PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Orban are vise de GUVERNARE pentru PNL

Orban are vise de GUVERNARE pentru PNL

Liderul liberal, Ludovic Orban, este convins de faptul că PNL va câștiga alegerile și că va putea să guverneze România. El susține că managementul politic intern al liberalilor se bazează...

Orban ANUNȚĂ MĂSURI împotriva DEZERTĂRII din PNL, după trecerea Ramonei Mănescu la ALDE

Orban ANUNȚĂ MĂSURI împotriva DEZERTĂRII din PNL, după trecerea Ramonei Mănescu la ALDE

Președintele PNL, Ludovic Orban, anunță măsuri drastice împotriva „dezertării” din formațiune, după ce în urmă cu câteva zile europarlamentarul Ramona Mănescu și soțul ei, Rareș Mănescu, fost primar al Sectorului...

REACȚIA lui Orban la DEMISIA din PNL a Ramonei Mănescu

REACȚIA lui Orban la DEMISIA din PNL a Ramonei Mănescu

Ludovic Orban a comentat pe marginea demisiei din PNL a Ramonei Mănescu. Întrebat dacă europarlamentarul a demisionat din partid, liderul liberal a răspuns: „Aştept să îşi dea demisia şi din...

Gest extrem în Parlament: Un deputat PNL intră în greva foamei lângă biroul lui Dragnea

Gest extrem în Parlament: Un deputat PNL intră în greva foamei lângă biroul lui Dragnea

Deputatul Florin Roman, vicepreședinte PNL, va intra în greva foamei la începutul noii sesiunii parlamentare și vrea să se mute într-un cort în fața biroului președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea....

Liviu Plşoianu ATAC FULMINANT: „Ludovic Orban se face PREŞ în faţa DNA-ului”

Liviu Plşoianu ATAC FULMINANT: „Ludovic Orban se face PREŞ în faţa DNA-ului”

Nu-i scapă nimic deputatului PSD, Liviu Pleşoianu, sancţionând pe contul personal de socializare, absolut fiecare mişcare a colegilor din politică dar şi a celor din Justiţie, atunci când el consideră...

Liberalii, AVERTISMENT pentru Toader: „Vom contesta la CCR”

Liberalii, AVERTISMENT pentru Toader: „Vom contesta la CCR”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii iau în calcul contestarea la Curtea Constituțională a propunerilor anunțate miercuri de ministrul Justiției, Tudorel Toader, cu privire la numirea șefilor Parchetelor,...

USR, critici la adresa ministrului Justiției. MĂSURILE parlamentarilor Opoziției

USR, critici la adresa ministrului Justiției. MĂSURILE parlamentarilor Opoziției

Preşedintele interimar al USR, Elek Levente, a acuzat PSD că vrea „să pună mâna” pe Justiţie, după ce ministrul Tudorel Toader a anunţat mai multe modificări legislative, printre care și...

Liberalii PUN TUNURILE pe Dragnea și Tudose: PSD se comportă ca pe vremea plenarelor PCR

Liberalii PUN TUNURILE pe Dragnea și Tudose: PSD se comportă ca pe vremea plenarelor PCR

Afirmațiile președintelui PSD, Liviu Dragnea, și ale premierului Mihai Tudose despre realizările Guvernului sunt criticate dur de către liberali. Ele sunt catalogate drept „depășiri fantasmagorice de plan, ca pe vremea...

O nouă DEMISIE în PNL. Europarlamentarul s-a înscris în ALDE

O nouă DEMISIE în PNL. Europarlamentarul s-a înscris în ALDE

Partidul Național Liberal (PNL) pierde încă un europarlamentar. După Norica Nicolai șiRenate Weber a venit și rândul Ramonei Mănescu să spună adio PNL-ului. Surse politice susțin că fostul ministru al...

PNL începe curățenia de toamnă. Cum îi va taxa Orban pe liberalii suspecți de blat cu PSD

PNL începe curățenia de toamnă. Cum îi va taxa Orban pe liberalii suspecți de blat cu PSD

Liderul liberal, Ludovic Orban, are pe agendă, înaintea începerii sesiunii parlamentare din toamnă, schimbări majore în interiorul partidului. Deoarece președintele PNL a spus că nu va tolera nicio înțelegere pe...

