primar

Primarul este persoana aleasă prin vot direct de cetățenii unei localități (comună, oraș sau municipiu) pentru a conduce administrația publică locală și pentru a reprezenta autoritatea executivă la nivel local.

El este șeful administrației publice locale și are rolul de a pune în aplicare hotărârile consiliului local, de a gestiona bugetul local, serviciile publice, urbanismul și siguranța comunității. Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte instituții, semnează actele oficiale și coordonează aparatul de specialitate al primăriei.

Mandatul său este, de regulă, de 4 ani, iar exercitarea funcției este reglementată prin Legea administrației publice locale. Primarul poate fi suspendat, revocat sau înlocuit doar în condițiile prevăzute de lege.

În esență, primarul este liderul administrației locale, având responsabilitatea directă pentru buna funcționare a comunității și pentru implementarea deciziilor publice la nivel local.

POPULISM. Parlamentarii suplimentează calendarul sărbătorilor naționale cu zile aniversare

POPULISM. Parlamentarii suplimentează calendarul sărbătorilor naționale cu zile aniversare

Pe lângă calendarul ortodox, ar mai trebui comandat unul neoficial cu toate sărbătorile pe care parlamentarii ar vrea să le facă cadou diverselor categorii sociale. Din lipsă de idei, sau...

Primarul unei comune din Sălaj, condamnat la închisoare cu executare pentru afaceri cu familia

Primarul unei comune din Sălaj, condamnat la închisoare cu executare pentru afaceri cu familia

Primarul comunei Meseșenii de Jos, Sandu Bercean, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru conflict de interese...

Baronii locali şi primarii, protejaţi de lege aşa cum le-a pomis Dragnea

Baronii locali şi primarii, protejaţi de lege aşa cum le-a pomis Dragnea

În Monitorul Oficial nr. 191 din 18 martie a.c. a fost publicată Legea nr. 20/2014 pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, act care a intrat în vigoare în...

Mazăre, întâmpinat cu aplauze în campusul Henri Coandă: "Aici mă simt mai aproape de Dumnezeu"

Mazăre, întâmpinat cu aplauze în campusul Henri Coandă: "Aici mă simt mai aproape de Dumnezeu"

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a participat la slujba de Înviere de la biserica aflată în campusul social Henri Coandă din municipiu. Edilul a fost întâmpinat de peste o sută de...

Republica lui Mazăre. Baronii de Constanța, „spălați” la TV cu 8 milioane de lei

Republica lui Mazăre. Baronii de Constanța, „spălați” la TV cu 8 milioane de lei

La malul mării, perchezițiile DNA se văd la televizor drept abuzuri, iar DNA amintește de „miliția ceaușistă”. Firma care a primit banii de publicitate este a unui apropiat al șefi...

De ce a fost eliberat Radu Mazăre

De ce a fost eliberat Radu Mazăre

Judecătorii au stabilit că primarul a primit 95.000 de euro în contul din Israel, dar arată că suma nu reprezintă neapărat șpaga acestuia. Ei l-au protejat de întrebările incomode. Instanţa...

Contul șpăgii lui Radu Mazăre, verificat de ANI

Contul șpăgii lui Radu Mazăre, verificat de ANI

Primarul Constanței are probleme de corupție și de integritate. ANI a luat urma mitei pe care ar fi primit-o într-un cont din Israel și verifi că dacă acesta nu are...

Săptămâna nebună a politicienilor

Săptămâna nebună a politicienilor

Radu Mazăre a fost ridicat, cu mascații, marți la prânz, dintr-un restaurant din Herăstrău, și dus la DNA. Obișnuit cu luxul, condițiile din închisoare nu au fost pe placul primarului...

EDITORIALUL EVZ. Primarul Constanței, protagonist în telenovela „Mazăre zdrobită”

EDITORIALUL EVZ. Primarul Constanței, protagonist în telenovela „Mazăre zdrobită”

Justiția a lovit în baronetul corupt și băgătorii de seamă care îi înconjoară, cu probe puternice adunate de procurori și confirmate de judecători, prin măsurile preventive dispuse împotriva lor. Adrian...

Edilul Robu cere Executivului să finanţeze marile proiecte ale oraşului, aşa cum a promis în campaniile electorale.

