Unul dintre cei mai premiați violoniști români, în prezent concertmaistru la NDR Elbphilharmonie Orchester din Hamburg, se declară debusolat de direcția în care se îndreaptă cultura românească. Cu o recunoaștere internațională și un palmares impresionant ce numără numeroase premii întâi la competiții prestigioase, precum Marele Premiu J. Thibaud, la Paris și Premiul întâi la Concursul N. Paganini de la Genova, Florin Paul a revenit în țară, săptămâna trecută, pentru un concert și o serie de masterclass-uri la Timișoara.

Florin Paul s-a născut la Lugoj, în anul 1958 și încă din primii ani s-a dovedit un talent extraordinar, luând în paralel lecții de pian, de la cinci ani, și apoi și de vioară, doi ani mai târziu. Din copilărie, artistul are amintiri interesante, care exemplifică modul în care se învăța atunci. ”Când am mers în clasa I m-am plictisit: știam totul, mai puțin scrisul. Din clasa a III-a, părinții mei m-au trimis pentru orele de muzică la Timișoara. Făceam naveta, inclusiv cu camioanele care ajungeau acolo, uneori cu trenul, ceea ce era deja un lux. După școala elementară părinții mei s-au gândit că trebuie neaparat să urmez cursuri la Liceul de muzică din Timișoara”, povestește violonistul. În clasa a V-a a câștigat primul premiu întâi la un concurs național. Deja era clar că instruirea trebuia să continue, iar pasul firesc a fost trimiterea talentatului băiat la școală la București, din clasa a VIII-a. ”Era, atunci, o atmosferă extraordinară. Ministrul Culturii se lupta cu dictatura pentru a susține actul cultural, pentru ca artiștii care ar fi voit să fugă din țară, să rămână”, își amintește celebrul violonist.

Escapada franceză

La 19 ani, violonistul Forin Paul și-a dovedit în fața lumii întregi talentul, câștigând, la Paris, în 1977, Marele Premiu J. Thibaud. Imediat după ce a încasat premiul a făcut ce ar fi făcut orice adolescent. A rămas, trei luni, în Franța. Ilegal. A ratat inclusiv bacalaureatul, neștiind că tatăl său obținuse o derogare și posibilitatea ca el să poată susține examenul separat, ulterior. ”M-am întors în România de prost. Mă îndrăgostisem de o fată și voiam să plec în Amarica. Și am rămas, vrăjit de un securist care mi-a spus că vor face totul pentru mine, că îmi vor da viză”, mărturisește artistul.

Următorii ani în România au fost ciudați. Florin Paul a făcut doi ani într-unul la Conservator, la finalizarea studiilor a fost singurul din generația sa care a primit post de solist și repartiție la Filarmonica din Botoșani. Dar nu a mai putut ieși din țară: ”Mereu a planat o suspiciune asupra mea, că dacă plec nu revin”.

1982. Azilant politic în Germania

În schimb a avut numeroase concerte în țară, onorarii bune, la 24 de ani deja era căsătorit și cu apartament proprietate personală. În 1982 a decis să nu se mai întoarcă în România, după ce a reușit, cu eforturi, să participe la un concurs în străinătate. Era cunoscut în lumea muzicală, pe lângă premiul Thibaud din 1977 mai avea un premiu Paganini, câștigat în 1979, astfel că nu a fost problematic să ceară azil politic în Germania. A rămas în Freiburg, unde a studiat cu profesorul Wolfgang Marschner în 1983, a cucerit noi premii întâi la concursuri precum L.Spohr, la Freiburg în 1982, Tibor Varga, la Sion în 1984 și Yehudi Menuhin, la Paris în 1985. Această recunoaștere internațională a fost urmată de o activitate concertistică bogată, numeroase apariții la radio și înregistrări pe CD ale unor interpretări solistice cu orchestre simfonice și de cameră din Paris, Nisa, Berlin, Riga, Hamburg, Munchen, Stuttgart, Bratislava, Tokyo și Festivalul de la Macao.

În 1983 a devenit concertmaistru al Filarmonicii din Munchen, aflată sub conducerea lui Sergiu Celibidache.  Apoi, câțiva ani a fost concertmaistru la Filarmonica din Stuttgart iar din 1994 este concertmaistru la NDR Elbphilharmonie Orchester din Hamburg.

”Doar în România dacă muncești e ”neplăcut””

Fiind un muzician cu o vastă experiență în muzica de cameră, violonistul Florin Paul a cântat alături de mulți artiști cunoscuți. I-a fost partener lui Henryk Szeryng cu Dublul Concert de Bach iar discografia sa include înregistrări cu Anotimpurile de Vivaldi, Simfonia concertantă de Mozart, Partitele solo de Bach, Sonatele de Ysaye precum și CD-ul numit ,,Omagiu lui Joachim” cu lucrări de Brahms, Schumann și Joseph Joachim.

Florin Paul a predat ca profesor invitat la Academia de Muzică din Gothenburg și a ținut de mai multe ori masterclass-uri la București, Timișoara, Modena și Tokyo.

Spunem toate acestea pentru a arăta că a făcut performanță și activează ca artist pentru că, în egală măsură, asumat, a muncit enorm. Repetiții zilnice, studiu individul și cu orchestra, concerte pregătite atent. Niciodată nu a zis că știe destule și că nu mai trebuie să exerseze.

L-am întrebat pe maestru cum se vede de la Hamburg scena românească. ”Mă uit cu regret la scena culturală din România. Când eram student, în țara noastră era o calitate a actului cultural foarte înaltă. Când am revenit în România, după Revoluție, speram că voi găsi aici o energie care să mute munții. Din păcate asta nu s-a întâmplat și nici nu se întâmplă. Au rămas sechelele din comunism care apasă cultura în jos. Inițiativa locală e oprimată, iar oamenii par a vrea să facă orice mai puțin să muncească”, spune artistul.

Pentru că a cântat la Timișoara cu ocazia acestei vizite, și pentru că, recent, instrumentiștii de la Filarmonica de Stat ””Banatul au solicitat conducerii ca programul de concerte anual să fie redus la sub 50 de evenimente, am întrebat cât se cântă afară. NDR Elbphilharmonie Orchester are 120 de concerte anuale, el însuși participă la 30 de concerte individuale și, de asemenea, predă. Ne-a relatat cazuri în care unor artiști le-a fost desfăcut contractul de muncă pentru că, aflați în concediu medical, au participat în alte proiecte. A explicat modul de funcționare al unei orchestre în care de la dirijor la oricare din instrumentiști, oamenii sunt interesați să performeze atunci când urcă pe scenă. Cu seriozitate. Iar asta se întâmplă cu muncă susținută și cu ore de repetiții. ”Doar în România dacă muncești e ”neplăcut”. Iar politicile culturale sunt păstrate la un nivel la care a vrut să le ducă comunismul. Tot contextul social este răspunzător de lucrurile care se întâmplă. Soluții există, și stau, majoritatea în educație. Printre altele, copiii ar trebui aduși la concerte de la cele mai fragede vârste”, a concluzionat violonistul.