„Nicio sesiune fără MOȚIUNE”: Guvernul Tudose amenințat cu prima MOȚIUNE de CENZURĂ

„Nicio sesiune fără MOȚIUNE”: Guvernul Tudose amenințat cu prima MOȚIUNE de CENZURĂ

Sesiunea parlamentară de toamnă începe deja sub presiunea moțiunilor de cenzură, preşedintele PNL, Ludovic Orban, declarând că liberalii iau în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură, dar şi a unei...

Stolojan REVINE ÎN FORŢĂ. Strategie de imagine cu o POZE VIRALĂ – Foto în articol

Stolojan REVINE ÎN FORŢĂ. Strategie de imagine cu o POZE VIRALĂ – Foto în articol

Europarlamentarul PNL, Theodor Stolojan, a postat recent pe contul de Twitter nişte imagini al căror scop poate fi creşterea popularităţii. Politicianul s-a urcat pe bicicletă şi s-a deplasat la piaţă....

Ignoranță istorică a liderilor PNL. Brătianu? Care Brătianu? Atitudine liberală incredibilă

Ignoranță istorică a liderilor PNL. Brătianu? Care Brătianu? Atitudine liberală incredibilă

Ieri pe 20 august s-au împlinit 153 de ani de la nașterea unui dintre fondatorii PNL, cu toate ăstea liderii actulai ai PNL au uitat să amintească de această dată...

Orban, ATAC la Guvernul Tudose. SEMNALUL de ALARMĂ al liderului PNL

Orban, ATAC la Guvernul Tudose. SEMNALUL de ALARMĂ al liderului PNL

Președintele PNL, Ludovic Orban, a reproșat guvernului condus de premierul Mihai Tudose că îndatorează România prin distribuirea unor resurse din bugetul de stat pe care nu le are. „Ceea ce...

Bușoi: „Dacă prostia ar durea, administrația Firea ar fi în dureri perpetue”

Bușoi: „Dacă prostia ar durea, administrația Firea ar fi în dureri perpetue”

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a precizat, astăzi, că anularea licitaţiei pentru achiziţia a 400 de autobuze reprezintă o dovadă a incompetenţei administraţiei Firea.  „Nu există dovadă mai clară de...

Acuzații DURE la adresa PSD: „Atâta amatorism, improvizaţie, și rea-voinţă nu am văzut la alt guvern”

Acuzații DURE la adresa PSD: „Atâta amatorism, improvizaţie, și rea-voinţă nu am văzut la alt guvern”

Președintele PNL, Ludovic Orban a lansat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă acuzații grave la adresa PSD, susținând că Guvernul compromite șansele de dezvoltare a României din cauza "amatorismului...

Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache:  Se vor face MODIFICĂRI legislative astfel încât PROCURORII sa RĂSPUNDĂ

Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache: Se vor face MODIFICĂRI legislative astfel încât PROCURORII sa RĂSPUNDĂ

Invitat la o un post de televiziune, fostul ministru Iordache, PNL, a luat apărarea unui coleg de partid, Ioan Oltean, spunând că regretă tot ceea ce i s-a întâmplat şi...

PNL pregătește racolarea lui Chițoiu pentru răsturnarea Guvernului

PNL pregătește racolarea lui Chițoiu pentru răsturnarea Guvernului

„Evenimentul zilei” a aflat în exclusivitate că PNL vrea să distrugă partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, și odată cu el actuala guvernare din jurul PSD, prin racolarea „eminenței cenușii”...

EXCLUSIV - PNL ar putea negocia cu Chițoiu răsturnarea Guvernului (surse)

EXCLUSIV - PNL ar putea negocia cu Chițoiu răsturnarea Guvernului (surse)

Surse liberale au declarat în exclusivitate pentru EVZ că fostul ministru PNL al Finanțelor, Daniel Chițoiu, considerat “eminența cenușie” din ALDE, ar putea să fie o soluție pentru ruperea partidului...

Dobre: „Nu sunt de acord cu revenirea la prefectul sau subprefectul politic!”

Dobre: „Nu sunt de acord cu revenirea la prefectul sau subprefectul politic!”

Vicepreşedintele PNL, deputatul Victor Paul Dobre, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Galaţi, că va propune modificarea proiectului de lege privind noul Cod Administrativ în sensul depolitizării funcţiilor...