PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

PNL dă încă o lovitură PSD. Au lansat campania „Oprește frauda”

PNL dă încă o lovitură PSD. Au lansat campania „Oprește frauda”

PNL a lansat o platformă online intitulată „oprestefrauda.ro”, în scopul de a-și împiedica adversarii de la Putere să fraudeze alegerile, după cum susțin liberalii. Ei se laudă că deja au...

EvZ.TV. Sigfried Mureșanu, candidat PNL pentru europarlamentare, a spus ce se întâmplă cu bursele ERASMUS

EvZ.TV. Sigfried Mureșanu, candidat PNL pentru europarlamentare, a spus ce se întâmplă cu bursele ERASMUS

Prezent în studioul Evenimentul zilei, liberalul Siegfried Mureșan, europarlamentar, dar și purtător de cuvânt al Partidului Popular European(PPE) a vorbit despre modificările aduse programului ERASMUS și provcările noii legslaturi europene....

Teodorovici atacă Opoziția, după huiduieli: „Reprezentanții opoziției politice au înțeles să batjocorească tradițiile populare ale acestui neam”

Teodorovici atacă Opoziția, după huiduieli: „Reprezentanții opoziției politice au înțeles să batjocorească tradițiile populare ale acestui neam”

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, duminică, după participarea de la Novaci, județul Gorj, că reprezentanții opoziției batjocoresc tradițiile populare și i-a acuzat că au adus persoane să huiduiască oficiali...

EU ies la vot! Minciunile și adevărurile unei campanii electorale.

EU ies la vot! Minciunile și adevărurile unei campanii electorale.

EU ies la vot! este ultima găselniță de campanie care ne bântuie televizoarele. O mișcare tip grassroots, adică plecată de la firul ierbii, care este însă o mișcare de marketing...

Președintele României și PNL, mână în mână pentru 26 mai. Iohannis: „PNL are cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidați!” Peste 50.000 de oameni au strigat „România, trezește-te!” din Piața Victoriei

Peste 50.000 de oameni au strigat, sâmbătă, din Piața Victoriei “România, trezește-te!” și “PSD, ciuma roșie” într-un miting organizat de PNL, la care a fost invitat și președintele României, Klaus...

Iohannis: “PNL are cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidați!”

Iohannis: “PNL are cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidați!”

Președintele României și PNL, mână în mână pentru 26 mai. Peste 50.000 de oameni au strigat “România, trezește-te!” din Piața Victoriei Peste 50.000 de oameni au strigat, sâmbătă, din Piața...

Protest inedit împotriva premierului Dăncilă: „Este oficial! Sunt speriați! Știu că pierd!”

Protest inedit împotriva premierului Dăncilă: „Este oficial! Sunt speriați! Știu că pierd!”

Liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, a spus că va protesta duminică, în timpul unui eveniment unde va fi prezentă și premierul Viorica Dăncilă. Liberalul Florin Cîțu a declarat, sâmbătă seară,...

Rareş Bogdan explodează pe scena din Piaţa Victoriei. Atacuri violente la adresa lui Dragnea

Rareş Bogdan explodează pe scena din Piaţa Victoriei. Atacuri violente la adresa lui Dragnea

Jurnalistul Rareş Bogdan a afirmat, sâmbătă, la mitingul organizat de PNL în Piaţa Victoriei din Capitală că a fost sunat de trei angajaţi din conducerea Jandarmeriei pentru a-şi cere scuze...

Scandal după protestul de la Topoloveni. Un nume greu din politică depune plângere penală

Scandal după protestul de la Topoloveni. Un nume greu din politică depune plângere penală

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat sâmbătă, într-o declaraţie de presă, că va depune plângere penală împotriva jandarmilor de la Topoloveni. Liberalul a afirmat că protestatarii adunaţi spontan au fost...

Klaus Iohannis, în campanie pentru Referendum. Războiul politic se mută în Piața Victoriei

Klaus Iohannis, în campanie pentru Referendum. Războiul politic se mută în Piața Victoriei

Președintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă, alături de Partidul Național Liberal, la mitingul organizat în Piața Victoriei din București. Șeful statului va susține un discurs de mobilizare pentru Referendumul pe Justiție,...

Orban, replică pentru Tăriceanu:„Cred că este senil. Cred că l-a bătut soarele în cap la Satu Mare”

Orban, replică pentru Tăriceanu:„Cred că este senil. Cred că l-a bătut soarele în cap la Satu Mare”

Președintele PNL Ludovic Orban i-a dat o replică acidă lui Călin Popescu Tăriceanu, după ce acesta a afirmat că „PNL a făcut un crez din a denigra poporul român”. Orban...

