Senatorul PNL, Florin Cîțu, membru în Comisia buget-finanțe, lansează o provocare pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, cât și pentru specialiștii social-democrați. Liberalul îi invită la o întâlnire în car să dezbată, împreună cu reprezentanții multinaționalelor și cei din mediul de afaceri, măsurile controversate din programul de guvernare PSD-ALDE, cum ar fi taxa de solidaritate, amânarea reducerii TVA și impozitul pe cifra de afaceri.
"Are curaj Liviu? Voi ce ziceți?
În România lucrurile devin serioase! Pentru că programul guvernului Tudose nu este cel votat de români în decembrie, am obligația să fac următoarea propunere: PROVOCARE PUBLICĂ-chem public specialiștii PSD (câți vor ei) la o întâlnire în care să dezbatem, de față cu mediul de afaceri și chiar și multinaționalele hulite de PSD și Liviu Dragnea , măsurile anti-liberale adoptate în programul votat în Parlament! Impozit pe cifră de afaceri, taxa de solidaritate, amânarea reducerii TVA, etc ... La dezbatere propun să participe și mass media pentru a avea o reflectare cât mai corectă a întâlnirii. Dezbaterea s-ar putea desfășura în paralel cu analiză promisă (pe care nu o va face nimeni) a ministerului finanțelor publice. România are nevoie de această dezbatere. Cred că această propunere este benefică pentru societatea românească și ar reprezenta un prim semnal că politicienii înțeleg rolul pe care îl au în societate. Ar fi o dovadă de deschidere maximă din partea PSD-ului. Iar noi, opoziția, arătăm că pariticipam direct la lucrurile importante pentru România. Dar cel mai important, mediul de afaceri, cel care suferă cel mai mult de pe urmă măsurilor PSD, merită o experiență în premieră în România. Liviule, ai curaj? Doar dacă vrei tu, se poate. Citește și da mai departe. Dacă suntem mulți s- ar putea să iasă. #curajhaicasepoate P.S. PSD are voie să aducă și ajutoare de la BNR.", a scris luni pe Facebook, Florin Cîțu.
Florin Cîțu a dezvăluit recent despre o întâlnire din biroul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în care acesta a convocat mai mulți membri din Consiliul de Administrație al BNR. La întrunirea la care a participat și Darius Vâlcov, cel care a făcut evaluarea Cabinetului Grindeanu, a avut loc din cauza îngrijorării PSD cu privire la lipsa sustenabilității măsurilor de creșteri salariale prevăzute în programul de guvernare. Ulterior întâlnirii, social-democrații au ajustat programul de guvernare, introducând o serie de taxe sau impozite.