Dragnea, anunțul așteptat de toți primarii. Cum vor putea accesa mai mulți bani

Dragnea, anunțul așteptat de toți primarii. Cum vor putea accesa mai mulți bani

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că primarii au, de joi, un nou instrument la dispoziție. Este vorba despre Fondul de Dezvoltare și Investiții. Acest fond se ridică la 10 miliarde de euro.

Liviu Dragnea a anunţat că, începând de joi, primarii au un nou instrument - Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Acesta este pus la dispoziţia primăriilor, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară și universităților. Suma se ridică la 10 miliarde de euro. Liderul PSD spune că este nevoie ca primarul „să vină cu doar două documente la Bucureşti şi banii merg la comunitate”.

„Când eram ministrul Dezvoltării am imaginat PNDL pentru că experiența de președinte al Consiliului Județean mi-a dat posibilitatea să cunosc problemele cu care se confruntă fiecare comunitate, indiferent de dimensiune. Mulți mi-au spus atunci că e o nebunie și că nu voi reuși. Azi, rezultatele vorbesc de la sine. Începând de astăzi, primarii au însă un nou instrument- Fondul de Dezvoltare și Investiții. Românii merită să aibă aproape de casă școli, grădinițe, spitale, creșe, dispensare, clinici medicale. Fiecare localitate poate avea drumuri asfaltate, apă curentă și canalizare, rețea de electricitate și gaze naturale. Sunt bani și pentru locuințe sociale pentru tineri sau pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, cămine culturale și lăcașuri de cult. Ține numai de primar să vină cu doar două documente la București și banii merg la comunitate, pentru oameni. Punem la dispoziția primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, universităților 10 miliarde de euro pentru a oferi cetățenilor o viață mai bună. 

Noi ne dorim o Românie puternică, bogată și respectată. Așa cum am promis, creștem România și aducem bunăstare românilor!”

Ne puteți urmări și pe Google News

Liberalii afirmă că suma pe care o are la dispoziție FDI este de doar 63 de milioane de euro.

„TOȚI primarii TREBUIE să ȘTIE!  Dragnea MINTE!  Dragnea este disperat. Știe că pierde TOT în câteva săptămâni. În stilul caracteristic al dictatorilor face promisiuni mincinoase.

Nici vorba de 10 miliarde euro. Suma pe care o tot aruncă în public mincinosul Dragnea. Asta în timp ce, în fiecare an, doar GAURA din bugetele locale care a apărut după ultimii doi ani de mizerii fiscale ale PSD, susținut de ALDE și UDMR, este de aproximativ 4 miliarde euro. Acești bani, aproximativ 4 miliarde euro, sunt necesari în primarii pentru cheltuieli CURENTE. Cine să mai facă investiții? MFP dă acești bani CNSP sub formă de împrumut cu dobândă. De unde scoate banii CNSP pentru dobândă?”, a explicat Florin Cîţu.