Probleme pentru Carmen Dan. Solicitarea PNL îi poate ridica mari probleme

Probleme pentru Carmen Dan. Solicitarea PNL îi poate ridica mari probleme

Vicepreședintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Nicoleta Pauliuc, îi cere ministrului de Interne, Carmen Dan, să se prezinte la audieri în comisia pe care o conduce pentru...

Soluția lui Ludovic Orban: Să-i ducem pe români la bal, nu la spital

Soluția lui Ludovic Orban: Să-i ducem pe români la bal, nu la spital

Președintele PNL Ludovic Orban a explicat, la mitingul electoral din Oradea, cum vede el redresarea sistemului sanitar și a promis că atunci când liberalii vor ajunge la guvernare nu vor...

Ludovic Orban acuză „Guvernul incompetent” și prigoana împotriva șoferilor Uber. Liderul PNL:„Susținem competiția, inovația și dreptul consumatorilor de a alege”

Ludovic Orban acuză „Guvernul incompetent” și prigoana împotriva șoferilor Uber. Liderul PNL:„Susținem competiția, inovația și dreptul consumatorilor de a alege”

Președintele PNL, Ludovic Orban, acuză autoritățile că îi vânează pe șoferii Uber, după ce Guvernul a decis impunerea restricțiilor privind serviciile de ridesharing. Liderul liberal susține că „acest Guvern incompetent...

Orban, cerere urgentă pentru CNA: „Nu vreau să considerăm că CNA-ul, ca instituție, susține boicotul infractorilor”. Răspunsul CNA„

Orban, cerere urgentă pentru CNA: „Nu vreau să considerăm că CNA-ul, ca instituție, susține boicotul infractorilor”. Răspunsul CNA„

Președintele PNL, Ludovic Orban, a solicitat, joi, CNA să aloce timpi de antenă în audiovizual pentru campania referendumului pentru justiție, inițiat de președintele Klaus Iohannis. Ludovic Orban a cerut CNA...

PNL ia măsuri pentru combaterea accidentelor rutiere. Ce va propune un deputat liberal

PNL ia măsuri pentru combaterea accidentelor rutiere. Ce va propune un deputat liberal

Deputatul PNL Florin Roman a anunțat că urmează să propună în Parlament înăsprirea condițiilor pentru obținerea permisului de conducere și introducerea unor cursuri de prevenție rutieră pentru elevii claselor I-IV....

Scandal în PNL. Reacția consilierului demisionar, după ce a fi urinat pe stradă, în centrul Botoșaniului: „M-am dus acolo, în spatele unui copac!”

Scandal în PNL. Reacția consilierului demisionar, după ce a fi urinat pe stradă, în centrul Botoșaniului: „M-am dus acolo, în spatele unui copac!”

Ștefan Mihai este penelistul care și-a dat demisia din Consiliul Botoșani, după ce a fost prins urinând într-o zonă ultracentrală a orașului. Reacția fostului consilier local nu a întârziat să...

Un consilier PNL și-a dat demisia după ce a urinat pe spațiul verde din fața primăriei

Un consilier PNL și-a dat demisia după ce a urinat pe spațiul verde din fața primăriei

Consilierul local PNL la Primăria Botoșani, Ștefan Mihai și-a dat demisia din Consiliu după ce a fost surprins urinând într-o zona ultracentrală a orașului. Aflat la o acțiune a persoanelor...

​
Forumul Democrat al Germanilor din România  îndeamnă românii să iasă la vot. „Primul test îl reprezintă europarlamentarele”

​ Forumul Democrat al Germanilor din România îndeamnă românii să iasă la vot. „Primul test îl reprezintă europarlamentarele”

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a emis, miercuri, un comunicat de presă princare îndeamnă ca toţi românii să vină la vot pe data de 26 mai, când au...

FDGR și PNL recomandă românilor să se prezinte la vot: „Să nu voteze listele de candidați ale partidelor din coaliția de guvernare”

FDGR și PNL recomandă românilor să se prezinte la vot: „Să nu voteze listele de candidați ale partidelor din coaliția de guvernare”

Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Jurgen Porr, a recomandat miercuri membrilor și simpatizanților să se prezinte la vot pentru alegerile europarlamentare dar și pentru referendum. „1....