PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

PNL vrea unificarea Dreptei fără liderii PMP și ALDE

PNL vrea unificarea Dreptei fără liderii PMP și ALDE

Unul dintre obiectivele PNL este coagularea forţelor de dreapta, însă această acţiune se poate face doar în jurul PNL, fără liderii ALDE și PMP, Călin Popescu-Tăriceanu şi Traian Băsescu, a...

Fost FINANȚATOR și VICEPREȘEDINTE PNL ARESTAT la Otopeni

Fost FINANȚATOR și VICEPREȘEDINTE PNL ARESTAT la Otopeni

Alin Simota a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni, fiind arestat în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea care era înregistrat pe numele său. Alin Simota este fostul finanţator...

PNL somează Ministerul Agriculturii, ANPC și ANSVA. Vezi motivul

PNL somează Ministerul Agriculturii, ANPC și ANSVA. Vezi motivul

Liberalii vor face o solicitare, în baza legii 544 care vizează accesul liber la informații de interes public, către Ministerul Agriculturii, ANPC şi ANSVSA pentru a pune la dispoziţia opiniei...

Orban: PNL va ataca ÎN INTANȚĂ Ordonanța privind pensiile

Orban: PNL va ataca ÎN INTANȚĂ Ordonanța privind pensiile

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat luni, că partidul pe care îl reprezintă a luat decizia de a ataca în contencios administrativ Hotărârea de Guvern nr. 291/2017, care privește pensiile...

Scandalul FUZIUNII PMP-PNL. Clarificările de ULTIMĂ ORĂ ale partidului lui Traian Băsescu

Scandalul FUZIUNII PMP-PNL. Clarificările de ULTIMĂ ORĂ ale partidului lui Traian Băsescu

Reprezentanții PMP au dezmințit informațiile lansate în spațiul public de fostul secretar general al partidului, Gelu Vișan, potrivit cărora „vreo doi lideri” din conducerea formațiunii sunt în negocieri cu PNL...

PNL și PMP scot armele împotriva echipei Tudose

PNL și PMP scot armele împotriva echipei Tudose

Opoziția i-a luat în vizor pe miniștrii de la Finanțe și Sănătate, Ionuț Mișa și Florian Bodog. Liberalii propun audierea primului în Parlament, iar pe cel de-al doilea, PMP și...

Scenariu: Fuziune PMP-PNL fără Băsescu

Scenariu: Fuziune PMP-PNL fără Băsescu

Fostul secretar general al PMP, Gelu Vișan, susține că „vreo doi lideri” din conducerea partidului negociază cu PNL o fuziune prin absorbție și ar fi acceptat condiția pusă de liberali:...

Vișan amenință liderii PMP că le va „rupe gradele de pe umeri”, dacă mai negociază fuziunea cu PNL

Vișan amenință liderii PMP că le va „rupe gradele de pe umeri”, dacă mai negociază fuziunea cu PNL

Gelu Vișan sare la gâtul „unor lideri” PMP care vor să vândă partidul liberalilor! Vișan îi amenință pe Facebook pe cei doi că le va „rupe gradele” și va spune...

Ludovic Orban, într-o POSTURĂ INEDITĂ la un festival din județul Sibiu

Ludovic Orban, într-o POSTURĂ INEDITĂ la un festival din județul Sibiu

Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a spus ciobanilor prezenți, duminică, la festivalul de la Jina din județul Sibiu că „speră să vină vremurile în care lâna va costa mai mult decât...

DEZVĂLUIRILE PNL. AGENDA ASCUNSĂ a lui Dragnea

DEZVĂLUIRILE PNL. AGENDA ASCUNSĂ a lui Dragnea

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, are o agendă ascunsă când a decis să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară, motivul real fiind „deocamdată ținut la secret”, acuză prim-vicepreședitele PNL, Cătălin Predoiu....

