Salarii mai mari pentru primarii din Republica Moldova. Condițiile impuse de Maia Sandu

Salarii mai mari pentru primarii din Republica Moldova. Condițiile impuse de Maia SanduSursa foto: presedinte.md

Palatul Republicii din Chișinău găzduiește pe 9 decembrie Forumul primarilor, eveniment la care participă și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. De asemenea, au fost invitați toți cei 895 de edili din toate raioanele.

Salariile primarilor, viceprimarilor și secretarilor consiliilor locale din Republica Moldova ar trebui să crească simțitor, a declarat președintele Maia Sandu, prezentă la Forumul primarilor.

Maia Sandu a spus că nu poți cu salarii derizorii să conduci o localitate spre bunăstare. „Ne aflăm într-un moment istoric din evoluția noastră ca stat. În această perioadă, Moldova își definește rolul său în lume. O țară în care oamenii se simt în siguranță, munca e prețuită, iar tinerii au condiții acasă. Misiunea noastră de a deveni stat membru al UE vine să îndeplinească aceste deziderate.

Aderarea la UE nu e un obiectiv în sine, ci unica cale prin care putem construi o asemenea țară. Administrația centrală trebuie să-și facă partea lor de responsabilitate, vor fi momente în care nu vom cădea de acord pe un anumit subiect, dar obiectivul trebuie să fie unul simplu - o viață mai bună pentru fiecare locuitori al Moldovei”, a spus Maia Sandu.

Mesaj pentru femeile-primar

Șefa statului le-a felicitat pe femeile care se află la conducerea primăriilor: ”La acest eveniment au fost invitați toți cei 895 de primari aleși. Peste 1 milion 200 de mii de oameni au decis cine să fie responsabili de viitorul localităților în care ei trăiesc.

Mă bucur că au fost alese 215 femei în funcțiile de primari. Le felicit pentru curajul de a-și asuma rolul de lidere. Întâlnirea noastră de azi are acest obiectiv - cum construim un parteneriat între toate nivelurile administrației, pentru a îndeplini această responsabilitate colectivă. Și noi, în Moldova, înțelegem foarte bine importanța parteneriatului, a colaborării”.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

La Forumul primarilor s-a insistat pe aderarea Republicii Moldova la UE. Maia Sandu le-a transmis primarilor că Moldova poate fi mișcată înainte doar prin parteneriat:

”O țară în care oamenii se simt în siguranță, munca este prețuită. Tinerii au oportunități acasă și toți au condiții demne, aici, acasă. Sunt lucrurile pe care le vedem în localitățile europene. Misiunea noastră de a deveni stat membru al UE vine să împlinească tocmai aceste deziderate. Dar aderarea la UE nu este un obiectiv în sine. Este cel mai rapid mijloc și unica cale prin care putem construi o astfel de țară”.

Republica Moldova în Uniunea Europeană

Sursa foto: Arhiva EVZ

Șef statului a mai spus că aderarea la UE  este un drum cu greutăți, cu urcușuri și coborâșuri și este nevoie de voință și caracter: Din partea tuturor. Administrația centrală trebuie să-și facă partea ei de responsabilitate. Iar primarii - partea lor de responsabilitate. Cu siguranță că vor fi momente în care nu vom cădea de acord pe fiecare subiect și acțiune. Dar ceea ce trebuie să ne unească este un obiectiv simplu - o viață mai bună pentru fiecare locuitor al Moldovei”, a opinat Sandu.

Salariile primarilor și reponsabilitățile lor

Maia Sandu a cerut Executivului să lanseze cât mai curand apelul pentru programul „Satul European 2”.

„Acum doi ani am lansat Satul European anume pentru că înțelegem cu toții că bugetele locale sunt prea mici pentru proiecte mari. Azi fiecare a doua localitate vede rezultatele concrete ale acestui proiect. Solicit Guvernului să solicite cât mai curand apelul pentru Satul European 2”.

Sandu le-a mai transmis primarilor că a fost și va continua să fie alături de edilii care lucrează pentru oameni și pentru țară: „Oamenii v-au oferit încrederea și susținerea.  Oamenii au ieșit la vot că voi, alături de consilierii locali, veți munci pentru a construe sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim”.