Rareș Bogdan, cel mai accesat formator de opinie
Rareș Bogdan a prezentat pe contul său de Facebook cifrele care demonstrează cât de popular este printre internauți. El le mulțumește celor care îl urmăresc, în număr mare, ceea ce...
Politica reprezintă ansamblul acțiunilor, instituțiilor și principiilor prin care o comunitate își stabilește regulile, legile și direcțiile de dezvoltare.
Sensuri principale:
Politica ca activitate:
modul în care indivizii sau grupurile luptă pentru obținerea și exercitarea puterii;
organizarea și conducerea societății prin instituții precum guvernul, parlamentul, partidele.
Politica ca știință:
domeniul de studiu care analizează puterea, guvernarea, relațiile dintre stat și cetățeni – cunoscut ca știință politică (politologie).
Politica ca orientare:
direcția sau strategia adoptată de un stat, guvern, partid sau organizație (ex: politică economică, politică externă, politică educațională).
Elemente fundamentale:
Puterea – capacitatea de a influența sau impune decizii;
Statul și instituțiile – cadrul legal și administrativ al politicii;
Interesul public – scopul declarat al acțiunii politice;
Competiția democratică – exprimată prin alegeri, partide și dezbateri;
Participarea cetățenilor – prin vot, activism civic, dialog public.
Rolul politicii în societate:
Politica stabilește cum sunt distribuite resursele, cine deține autoritatea, cum se adoptă legile și cum se protejează drepturile cetățenilor. Ea este esențială pentru funcționarea democrației și pentru echilibrul dintre libertate și ordine.
Rareș Bogdan a prezentat pe contul său de Facebook cifrele care demonstrează cât de popular este printre internauți. El le mulțumește celor care îl urmăresc, în număr mare, ceea ce...
Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu: Asociația Municipiilor din România ar trebui dizolvată de o instanță! pentru că a devenit partid politic și urmărește autonomia politică locală/ Primarii din AMR au...
Şoferul maşinii cu numere de înmatriculare anti-PSD, care a dat serioase bătăi de cap autorităților și a stârnit o adevărată „revoluție” la nivel imagistic în România, e pregătit să facă...
Şoferul care a creat un adevărat scandal în România, circulând cu o maşină al cărui număr de înmatriculare simboliza o obsceitate la adresa PSD, a decis să intre în politică....
Bombă în televiziunea din România. Cozmin Gușă se pregătește în taină să intre în echipa de prezentatori ai postului „Realitatea TV” . Surse din interiorul „Realitatea TV” au declarat că,...
Bombă politică de ultimă oră în România. Executivul urmează să aibă o ședință, vineri sau sâmbătă, pentru aprobarea bugetului de stat pentru anul 2019. Executivul urmează să aibă o ședință,...
Papa Francisc a solicitat duminică „soluție justă şi pașnică" care să respecte drepturile omului, în criza politică din Venezuela. Papa Francisc a mai lansat un apel la pace în Columbia...
La jumătate de an de la depunerea actelor și după trei termene de judecată, Partidul Realitatea nu a primit, încă o decizie din partea instanței. De la ultima înfățișare, judecătorii...
Un scandal de corupție zguduie elita politicii din Bulgaria. Deputata Partidului Socialist Bulgar (BSP), Elena Ionceva, este acuzată de spălare de bani. Politiciana acuză, la rândul ei, că Guvernul și...
România devine o țară dominată de mentalități tribale. Poate părea o În care apartenența la un grup, de tip #rezist, sau pe invers face ca orice discuție rațională să devină...
Partidul PRM s-a aliat cu partidul PRU, pentru a forma o alianță care va participa la alegerile din 2019 și 2020. Partidul România Mare (PRM), fondat de Corneliu Vadim Tudor,...
Mișcarea „vestelor galbene” nu se reduce la acțiuni de stradă. Mai nou, pe internet au început să circule melodii compuse de manifestanți, precum „Les gentils, les mechantes”, dar și o...
Liberalii se vor reuni în şedinţa Biroului Politic Naţional pe 28 februarie, pentru a stabili strategia de campanie în vederea alegerilor europarlamentare, dar şi pentru a discuta priorităţile legislative pentru...
Gigi Becali ar vrea să se întoarcă în politică și să facă alianță cu Traian Băsescu. Informațiile au fost dezvăluite președintelui PMP, Eugen Tomac, pe când se aflau într-o stațiune...
Veste tristă la început de an pentru lumea politică românească. În această dimineață fostul senator PRM Nicolae Iorga, a încetat din viaţă, după o boală care l-a răpus fulgerător. „Filiala...
Celebrul actor Florin Călinescu a publicat o filmare pe pagina de Facebook în care a spus că se gândește serios să lanseze un partid politic, pentru că sunt foarte multe...
Actrița de la Hollywood, Angelina Jolie, a sugerat că are în vedere o mutare în politică. Într-un interviu acordat programului BBC Today, ea a spus că ar fi respins ideea...
Marea trădare din PSD a fost taxată, aspru, de Crin Antonescu, fostul lider al PNL. Acesta susține că USL s-a rupt din cauză că Liviu Dragnea nu a cerut scuze...
Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat în emisiunea „100 de minute”, de la Antena 3, de ce nu vrea sistemul ordonanța pe amnistie „S-ar putea să asistăm la amnistii individuale, ce...
Mișcare electorală inspirată venită din partea președintelui Partidului Mișcării Populare, Eugen Tomac. Politicianul a declarat că renunță la pensia specială pe care a instituit-o PSD pentru parlamentari, acuzând social-democrații că...