Strategia PNL la sesiunea extraordinară CONVOCATĂ de Dragnea

Strategia PNL la sesiunea extraordinară CONVOCATĂ de Dragnea

După ce președintele Camererei Deputaților, Liviu Dragnea, le-a transmis aleșilor prin sms că vrea să convoace săptămâna viitoare Parlamentul, pentru a vota trecerea ELCEN în subordinea Primăriei Capitalei, liderul PNL,...

Ludovic Orban acuză PSD de „șmecherie fiscală”, menită să mascheze reducerea SALARIULUI net în sectorul PUBLIC

Ludovic Orban acuză PSD de „șmecherie fiscală”, menită să mascheze reducerea SALARIULUI net în sectorul PUBLIC

Președintele PNL, Ludovic Orban, acuză coaliția de guvernare că vrea de fapt să reducă salariul net în sectorul public, printr-o „șmecherie fiscală”! Așa a catalogat liberalul transferul CAS şi CASS...

Orban: „Ministrul Agriculturii să publice raportul controlului privind dublul standard al alimentelor comercializate în România!”

Orban: „Ministrul Agriculturii să publice raportul controlului privind dublul standard al alimentelor comercializate în România!”

PNL îi cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, să publice raportul controlului privind dublul standard al alimentelor comercializate în România şi demiterea şefului de la Protecţia Consumatorului pentru nepublicarea acestui document....

Turcan: „PNL a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru audierea ministrului Finanţelor Publice”

Turcan: „PNL a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru audierea ministrului Finanţelor Publice”

PNL a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor convocarea unei sesiuni extraordinare pentru audierea ministrului Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan. De...

PNL îl ATENȚIONEAZĂ pe Tudose pe tema RECTIFICĂRII bugetare. DEMERSUL liberalilor în Parlament

PNL îl ATENȚIONEAZĂ pe Tudose pe tema RECTIFICĂRII bugetare. DEMERSUL liberalilor în Parlament

Vicepreședintele Comisiei buget-finanțe, senatorul PNL, Florin Cîțu, a atras atenția că execuția bugetară pe primele șase luni este un „dezastru”, iar deficitul va ajunge la 4% la sfârșitul acestui an....

PNL somează Guvernul pe tema RECALCULĂRII PENSIILOR

PNL somează Guvernul pe tema RECALCULĂRII PENSIILOR

Liberalii cer Cabinetului Tudose să retragă urgent hotărârea privind completarea normelor de aplicare a Legii referitoare la sistemul unitar de pensii publice adoptată în luna mai, a anunţat vicepreşedintele PNL,...

PNL atacă PSD: „Tudose și Dragnea să dea asigurări că pensiile militarilor nu vor scădea”

PNL atacă PSD: „Tudose și Dragnea să dea asigurări că pensiile militarilor nu vor scădea”

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL, Ovidiu Raeţchi, cere premierului Mihai Tudose şi liderului PSD, Liviu Dragnea, să dea asigurări publice că pensiile militarilor nu vor scădea. Liberalul motivează că...

Miniștri „guvernului din umbră” al PNL, LAUDE pentru premierul Tudose

Miniștri „guvernului din umbră” al PNL, LAUDE pentru premierul Tudose

Primul-ministru Mihai Tudose este lăudat de câțiva liberali care coordonează comisiile de specialitate ale PNL care monitorizează activitatea Guvernului. Astfel, deputatul PNL, Pavel Popescu, a anunțat pe Facebook că îl...

Orban: „PSD ar trebui să-și facă sepuku”

Orban: „PSD ar trebui să-și facă sepuku”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a făcut o trecere în revistă a activității guvernamentale a coaliției PSD-ALDE. Concluzia liberalului ste că având în vedere execuția bugetară din primele șase luni, PSD...

Turcan: Legea salarizării deja produce DISCRIMINĂRI GRAVE

Turcan: Legea salarizării deja produce DISCRIMINĂRI GRAVE

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, trage un semnal de alarmă cu privire la efectele Legii salarizării. Ea a precizat Legea salarizării a început să producă grave discriminări între aceleaşi categorii de...