Corupție în Primăria lui Negoiță pentru banii alocați bătrânilor

Corupție în Primăria lui Negoiță pentru banii alocați bătrânilor

Afacerea „Centrul de Îngrijire Magnolia” este un exemplu relevant despre modul în care își bate joc administrația Negoiță de banii publici ai sectorului 3.

O investigație făcută de „Evenimentul Zilei” scoate la lumină neglijența și „manevrele costisitoare” ale echipei lui Negoiță, dar și grave suspiciuni de abuz în serviciu, cu iz de corupție.

În 2012, edilul sectorului 3 a decis să transforme Centrul de plasament Sfântul Nicolae, pentru copii și adolescenți, în căminul Magnolia pentru vârstnici. Ce-i drept, ar fi peste 150 de cereri în așteptare, spun surse din Primărie.

Cele mai „ieftine” oferte, a cincea și a opta

Astfel, copiii au fost mutați în apartamente aparținând sau închiriate de Direcția de Asistență Socială (DGASPC), iar primăria a anunțat cereri de ofertă pentru dotarea și recompartimentarea clădirii. Aici s-a produs prima anomalie. Lucrarea a fost împărțită în două: una pentru reabilitare și alta pentru acoperiș tip șarpantă, în loc de terasă. Am pus întrebarea care a fost rațiunea pentru care s-a făcut împărțirea. Constantin Mitache, city manager al sectorului 3, care coordonează DGASPC, dă din umeri. „Nu am competențe în acest sens”, ne-a răspuns prin Biroul de Presă al Primăriei.

„Adevăratul scop a fost să se dea de lucru la două firme,” susțin sursele. Aceleași surse ne-au mai spus și că cererea de ofertă ar fi fost „aranjată” astfel încât să câștige firmele „favorite”. Într-adevăr, documentele obținute de EVZ probează că ofertele câștigătoare – SC Mari Villa (pentru lucrările de interior) și SC Maxim Construct (pentru acoperiș) nu au avut cele mai bune oferte financiare. Astfel, oferta Mari Villa (1.084.946 lei) a fost abia a cincea, din totalul de nouă oferte depuse, iar în cazul lucrărilor pentru acoperiș au fost șapte oferte financiare mai bune decât a câștigătorului licitației: Maxim Construct (311.068 lei). Răspunsul oficial la întrebările adresate de EVZ lui Mitache este că ofertele mai bune nu corespundeau cerințelor tehnice și că au fost descalificate. Suma totală cheltuită depășește două milioane de lei.

La mai mult de un an de la decizia de înfiinţare a centrului Magnolia, starea acestuia este la stadiul „afară e vopsit gardul”. Acoperişul de tip şarpantă nu a mai fost instalat după ce s-a constatat că planşeul de la etaj, mult prea subţire, nu putea susţine şarpanta. Ca urmare, s-a schimbat soluţia tehnică şi s-a hotărât refacerea terasei. Numai că, la decopertarea terasei, tot etajul I, deja modernizat, ar fi fost inundat. Alţi bani – altă pagubă, de interes pentru Curtea de Conturi.

Fostul director DGASPC: „Mi-a impus cine să câștige licitația”

Mini-interviul pe care l-am obținut, după numeroase insistențe, cu Florin Ștefan Vasile, fostul șef al DGASPC, ar putea constitui un bun pretext pentru o anchetă a Parchetului!

EVZ: Cum a putut fi declarată câștigătoare oferta Mari Villa? Florin Ștefan Vasile: La presiunea exercitată de Constantin Mitache s-a dispus să se ceară clarificări tehnice exagerate ofertanților clasați pe primele 4 locuri. Aceștia au fost, apoi, descalificați, ca societatea Mari Villa să fie declarată câștigătoare. Cu licitația pentru acoperiș s-a procedat la fel.

Sub ce formă a făcut Mitache presiunile? M-a chemat, într-una din zile, în jurul orei 20.00, și mi-a impus ca această societate (Mari Villa - n.r.) să fie câștigătoare. Discuția a fost purtată față în față, fără martori.

Existau motive reale de a descalifica celelalte oferte? Nu, nicidecum, a fost un abuz! Toate ofertele prezentate de ceilalți competitori erau conforme cu cerințele din caietul de sarcini.

Putea SC Mari Villa, în mod normal, să câștige licitația? Nu, este exclus!

A pronunțat Mitache numele lui Negoiță? Părerea mea este că Robert Negoiță nu a avut cunoștință de aceste aranjamente.

Ne puteți urmări și pe Google News