maia sandu

Maia Sandu, născută pe 24 mai 1972, la Risipeni, în raionul Fălești, este o economistă și politiciană pro-europeană din Republica Moldova, care a câștigat funcția de președintă a Republicii Moldova începând cu 24 decembrie 2020, și a fost realeasă, pentru al doilea mandat, în 2024.

A exercitat funcțiile de prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 8 iunie–14 noiembrie 2019 (Guvernul Maia Sandu, rezultat într-o coaliție dintre ACUM și PSRM) și de ministru al Educației în intervalul 24 iulie 2012–30 iulie 2015. A fost membră a parlamentului între 2014–2015 și în 2019.

Este prima femeie aleasă președinte al Republicii Moldova.

Dorin Recean, premierul propus de Maia Sandu. Experiența politică, avere și scandalul mediatic în care a fost implicat

Dorin Recean, premierul propus de Maia Sandu. Experiența politică, avere și scandalul mediatic în care a fost implicat

Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și-a anunțat demisia din funcție. Președintele Maia Sandu a făcut declarații cu privire la situația politică din acest...

Schimbări politice majore la Chișinău. Dorin Recean, propus pentru funcţia de premier de către Maia Sandu

Schimbări politice majore la Chișinău. Dorin Recean, propus pentru funcţia de premier de către Maia Sandu

Situația politică de la Chișinău este una destul de tensionată. O ședință secretă a avut loc la Președinție. Cu puțin timp în urmă, Natalia Gavrilița, premierul Republicii Moldova a demisionat....

Răsturnare de situație în politica din Republica Moldova. Partidul lui Ilan Şor, pro-rus, crește spectaculos în sondaje

Răsturnare de situație în politica din Republica Moldova. Partidul lui Ilan Şor, pro-rus, crește spectaculos în sondaje

Partidul „Şor” este formaţiunea care creşte cel mai mult în preferințele alegătorilor moldoveni. Dacă la Chișinău ar fi duminică alegeri parlamentare anticipate, scena politică nu ar mai arăta ca în...

„Gazprom” și „Moldovagaz” au intrat în atenția ofițerilor anticorupție. Furt de bani și datorii inventate pentru a șantaja liderii de la Chișinău

„Gazprom” și „Moldovagaz” au intrat în atenția ofițerilor anticorupție. Furt de bani și datorii inventate pentru a șantaja liderii de la Chișinău

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a efectuat un raport privind activitatea „Moldovagaz”. „Fiica” companiei rusești „Gazprom” a adus prejudicii uriașe cetățenilor moldoveni, motiv pentru care a intrat în atenția...

„Republica Moldova, următoarea Ucraină”. Cu ce i-a supărat Maia Sandu pe oficialii ruși

„Republica Moldova, următoarea Ucraină”. Cu ce i-a supărat Maia Sandu pe oficialii ruși

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov susține că „Occidentul a pus ochii acum pe Republica Moldova pentru a avea rolul următoarei Ucraine” și o acuză pe Maia Sandu că este...

Exclusiv. Maia Sandu, președintele României?! Victor Ponta: „Eu l-aș vota pe Ilie Bolojan premier!” - Video

Exclusiv. Maia Sandu, președintele României?! Victor Ponta: „Eu l-aș vota pe Ilie Bolojan premier!” - Video

Dintre toate variantele vehiculate pentru succesorul lui Klaus Iohannis la Cotroceni, una dintre cele mai „romantice” variante este întruchipată de candidatura actualului președinte al Moldovei, Maia Sandu, într-o reeditare aproape...

Ce spune vicepremierul Republicii Moldova despre candidatura la prezidențialele din România a Maiei Sandu

Ce spune vicepremierul Republicii Moldova despre candidatura la prezidențialele din România a Maiei Sandu

După declarația lui Marcel Ciolacu în care a spus că este unul dintre susținătorii Maiei Sandu şi a unificării României Mari, lăsând să se înțeleagă că nu ar fi o...

Deputați ruși: Aderarea Moldovei la NATO ar putea duce la distrugerea acestui stat şi va fi privită de Rusia ca o ameninţare la adresa securităţii sale

Deputați ruși: Aderarea Moldovei la NATO ar putea duce la distrugerea acestui stat şi va fi privită de Rusia ca o ameninţare la adresa securităţii sale

Ideea că NATO ar putea veni la granițele Rusiei îi nemulțumește pe politicienii ruși, motiv pentru care aceștia au lansat o serie de amenințări la adresa Republicii Moldova, țară care...

Șeful Parlamentului de la Chișinău respinge ipoteza unei crize politice. Cum colaborează Maia Sandu cu Natalia Gavriliță

Șeful Parlamentului de la Chișinău respinge ipoteza unei crize politice. Cum colaborează Maia Sandu cu Natalia Gavriliță

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, respinge speculațiile cu privire la o criză politică în interiorul puterii de la Chișinău. El a precizat că zvonurile cu privire la disputele...

