Noi pensii speciale din ianuarie 2024, pentru anumite categorii
O lege care prevede acordarea unui nou tip de pensie pentru primari, viceprimari și șefii de consilii județene a fost adoptată de Parlament și urmează să intre în vigoare din...
Primarul este persoana aleasă prin vot direct de cetățenii unei localități (comună, oraș sau municipiu) pentru a conduce administrația publică locală și pentru a reprezenta autoritatea executivă la nivel local.
El este șeful administrației publice locale și are rolul de a pune în aplicare hotărârile consiliului local, de a gestiona bugetul local, serviciile publice, urbanismul și siguranța comunității. Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte instituții, semnează actele oficiale și coordonează aparatul de specialitate al primăriei.
Mandatul său este, de regulă, de 4 ani, iar exercitarea funcției este reglementată prin Legea administrației publice locale. Primarul poate fi suspendat, revocat sau înlocuit doar în condițiile prevăzute de lege.
În esență, primarul este liderul administrației locale, având responsabilitatea directă pentru buna funcționare a comunității și pentru implementarea deciziilor publice la nivel local.
O lege care prevede acordarea unui nou tip de pensie pentru primari, viceprimari și șefii de consilii județene a fost adoptată de Parlament și urmează să intre în vigoare din...
Cum pot primarii din Republica Moldova să folosească bani europeni pentru dezvoltarea comunităților locale va fi tema unei întâlniri organizate de Maia Sandu. Primarii din Republica Moldova interesati sa foloseasca...
Războiul elitelor de la Kiev continuă. Primarul Kievului îl critică dur pe Zelenski, acuzându-l că îşi minte cetăţenii şi partenerii. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a lansat un atac la adresa...
Volodimir Zelenski a fost criticat recent de primarul Kievului, Vitali Kliciko. Mesajul celui din urmă a fost intens distribuit în Ucraina și Rusia. Vitali Kliciko i-a adus mai multe critici...
PSD și PNL au stabilit data la care vor avea loc alegerile locale din 2024. Pentru parlamentare și prezidențiale încă se duc negocieri. Alegeri locale în România. Se pare că liderii...
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a detaliat că fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, urmează să fie transferat în România în conformitate cu procedura tradițională, un proces care, în...
Joi, poliția din Maramureș a desfășurat cinci percheziții în municipiul Baia Mare, în cadrul anchetei privind evadarea din țară a primarului Cătălin Cherecheș. Între timp, au apărut și noi detalii...
Prefectul Rudolf Stauder al județului Maramureș i-a încetat mandatul primarului Cătălin Cherecheș din Baia Mare. Fostul primar a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție și a fost...
Polițiștii din Germania l-au prins marți seară pe primarul Cătălin Cherecheș. Acesta a fugit din țară după ce a fost condamnat la închisoare. Autoritățile din Germania își doresc să rezolve...
Marcel Ciolacu le-a cerut miniștrilor în ședința de guvern de astăzi, 29 noiembrie, să finalizeze reorganizarea ministerelor. Mai mult decât atât, premierul României insistă și asupra propunerilor cu privire la...
Primarul din Baia Mare,Cătălin Cherecheș, a schimbat două taxiuri ca să scape de eventualii urmăritori şi a folosit buletinul unui văr ca să treacă prin vamă. Între timp, primarul penal...
Aflat în arest preventiv, primarul orașului Mioveni primește o veste proastă. DNA l-a trimis în judecată. Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată...
Primarul din Târgovişte şi membrii familiei sale au supravieţuit ca prin minune după ce au plonjat cu maşina de pe un pod în râul Olt. Primarul din Târgoviște , Daniel...
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare pentru corupţie, s-ar afla în Italia. Deocamdată, mandatul european de arestare nu a fost pus în aplicare. Cătălin...
Fuga lui din România a primarului Cătălin Cherecheș a produs un adevărat cutremur la nivelul Internelor. Duminică, seară, oficialii Ministerului condus de Cătălin Predoiu au anunțat sancțiunile. Ministerul Afacerilor Interne...
După ce s-a descoperit că edilul Cătălin Cherecheș ar fi părăsit România cu un taxi prin Satu Mare, chiar înainte de condamnare, apar noi scenarii despre fuga acestuia și despre...
Cătălin Cherecheș s-ar afla în Italia, țara în care s-au refugiat majoritatea politicienilor pedepsiți pentru corupție în România. Primarul municipiului Baia Mare a primit o condamnare de cinci ani de...
După ce poliția a mers la ușa casei sale și la primărie și nu l-au găsit, edilul Cătălin Cherecheș a fost dat în urmărire națională. Update 2: După condamnarea de...
Actualul primar al orașului Bălți din Republica Moldova, Renato Usatîi, susține că a fost ținta mai multor tentative de asasinat comise de către structurile speciale ale Rusiei, care ar fi...
Primarul Nicușor Dan nu are nici măcar o casă trecută pe numele lui. Declarația de avere este plină de datorii. Nicușor Dan pare să fie unul dintre cei mai săraci...