeful administrației publice locale și are rolul de a pune în aplicare hotărârile consiliului local, de a gestiona bugetul local, serviciile publice, urbanismul și siguranța comunității. Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte instituții, semnează actele oficiale și coordonează aparatul de specialitate al primăriei.

Mandatul său este, de regulă, de 4 ani, iar exercitarea funcției este reglementată prin Legea administrației publice locale. Primarul poate fi suspendat, revocat sau înlocuit doar în condițiile prevăzute de lege.

În esență, primarul este liderul administrației locale, având responsabilitatea directă pentru buna funcționare a comunității și pentru implementarea deciziilor publice la nivel local.

Primarul Timișoarei anunță că 2.000 de locuri de muncă vor fi asigurate în orașul de pe Bega, în două fabrici, grație gigantului suedez Ericson, nou-venit în peisajul economic bănățean

Primarul Timișoarei anunță că 2.000 de locuri de muncă vor fi asigurate în orașul de pe Bega, în două fabrici, grație gigantului suedez Ericson, nou-venit în peisajul economic bănățean

Primarul Timișoarei anunță, pe propria pagină de Facebook, că în orașul de pe Bega va sosi, cu o investiție importantă, compania suedeză Ericsson. Astfel, vor fi create 2.000 de locuri...

Vești proaste pentru români! Se dau amenzi uriașe. Obiceiul deja întâlnit pe străzi va fi taxat scump. Ești dispus să scoți 5.000 de lei din buzunar?

Vești proaste pentru români! Se dau amenzi uriașe. Obiceiul deja întâlnit pe străzi va fi taxat scump. Ești dispus să scoți 5.000 de lei din buzunar?

Un primar le-a pus gând rău bucureștenilor. Se dau amenzi de până la 5.000 RON, iar acest lucru nu ar avea legătură cu lipsa banilor din bugetul primăriei. Primarul Sectorului...

Culmea vigilenței! Un primar a cerut actele unui mort

Culmea vigilenței! Un primar a cerut actele unui mort

Situație paradoxală în comuna Malovăț, județul Mehedinți. Avocatul Poporului s-a autosesizat după ce a afl at că primarul Ion Michescu a refuzat să elibereze un certifi cat de deces și...

Gabriel Zetea: Președintele Iohannis a pierdut și sprijinul primarilor PNL

Gabriel Zetea: Președintele Iohannis a pierdut și sprijinul primarilor PNL

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a arătat că, prin gestul făcut de președintele României, Klaus Iohannis, cel de a ataca la Curtea Constituțională Legea Bugetului de Stat pentru anul 2019,...

Și cu mândria și cu draga. Un primar din Timiș este membru PSD și șef în Pro România

Și cu mândria și cu draga. Un primar din Timiș este membru PSD și șef în Pro România

Un primar PSD din Timiș a trecut la PRO România, are chiar și funcție de conducere, însă e încă membru în celălalt partid, cu acte în regulă. Cazul lui nu...

SOLUŢIA prin care primarul Capitalei, Gabriela Firea face rost de bani. Se MAJOREAZĂ TOATE TAXELE şi IMPOZITELE

SOLUŢIA prin care primarul Capitalei, Gabriela Firea face rost de bani. Se MAJOREAZĂ TOATE TAXELE şi IMPOZITELE

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a emis un comunicat în care se menţionează că toate taxele şi impozitele trebuie modificate funcţie de indicele de inflaţie, care este de 4,6%. "Potrivit Legii...

DARIUS VÂLCOV A PLAGIAT jumătate din TEZA sa DE DOCTORAT în Economie

DARIUS VÂLCOV A PLAGIAT jumătate din TEZA sa DE DOCTORAT în Economie

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat, potrivit ziaristei Emilia Șercan. Vâlcov și-a susținut...

Schimbări MAJORE în învățământ! Anunțul a fost făcut de ministrul Educației. Ce se întâmplă cu elevii din clasele gimnaziale

Schimbări MAJORE în învățământ! Anunțul a fost făcut de ministrul Educației. Ce se întâmplă cu elevii din clasele gimnaziale

Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a venit cu o propunere care ar urma să aducă modificări majore în învățământul gimnazial din România. Ecaterina Andronescu a cerut sprijin primarilor de comune pentru...

O nouă BĂTĂLIE pentru CAZINOUL din CONSTANȚA. Miza reabilitării, peste 20 milioane de euro

O nouă BĂTĂLIE pentru CAZINOUL din CONSTANȚA. Miza reabilitării, peste 20 milioane de euro

După trei licitații organizate și tot atâtea anulate, Cazinoul din Constanța reia procedurile privind reabilitarea imobilului emblemă al orașului Constanța. Compania Națională de Investiții dispune de 20 de milioane de...

PRIMĂRIA CONSTANȚA, demersuri pentru RECUPERAREA TERENURILOR retrocedate ilegal de RADU MAZĂRE

PRIMĂRIA CONSTANȚA, demersuri pentru RECUPERAREA TERENURILOR retrocedate ilegal de RADU MAZĂRE

Consilierii locali din Constanța au aprobat un proiect de hotărâre privind achiziția serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru punerea în executare a deciziei Inaltei Curți de Casație și...

