Sigur NU AI FĂCUT AŞA CEVA. Incredibil: Cum trebuie să te comporţi LA MUZEU!

Sigur NU AI FĂCUT AŞA CEVA. Incredibil: Cum trebuie să te comporţi LA MUZEU!

În afara plajelor şi destinaţiilor turistice extravagante pentru unii, alţii se duc vara şi la muzeu!

Vara, în timpul concediilor și al vacanțelor, în drumețiile prin țară, deseori pașii ne poartă pe culoarele muzeelor celebre ale orașelor pe care le vizităm.

Potrivit Agerpres, o vizită la muzeu, la o casă memorială sau la o galerie de artă impune un anumit comportament și o atenție deosebită atât față de obiectele de artă sau cele unicat aflate în aceste locuri de cultură, cât și față de ceilalți vizitatori. Într-un muzeu sau într-o casă memorială vom privi cu atenție obiectele expuse, citind explicațiile oferite pe etichetele care le însoțesc, iar atunci când dorim să aflăm amănunte vom solicita explicații ghidului sau vom consulta pliantele care se află de obicei în astfel de locuri.

Vom păstra liniștea, iar dacă suntem în grup vom vorbi în șoaptă cu alți vizitatori care ne însoțesc. Copiii trebuie învățați să respecte aceste reguli, să nu țipe, să nu alerge, un muzeu nu e un loc de joacă. Dacă aveți copii mai neastâmpărați, evitați să-i duceți la muzeu, pentru a nu deranja alți vizitatori sau pentru a nu provoca alte neplăceri — o vitrină spartă sau un exponat lovit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu veți face fotografii

Obiectele expuse nu vor fi atinse, în primul rând pentru că sunt valoroase, în al doilea rând pentru că, fiind vechi, sunt și foarte fragile. Nu veți intra în muzeu cu mâncare sau cu băutură, pentru a evita murdărirea exponatelor.

Nu veți face fotografii dacă acest lucru nu e permis, veți reduce volumul soneriei de la telefonul mobil până la silențios sau îl veți opri. În general, dacă veți dori fotografii cu exponatele din muzeu, veți găsi ilustrate speciale la intrare, care pot fi cumpărate. Puteți face fotografii afară, în curtea muzeului sau a casei memoriale.

Ținuta poate fi sport, pentru că suntem în concediu, dar nu indecentă. Dacă vizita se face în grup, vom respecta regulile impuse de ghid, vom asculta explicațiile acestuia, iar la final îi vom mulțumi pentru informațiile oferite.

La galeriile de artă, unde de obicei sunt expuse picturi ori sculpturi, vom păstra distanța corespunzătoare față de obiectele prezentate, pentru a da libertate și altora să le privească. Nu vom rămâne prea mult în fața unui exponat, ci vom face un tur al galeriei, pentru a vedea tot ceea ce este expus. Dacă artistul plastic a cărui expoziție o vizităm este prezent, e politicos să-l salutăm și să-l felicităm pentru realizarea expoziției. Atenţie: nu vom gesticula, nu ne vom exprima nici admirația, nici dezamăgirea în ceea ce privește exponatele!