PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Robert Sighiartău anunță o nouă abordare în relația PNL cu PSD

Robert Sighiartău anunță o nouă abordare în relația PNL cu PSD

Luni, Robert Sighiartău, deputat din partea PNL, a anunțat o modificare semnificativă în strategia partidului cu privire la colaborarea cu PSD, subliniind că liberalii nu vor mai tolera „prostiile” venite...

Crin Antonescu îl vede departe pe Eduard Hellvig. Profeție despre o posibilă carieră politică

Crin Antonescu îl vede departe pe Eduard Hellvig. Profeție despre o posibilă carieră politică

Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, a exprimat duminică laude la adresa lui Eduard Hellvig, despre care a spus că și-a clădit o carieră solidă și deține toate calitățile necesare...

PNL, umăr la umăr cu AUR în preferințele românilor. Sondaj intern

PNL, umăr la umăr cu AUR în preferințele românilor. Sondaj intern

PNL este aproape la egalitate, în marja de eroare, cu AUR, partidul lui George Simion, în preferințele electorale ale românilor pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Liberalii sunt cotați cu...

Război Ciucă-Ciolacu pe legea cash-ului. Șeful PNL îl corectează pe premier

Război Ciucă-Ciolacu pe legea cash-ului. Șeful PNL îl corectează pe premier

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au divergențe din cauza legii cash-ului, așa cum este cunoscut actul normativ ce plafonează plățile cu numerar, Șeful liberalilor susține că nu a fost de...

Sondaj INSCOP. PSD, pe primul loc. Surpriza de pe locul doi

Sondaj INSCOP. PSD, pe primul loc. Surpriza de pe locul doi

Sondaj INSCOP. PSD este pe primul loc în intențiile de vot, cu 28,7%. Bătălia pentru locul doi se dă între AUR şi PNL, diferența fiind foarte mică între cele două...

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, văzuți de Crin Antonescu: Până una alta, par a nu se trăda

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, văzuți de Crin Antonescu: Până una alta, par a nu se trăda

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a vorbit despre relaţia PSD-PNL. Acesta a creionat portretul lui Nicolae Ciucă, dar și pe al lui Marcel Ciolacu. Fostul preşedinte al PNL, Crin...

Nicolae Ciucă, despre cum și-a cunoscut soția. Fostul premier o surprinde și astăzi

Nicolae Ciucă, despre cum și-a cunoscut soția. Fostul premier o surprinde și astăzi

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a vorbit despre copilărie, despre fiul său, regretând faptul că a lipsit în cele mai importante momente ale vieţii lui, dar şi despre nepoatele sale pe...

Nicolae Ciucă: Îi gătesc soției saramură de pui. Rețeta fostului premier

Nicolae Ciucă: Îi gătesc soției saramură de pui. Rețeta fostului premier

Nicolae Ciucă a declarat că îi găteşte soţiei saramură de pui, reţeta de familie, specială din Oltenia. Fostul premier a mai spus că de fiecare dată, cina o servește acasă....

Nicolae Ciucă: Îmi place să dansez. Îmi place mult muzica populară, îmi plac horele

Nicolae Ciucă: Îmi place să dansez. Îmi place mult muzica populară, îmi plac horele

Nicolae Ciucă a vorbit despre viaţa personală. Fostul premier a mărturisit că nu a fost niciodată în concediu în străinătate. Pare greu de crezut, dar liderul PNL preferă România. Nicolae...

Nicolae Ciucă a taxat mutările primarilor liberali în PSD. Ce a acuzat liderul PNL

Nicolae Ciucă a taxat mutările primarilor liberali în PSD. Ce a acuzat liderul PNL

Liderul PNL a avut o reacție acidă vizavi de migrarea primarilor PNL în PSD. Politicianul a comparat aceste transferuri cu cele făcute în sport. Nicolae Ciucă îi pune la zid...

