Primarul orașului Ulmeni, di județul Maramureș, Lucian Morar (PMP), aflat de patru zile în greva foamei, în fața ministerului sănătății, a fost vizitat, astăzi, de președintele executiv al Asociației Orașelor din România, Ionel Chiriță. Acesta a făcut un apel către toți primarii de orașe din România să ia atitudine atitudine publică de susținere a “colegului” de la Ulmeni. “Asociația Orașelor din România se solidarizează cu demersul domnului Lucian Morar, primarul oraşului Ulmeni, județul Maramureș, de a protesta împotriva refuzului pentru solicitările privind deschiderea unei substaţii de ambulanţă în orașul său”, arată Ionel Chiriță într-o scrisoare publică, trimisă EVZ.

Primarul orașului Ulmeni se află, de luni, în greva foamei, la Ministerul Sănătății. Pentru a-și instala cortul în fața instituției a fost cât pe ce să se ia la bătaie cu jandarmii care au încercat să îl împiedice.“Politicul a decis înființarea unei substații în comuna Ariniș, cu 1000 de locuitori, la opt kilometri de mine, și nu la Ulmeni, un oraș care are 7500 de locuitori din care 1900 sunt romi și 1850 de maghiari. Eu am infrastructura pregătită, chiar m-am născut în fosta maternitate. Și până în 2004 am avut serviciu de ambulanță. Mi s-a spus că înființarea unei asemenea substații ar depinde de o comisie interministerială, dar e greu de crezut”,  a declarat, pentru EVZ, primarul grevist Lucian Morar. Edilul spune că nu va renunța la greva foamei și chiar dacă i s-ar face rău și ar fi dus la spital, după ce își revine “mă voi întoarce în fața ministerului și protestez până când voi primi un răspuns pozitiv.” Astăzi, primarul Morar a fost vizitat de 50 de copii din Ulmeni, veniți împreună cu trei profesori, pentru a-i arătat că îl sprijină moral în demersul său.

“Discutăm de mai bine de 12 ani de importanța funcțiunilor și serviciilor oferite de orașe și, de fiecare dată, suntem tratați cu indiferență de toate guvernările”, spune președintele executiv al AOR, Ionel Chiriță. El amintește că în urmă cu ceva timp, un alt primar, cel din Copșa Mică (jud. Sibiu), a mers pe jos până la București pentru a rezolva o problemă a comunității care l-a ales. “Acum, este rândul colegului nostru de la Ulmeni să facă greva foamei în fața unei instituții a administrației centrale. Mâine puteți fi chiar Dumneavoastră cel nedreptățit. Este momentul să fim cu toții solidari, să depășim partizanatul politic și să luptăm pentru cetățenii care ne-au ales. De aceea, așteptăm din partea fiecărui primar de oraș să ia atitudine publică de susținere a colegului de la Ulmeni”, este apelul lui Ionel Chiriță către primarii de orașe din țară.

 

 

Te-ar putea interesa și: