PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Liberalii, rău-platnici la Partidul Popular European

Liberalii, rău-platnici la Partidul Popular European

După ce nu au mai recuperat de la AEP aproape 400.000 euro, bani investiți de candidații PNL la alegerile parlamentare în campania electorală, datoriile PNL se acumulează. Astfel, liberalii sunt...

Cioloș vrea partid după modelul Macron

Cioloș vrea partid după modelul Macron

Dacian Cioloș are în plan transformarea Platformei România 100 într-o formațiune politică copiată după En Marche!, o entitate între partid și mișcare cetățenească. Proiectul fostului premier tehnocrat va fi unul...

Reacţie incendiară a politicianului Radu Cristescu: Orban este un MILOG

Reacţie incendiară a politicianului Radu Cristescu: Orban este un MILOG

Scandal imens la România TV în platou. Vicepreşedintele PMP, Radu Cristescu, a avut o reacţie foarte dură la adresa lui "Sică mandolină"- Ludovic Orban, afirmând că este un MILOG. O...

Liberalii vor munci și în vacanța parlamentară. ANUNȚUL lui Orban despre activitatea PNL

Liberalii vor munci și în vacanța parlamentară. ANUNȚUL lui Orban despre activitatea PNL

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor munci în întreaga perioadă a vacanței parlamentare. Activitatea acestora va consta în principal în monitorizarea cu atenție a ceea ce se...

PROVOCAREA unui liberal către PSD: „Liviule, ai curaj?”

PROVOCAREA unui liberal către PSD: „Liviule, ai curaj?”

Senatorul PNL, Florin Cîțu, membru în Comisia buget-finanțe, lansează o provocare pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, cât și pentru specialiștii social-democrați. Liberalul îi invită la o întâlnire în car să...

Kovesi a stîrnit FURIA opoziției. Apelul făcut de liderul PNL către CSM

Kovesi a stîrnit FURIA opoziției. Apelul făcut de liderul PNL către CSM

Laura Codruța Kovesi a stîrnit nemulțumirea întregii clase politice, înregistrările cu șefa DNA oferind politicienilor motive să o critice pe aceasta. Ludovic Orban, al cărui proces s-a dovedit a fi...

OPINIA lui Orban despre înființarea unui nou partid de către Cioloș

OPINIA lui Orban despre înființarea unui nou partid de către Cioloș

După ce a anunțat că ține legătura constant cu fostul premier Cioloș și după a reiterat o invitație către acesta de a se înscrie în PNL, acum liderul liberalilor Ludovic...

Vești URIAȘE pentru sute de mii de români! Ce se va întâmpla cu RECUPERATORII de CREDITE

Vești URIAȘE pentru sute de mii de români! Ce se va întâmpla cu RECUPERATORII de CREDITE

Inițiatorul Legii dării în plată, deputatul PNL Daniel Zamfir, a anunțat că împreună cu avocatul Piperea a depus la Parlament trei proiecte de legi, prin care se limitează puterea IFN-urilor...

PNL vrea noi interdiciții pentru personalul SRI și SIE

PNL vrea noi interdiciții pentru personalul SRI și SIE

Un proiect de lege privind Statutul Cadrelor de Informații a fost depus în Parlament de către deputatul PNL Cezar Preda și senatorul PNL Ioan Chirteș, ambii membri în Comisia de...

SCANDAL LA NIVEL ÎNALT! Un ministru îl va da în judecată pe liderul PNL

SCANDAL LA NIVEL ÎNALT! Un ministru îl va da în judecată pe liderul PNL

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Antena 3, că îl va da în judecată pe șeful PNL. Ludovic Orban l-a acuzat pe acesta că ar avea legături cu...

Bogdan Diaconu o ATACĂ pe Clotilde Armand. Nimeni nu s-ar fi așteptat la un MOTIV de origine SPORTIVĂ

Bogdan Diaconu o ATACĂ pe Clotilde Armand. Nimeni nu s-ar fi așteptat la un MOTIV de origine SPORTIVĂ

Co-președintele alianței Blocului Identităţii Naţionale în Europa (BINE), Bogdan Diaconu, a scris, pe pagina sa de Facebook, că fostul vicepreședinte al USR, Clotilde Armand și „Uniunea Soros în România” au...

ACUZAȚII DURE la adresa PNL: „Seamănă foarte bine cu PSD”

ACUZAȚII DURE la adresa PNL: „Seamănă foarte bine cu PSD”

Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a declarat, astăzi, că PNL „seamănă foarte bine cu PSD” și că este dificil să se găsească o soluție de coabitare în Opoziție. „Realitatea este că...

Opoziția LOVEȘTE ÎN PLIN programul de guvernare: „Crimă cu premeditare”

Opoziția LOVEȘTE ÎN PLIN programul de guvernare: „Crimă cu premeditare”

Ludovic Orban, președintele Partidului Naţional Liberal (PNL), a precizat joi, la Braşov că modificarea programului de guvernare înseamnă „crimă cu premeditare împotriva dezvoltării economice, împotriva companiilor româneşti şi a oricărui...

PNL a propus audierea lui Ciolacu. RĂSPUNSUL lui Tăriceanu

PNL a propus audierea lui Ciolacu. RĂSPUNSUL lui Tăriceanu

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a propus, astăzi, suspendarea şedinţei de plen a Parlamentului şi audierea lui Marcel Ciolacu, propus vicepremier fără portofoliu, motivând că se încalcă...

Orban: „Sunt într-o comunicare cu Cioloș”

Orban: „Sunt într-o comunicare cu Cioloș”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat, astăzi, că este într-o comunicare cu fostul premier, Dacian Cioloș, și că depinde numai de el dacă se va înscrie în partid. „Sunt într-o...

ORBAN critică dur lista de miniştri. „O RUŞINE”

ORBAN critică dur lista de miniştri. „O RUŞINE”

Noul guvern a fost criticat aspru de către preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a spus despre componenţa acestuia că este „o ruşine”. „Este o ruşine pentru partidul de guvernământ că...

Ponta a ANUNȚAT ce va face în privința EXCLUDERII din PSD

Ponta a ANUNȚAT ce va face în privința EXCLUDERII din PSD

Fostul premier, Victor Ponta, a declarat, astăzi, că nu va contesta decizia de excludere din PSD și că, atâta timp cât partidul este condus de Liviu Dragnea, îi e greu...

BOMBA lui Stelian Tănase: „Iohannis şi Dragnea s-au înţeles să-l ungă pe PUPILUL lui Florian Coldea în vârful guvernului!”

BOMBA lui Stelian Tănase: „Iohannis şi Dragnea s-au înţeles să-l ungă pe PUPILUL lui Florian Coldea în vârful guvernului!”

Scriitorul şi analistul politic Stelian Tănase susţine, pe blog, că preşedintele Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea s-au înţeles încă de duminică să-l paraşuteze la butoanele Palatului Victoria pe Mihai Tudose,...

Deputații au votat prelungirea activității Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009. Cine s-a OPUS

Deputații au votat prelungirea activității Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009. Cine s-a OPUS

Deputații au decis, astăzi, ca şedinţele Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 să se desfăşoare în perioada 1 iulie - 1 septembrie. Propunerea a fost adoptată cu...

La șuetă cu unicul urmaș al boierului Conu Alecu. Theodor Paleologu: „În politică sunt șahiști, pokeriști și tablagii!”

La șuetă cu unicul urmaș al boierului Conu Alecu. Theodor Paleologu: „În politică sunt șahiști, pokeriști și tablagii!”

Unicul fiu al lui Alexandru Paleologu a uitat să menționeze generalii. În rest, a spus cam tot ce are pe suflet. Îl doare la bască de faptul că a fost...