Rareș Bogdan confirmă. PNL a decis să meargă separat de PSD la alegeri

Rareș Bogdan confirmă. PNL a decis să meargă separat de PSD la alegeri

PNL va merge independent de PSD în toate cele patru cicluri de alegeri programate pentru anul viitor, a declarat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, vineri. Rareș Bogdan a confirmat astfel decizia...

Monitorizarea asistaților social. Mai mult de 850.000 de dosare, supuse controlului

Monitorizarea asistaților social. Mai mult de 850.000 de dosare, supuse controlului

Cheltuielile sociale ale statului vor face obiectul unei revizuiri în perioada următoare. Se estimează că peste 850.000 de beneficiari primesc diverse forme de ajutor social, inclusiv persoane cu dizabilități, însoțitori...

Nicolae Ciucă dă de înțeles că va fi candidatul PNL la alegerile prezidențiale 2024

Nicolae Ciucă dă de înțeles că va fi candidatul PNL la alegerile prezidențiale 2024

În concluzia unei reuniuni a Partidului Național Liberal desfășurată la Sinaia, Nicolae Ciucă a dat de înțeles că el va fi candidatul partidului pe care îl conduce la alegerile prezidențiale...

Ciucă ia distanță de Ciolacu. Limitarea plăților cash nu convine PNL

Ciucă ia distanță de Ciolacu. Limitarea plăților cash nu convine PNL

Nicolae Ciucă ia distanță de „prietenul” Marcel Ciolacu, de la PSD. Politicianul PNL a afirmat că nu este de acord cu toate măsurile pe care le-a adoptat Guvernul în legea...

Nicolae Ciucă va fi prezidențiabilul PNL. Alegerile prezidențiale, obiectivul principal al liberalilor. Update

Nicolae Ciucă va fi prezidențiabilul PNL. Alegerile prezidențiale, obiectivul principal al liberalilor. Update

Nicolae Ciucă va fi viitorul candidat al PNL pentru alegerile prezidențiale, conform unor surse interne. Politicianul ar fi confirmat că dorește acest lucru răspunzând unei întrebări venite de la colegii...

Update. PNL a decis în unanimitate: „Prin noi înșine” la alegeri. Adio liste comune cu PSD

Update. PNL a decis în unanimitate: „Prin noi înșine” la alegeri. Adio liste comune cu PSD

PNL își evaluează opțiunile electorale pentru anul viitor, în condițiile în care sondajele de opinie nu arată tocmai bine, după doi ani de guvernare cu PSD. Analiza va porni de...

Tensiuni între PNL și PSD. Nicolae Ciucă exclude listele comune la alegeri

Tensiuni între PNL și PSD. Nicolae Ciucă exclude listele comune la alegeri

Decizia liberalilor de a merge separat de PSD la alegeri a creat deja controverse. PNL a trast noi direcții de acțiune în interiorul partidului, precum și în raport cu Partidul...

Eduard Hellvig: România are nevoie de axe puternice, care să îi definească un loc solid în spațiu

Eduard Hellvig: România are nevoie de axe puternice, care să îi definească un loc solid în spațiu

Fostul șef al SRI a lansat un atac la adresa Guvernului condus de Marcel Ciolacu. Mai mult, acesta i-a transmis șefului Executivului un mesaj acid. Eduard Hellvig a ironizat acțiunile...

Protejarea minorilor în online. Ce vor trebui să facă părinții pentru a-și da acordul

Protejarea minorilor în online. Ce vor trebui să facă părinții pentru a-și da acordul

Miercuri, senatoarea Nicoleta Pauliuc din PNL a dezvăluit cu mândrie că o impresionantă cifră de 100.000 de părinți s-au alăturat într-un ritm neobișnuit de rapid campaniei și proiectului de lege...

„Metoda Dragnea” de racolare a primarilor revine

„Metoda Dragnea” de racolare a primarilor revine

Zilele acestea lideri ai organizațiilor județene PSD au anunțat mai multe racolări de primari de la alte partide. La nivel public, aceste ”transferuri” au fost motivate prin argumentul că PSD...