Primarul din Sasca Montană condsamnat pentru că a bătut un om

Primarul din Sasca Montană condsamnat pentru că a bătut un om

Primarul din Sasca Montană ( Caraș Severin) a fost condamnat de Curtea de Apel Timișoara, definitiv, fiind găsit vinovat de faptul că a bătut un cetățean în timpul unei ședințe...

44 de localități din Timiș îngropate în gunoi. Firma de salubritate nu mai poate lucra

44 de localități din Timiș îngropate în gunoi. Firma de salubritate nu mai poate lucra

Un număr de 44 de localități din Timiș au decis să rezilieze contractul pe care îl au cu aceeași companie de saliubritate, după ce localitățile lor au rămas cu gunoiul...

RĂZBOI TOTAL între Firea și Teodorovici! CIFRELE publicate de ministrul finanțelor o DISTRUG pe Firea. Breaking news

RĂZBOI TOTAL între Firea și Teodorovici! CIFRELE publicate de ministrul finanțelor o DISTRUG pe Firea. Breaking news

Eugen Teodorovici are ultimul cuvânt în scandalul bugetului capitalei. Gabriela Firea este în alertă! Cifrele făcute publice de Teodorovici o contrazic! Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a revenit cu clarificări privind...

Biserică, monument istoric, din Mangalia, reabilitată cu bani europeni

Biserică, monument istoric, din Mangalia, reabilitată cu bani europeni

Un lăcaș de cult din Mangalia, cu o vechime de peste 100 de ani, inclus în lista Monumentelor Istorice din județul Constanța, va fi complet refăcut, cu fonduri UE. Primarul...

Breaking News. Un PRIMAR PSD a ajuns MĂTURĂTOR. Mita primită l-a costat întreaga CARIERĂ

Breaking News. Un PRIMAR PSD a ajuns MĂTURĂTOR. Mita primită l-a costat întreaga CARIERĂ

Costel Vieriu, primar al comunei Grindu, a fost judecat pentru luare mită și condamnat la 3 ani de închisoare și 120 de zile de muncă în folosul comunității. Acesta este...

Firea îl face MINCINOS pe Dragnea. Ce s-a discutat, de fapt, în întâlnirea primarilor cu șeful PSD: „A venit doar să ne asculte”

Firea îl face MINCINOS pe Dragnea. Ce s-a discutat, de fapt, în întâlnirea primarilor cu șeful PSD: „A venit doar să ne asculte”

Gabriela Firea a reiterat ideea ca bugetul Capitalei a scazut cu 25% în 2019, desi Liviu Dragnea spunea ca Bucureștiul a primit mai mulți bani. Firea a declarat că în...

Dragnea TRANȘEAZĂ subiectul bugetului Capitalei. Declarații picante, după CONFRUNTAREA cu Firea. „Cum decid ei, așa facem”

Dragnea TRANȘEAZĂ subiectul bugetului Capitalei. Declarații picante, după CONFRUNTAREA cu Firea. „Cum decid ei, așa facem”

Liviu Dragnea a declarat, miercuri seară, după întâlnirea pe care a avut-o cu Asociația Municipiilor din România că primarul general al Capitalei gabriela Firea va trebui să se înțeleagă cu...

Blestemul PRIMARULUI care l-a amenințat pe Dragnea. OROARE în CIMITIR. Descoperire ȘOCANTĂ la Vaslui. Un preot a anunțat POLIȚIA

Blestemul PRIMARULUI care l-a amenințat pe Dragnea. OROARE în CIMITIR. Descoperire ȘOCANTĂ la Vaslui. Un preot a anunțat POLIȚIA

Primarul din Vaslui care l-a amenințat pe Liviu Dragnea, pe Klaus Iohannis și pe Viorica Dăncilă că îi așteaptă „la fel cum îi aştepta Ștefan cel Mare pe turci” a...

Un fost primar PSD a fost INTERNAT de URGENȚĂ la spital în stare CRITICĂ

Un fost primar PSD a fost INTERNAT de URGENȚĂ la spital în stare CRITICĂ

Fostul primar al Galațiului, Dumitru Nicolae, a fost internat în stare critică la Spitalul Județean de Urgență din Galați. Acesta se zbate între viață și moarte. Fostul primar al Galațiului,...

Parcarea a unit toate partidele din Consiliul Local. A fost nevoie de 16 ani, în orașul în care fiecare al treilea locuitor are mașină

Parcarea a unit toate partidele din Consiliul Local. A fost nevoie de 16 ani, în orașul în care fiecare al treilea locuitor are mașină

În prima ședință din acest an, Consiliul Local Tîrgu Mureș a aprobat construirea unei parcări subterane, un proiect al primarului Dorin Florea, demarat acum mai bine de zece ani în...