Scenariul lui Victor Ponta pentru alegerile prezidențiale. „Nu mi se pare deloc imposibil”

Scenariul lui Victor Ponta pentru alegerile prezidențiale. „Nu mi se pare deloc imposibil”

Fostul premier Victor Ponta a lansat un scenariu absolut incredibil cu privire la alegerile de anul viitor, pentru Cotroceni. Este complet neașteptat ce spune politicianul, mai ales că ceva asemănător...

Republica Moldova ia în calcul să renunțe la neutralitatea înscrisă în Constituție. Cine se va opune aderării țării la NATO

Republica Moldova ia în calcul să renunțe la neutralitatea înscrisă în Constituție. Cine se va opune aderării țării la NATO

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că autoritățile de la Chișinău ar putea decide schimbarea constituției, în contextul războiului din Ucraina. Iar astfel, mica țară de la est de...

Republica Moldova ar putea să adere la NATO. „Ar trebui să facem parte dintr-o alianţă mai mare”

Republica Moldova ar putea să adere la NATO. „Ar trebui să facem parte dintr-o alianţă mai mare”

În contextul războiului din Ucraina, Republica Moldova a luat în considerare aderarea la NATO. Președintele Maia Sandu a declarat că la Chişinău are loc o „discuţie serioasă”. Preşedinta Maia Sandu...

Ce a cerut Maia Sandu Occidentului. „Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova”

Ce a cerut Maia Sandu Occidentului. „Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova și a rugat Occidentul să trimită de urgență sisteme antiaeriene. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a...

Umaniștii consideră candidatura Maiei Sandu la Președinția României o diversiune

Umaniștii consideră candidatura Maiei Sandu la Președinția României o diversiune

Posibilitatea unirii României cu Republica Moldova prin intermediul unei  candidaturi a Maiei Sandu la Președinția României este o temă falsă, menită doar să acopere incapacitatea partidelor politice de a genera...

Eugen Tomac: Cei care o critică pe Maia Sandu fac jocul Rusiei și al lui Putin

Eugen Tomac: Cei care o critică pe Maia Sandu fac jocul Rusiei și al lui Putin

Europarlamentarul Eugen Tomac și liderul Partidului Mișcarea Populară îi atacă pe politicienii care i-au adresat critici președintei Republicii Moldova și susține că aceia, se lasă conduși de Vladimir Putin. El...

Maia Sandu, vizită în mare secret. Președintele Republicii Moldova a aterizat pe Aeroportul Oradea. Video

Maia Sandu, vizită în mare secret. Președintele Republicii Moldova a aterizat pe Aeroportul Oradea. Video

În mare secret, președintele Republicii Moldova a sosit la Oradea cu zborul de seară al companiei Tarom, de la ora 19:20. Demnitarul a folosit terminalul de pasageri, împreună cu ceilalți...

Trădări și jocuri politice în guvernul Republicii Moldova. Premierul Gavriliță a dejucat planului Maiei Sandu de a o debarca

Trădări și jocuri politice în guvernul Republicii Moldova. Premierul Gavriliță a dejucat planului Maiei Sandu de a o debarca

Eugen Luchianiuc, un cunoscut blogger moldovean, a expus aspectele mai puțin cunoscute din cadrul conflictului politic care parazitează politica Republicii Moldova. Acesta sugerat că în spatele tensiunilor s-ar afla fostul...

Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să fie dotată cu armament modern pentru orice potențial pericol: Neutralitatea nu înseamnă demilitarizare

Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să fie dotată cu armament modern pentru orice potențial pericol: Neutralitatea nu înseamnă demilitarizare

Republica Moldova resimte din ce mai în ce mai acut amenințările Rusiei, drept pentru care președinta Maia Sandu consideră că țara ei trebuie să ia măsuri în acest sens, cât...

Maia Sandu vrea Republica Moldova în UE până în 2030

Maia Sandu vrea Republica Moldova în UE până în 2030

Maia Sandu a declarat că nu se va lăsa și că va face orice pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană înainte de 2030. Ea consideră că țara ei merită...

Vladimir Putin le-a făcut aliaților săi un cadou neașteptat. Președinta Maia Sandu nu a avut parte de acest tratament

Vladimir Putin le-a făcut aliaților săi un cadou neașteptat. Președinta Maia Sandu nu a avut parte de acest tratament

Vladimir Putin a decis să le facă un cadou celor nouă șefi de stat ai țărilor care fac parte din Comunitatea Statelor Independente. Președintele rus le-a oferit câte un cadou...