Bisericile Muzeului Țăranului sunt la Hunedoara
O expoziție cu imagini mai puțin cunoscute ale celor șase biserici din lemn care se află în custodia Muzeul Național al Țăranului Român va putea fi vizitată la Galeria de...
Un muzeu este o instituție permanentă, în serviciul societății și al dezvoltării acesteia, deschisă publicului, care se ocupă cu colectarea, conservarea, cercetarea, punerea în valoare (expunerea) și transmiterea mărturiilor materiale și imateriale ale umanității și ale mediului înconjurător.
Termenul se referă, de asemenea, și la clădirea specifică în care sunt păstrate și expuse aceste colecții.
O expoziție cu imagini mai puțin cunoscute ale celor șase biserici din lemn care se află în custodia Muzeul Național al Țăranului Român va putea fi vizitată la Galeria de...
Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român organizează marți, 7 iulie 2015, ora 17.30, la sediul ICR din Aleea Alexandru 38, evenimentul cu titlul: MOROMEȚII –...
Muzeul Naţional Cotroceni, în colaborare cu Corul Regal organizează vineri, 3 iulie, la ora 19.00, un concert aniversar, cu ocazia împlinirii a trei ani de existenţă ai ansamblului. Corul Regal...
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, din Bucureşti, propune, până mâine, Târgul de Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel”. Este un program variat, în care cântecul, dansul, muzica instrumentală, lansările de...
Surpriză pentru călătorii liniei turistice „Bucharest City Tour”! În această seară, superba cântăreață blonda va susține un concert într-unul dintre autobuzele supraetajate care traversează Capitala. Autobuzul transformat în sală de...
Cursuri distractive de astronomie, arhitectură, benzi desenate şi istorie, la Şcoala de Vară de la Palatul Suţu Muzeul Municipiului Bucureşti invită copiii la cea mai distractivă şcoală! La Palatul Suţu,...
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași s-a autosuspendat, în urma unui scandal cu iz politic Organizatorii Festivalului In ter na țional de Literatură și Traducere (FILIT) au...
Aproape 200.000 de absolvenți de clasa a VIII-a au susținut, ieri, proba scrisă de Limba română din cadrul examenului de Evaluare Națională Absolvenții de clasa a VIII-a au trecut, ieri,...
Muzeul Municipiului Bucureşti a ales să ne spună „La mulți ani” cu o pagină de istorie. „Evenimentul zilei” din 1939. „Evenimentul zilei” a fost, foarte posibil, primul cotidian tabloid din...
În perioada acesta de viață în care noi nu prea mai ştim să trăim, care nu e atât de grea, dar e lipsită de moralitate, Presa are un rol covârşitor...
Cunoscutul portal turistic, TripAdvisor, a alcătuit un top al celor mai vizitate destinaţii turistice din România. Astfel, conform TripAdvisor, citat de Digi 24, cel mai vizitat loc din România este...
Locuințele cu o suprafață utilă de maximum 120 metri pătrați, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice...
Copiii care vor să petreacă o vacanţă de vară interesantă sunt aşteptaţi să se înscrie la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”....
DOSARUL SĂPTĂMÂNII. Cele mai inteligente mamifere, așa cum sunt catalogați delfinii, erau pescuite în timpul epocii comuniste pentru consum, dar și pentru a se face lipici din ele. Acum, sunt...
Doctor Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului Bucureşti, ne-a vorbit despre nevoia de cultură, nevoia de indentitate a celor ce vieţuiesc în Bucureşti. Cultura nu este ceva abstract, ci aparţine comunităţii,...
Până duminică, Grădina Muzeului Național al Țăranului Român, din Capitală, va fi gazda „Nomad International Film Festival”. Un ecran de aproape 80 de metri pătrați, sute de „scaune de cinefil”...
În premieră, vizitatorii pot călători singuri Doctor Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului Bucureşti, ne-a vorbit despre nevoia de cultură, nevoia de identitate a celor ce vieţuiesc în Bucureşti. Cum a...
În urmă cu 90 de veri, Regina Maria punea piatra de temelie a Palatului de la Balcic „Casele mele de vis”. Aşa îşi alinta regina Maria palatele, castelele în care...
O specie de păsări de la noi pe cale de dispariție, va putea fi urmărită îndeaproape pe internet. Este vorba de o familie de șoimi dunăreni care vor fi monitorizați...
Un fan al Stelei din Bistrita si-a transformat casa intr-un adevarat muzeu ros-albastru. Omul e fan Steaua, Barcelona si Becali. Citește mai multe aici.