Edilul Robu cere Executivului să finanţeze marile proiecte ale oraşului, aşa cum a promis în campaniile electorale.

Primarul Nicolae Robu se declară nemulţumit faţă de atitudinea negativă pe care Guvernul Ponta ar avea-o la adresa municipalităţii timişorene şi cere Executivului să finanţeze marile proiecte ale oraşului, aşa...

Mazăre vrea să discute la partid reguli pentru procurori

Mazăre vrea să discute la partid reguli pentru procurori

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au judecat, ieri, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului Radu Mazăre (PSD), acuzat că ar...

Afaceri ilegale cu terenuri în Giurgiu, anchetate de DIICOT

Afaceri ilegale cu terenuri în Giurgiu, anchetate de DIICOT

Mai multe persoane din judeţul Giurgiu au fost conduse la audieri după ce procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere...

Susţinătorii lui Mazăre: "DNA nu uita, Henri Coandă v-a lupta". O femeia a fost agresată pentru că nu îl susţine pe edilul Constanţei

Susţinătorii lui Mazăre: "DNA nu uita, Henri Coandă v-a lupta". O femeia a fost agresată pentru că nu îl susţine pe edilul Constanţei

La mitingul de susţinere pentru primarul Radu Mazăre, în faţa primăriei Contanţa s-au strâns aproximativ 50 de persoane, locatari ai cartierului Henri Coandă. La protestul "spontan", dar asumat de Asociaţia...

Marian Oprișan pledează cauza baronilor: Preşedinţii de consilii judeţene şi primarii trebuie cercetaţi în libertate, întrucât nu sunt pericole sociale

Marian Oprișan pledează cauza baronilor: Preşedinţii de consilii judeţene şi primarii trebuie cercetaţi în libertate, întrucât nu sunt pericole sociale

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, a declarat că preşedinţii de consilii judeţene şi primarii trebuie cercetaţi în libertate, întrucât "nu sunt pericole sociale". "Eu n-am niciun...

Fiul unui primar din Cluj a fost prins de radar cu 130 km/h la volanul maşinii primăriei

Fiul unui primar din Cluj a fost prins de radar cu 130 km/h la volanul maşinii primăriei

Fiul unui primar din judeţul Cluj a fost prins de aparatul radar circulând cu o viteză de 130 de km/h, într-o zonă unde circulaţia este restricţionată la 60 de km/h....

Primarul din Bacău, trimis în judecată după ce a acordat o locuință în mod ilegal

Primarul din Bacău, trimis în judecată după ce a acordat o locuință în mod ilegal

Edilul Romeo Stavarache, împreună cu alți doi șefi de serviciu din cadrul Primăriei este acuzat de tentativîă de abuz în serviciu. Astfel, Gheorghe Munteanu, la data faptelor şef al Serviciului...

Primarul Timișoarei  implicat într-un ACCIDENT

Primarul Timișoarei implicat într-un ACCIDENT

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a fost implicat miercuri după-amiaza într-un accident rutier. Maşina în care se afla edilul-şef, un Volkswagen Passat, a intrat în coliziune cu un autoturism de teren...

O zi din viaţa unor arestaţi la domiciliu

O zi din viaţa unor arestaţi la domiciliu

Fac lecții cu copiii și bârfesc cu vecinii peste gard. Viorel Motoi, zis Gorgoi, băiatul Mamei Omida, este unul dintre cei 116 inculpaţi care, în loc să mediteze la faptele...

Bani publici pentru serbarea sfântului care nu există

Bani publici pentru serbarea sfântului care nu există

Gălăţenii au chefuit cu băutură, dans şi muzică un sfânt care nu se află în Calendarul Bisericii Ortodoxe. Primăria a contribuit cu 10.000 de euro. Marius Stan (foto), primarul care...

Scandal monstru într-o şcoală din Iaşi. Primarul se luptă cu un profesor. La mijloc sunt 12 copii cu toxiinfecţie alimentară

Scandal monstru într-o şcoală din Iaşi. Primarul se luptă cu un profesor. La mijloc sunt 12 copii cu toxiinfecţie alimentară

Daniel Murgeanu, diriginte la clasa a V-a si profesor de limba si literatura romana la Scoala Gimnaziala din satul Valea Oilor - Baltaţi, sustine ca după ce a insistat să...