Locul Republicii Moldova în planurile lui Vladimir Putin. Ce urmărește Kremlinul prin înlăturarea Maiei Sandu

Locul Republicii Moldova în planurile lui Vladimir Putin. Ce urmărește Kremlinul prin înlăturarea Maiei Sandu Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Planurile lui Vladimir Putin pentru Republica Moldova sunt dezvăluite de un fost ministru al apărării, din această țară. Intențiile Moscovei sunt cunoscute de mai multă vreme la Chișinău, însă nimeni nu le-a luat în serios. Republica Moldova ar putea fi capul de pod pe care Rusia îl dorește, la granița NATO, în cadrul unui plan mai amplu de expansiune în estul Europei.

Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru a vorbit despre intențiile lui Vladimir Putin cu Republica Moldova. Dorința acestuia nu este doar de a destabiliza țara și de a înlătura regimul politic de la Chișinău, ceea de a afirmat preşedintele Maia Sandu. Planul Kremlinului este mult mai amplu și vizează reinstaurarea puterii Rusiei la nivelul Europei de Est, așa cum era în perioada sovietică. Iar Moldova, țară de graniță a NATO joacă un rol important în aceste planuri expansioniste.

Anatol Şelaru sa declarat că intențiile lui Vladimir Putin sunt cunoscute la Chișinău, în anumite cercuri politice, de mai mulți ani. Nu au fost luate în serios, deși au mai fost tentative de punere în aplicare a acestora.

Anatol Șalaru a arătat că autoritățile moldovene au înțeles abia acum, când lucrurile au devenit foarte grave, ce se întâmplă. Rusia are nevoie de un cap de pod în Republica Moldova, ca parte a planului său de expansiune în Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Putin a elaborat mai multe planuri de revenire în forță a Rusiei în frontierele Uniunii Sovietice și pentru a-și extinde zona de influență. Să ne amintim de anul 2014 când Rusia a anexat Crimea, când Rusia a decis și a avut planuri grandioase de formare a NovoRusiei, o zonă extinsă de la Crimeea la Odesa și s-au început atunci lucrările de constituire a Republicii Bugeac – o republică bazată pe teritoriul din Basarabia de Sud, o parte din Odesa și actualmente din Transnistria și autonomia găgăuză”, a arătat fostul ministru al Apărării din Moldova.

Sursa foto. Wikipedia

Rusia vrea să revină în granițele Uniunii Sovietice

El a amintit, în acest sens, de referendumurile pe care găgăuzii le-au făcut în 2014 pentru a ieși din componența Republicii Moldova și pentru a adera la Uniunea Rusia-Belarus. Planul a fost zădărnicit, însă, de războiul care a izbucnit, în estul Ucrainei, după anexarea Crimeii.

„În 02 februarie 2014 găgăuzii au făcut două referendumuri de ieșire din componența Republicii Moldova și de aderare la Uniunea Rusiei-Belarus. În 2006 - 2007 au făcut și transnistrienii – 98% din toți cetățenii lor au votat pentru unirea cu Rusia. Au vrut să pună în 2014 în aplicare acest plan, au anexat Crimeea, au început războiul din estul Ucrainei, dar s-au oprit din cauză că nu au avut capacitatea militară să ajungă până la frontiera cu România”, a explicat Anatol Șalaru.

Aceste planuri expansioniste au fost reluate în februarie 2022, când Rusia a lansat ofensiva din Ucraina. Intențiile lui Vladimir Putin au fost să ocupe militar Republica Moldova, după Ucraina, și să anexeze teritoriile din sud. Și de acestă dată planul său a fost zădărnicit de evoluția războiului.

„În 2022, când a început războiul împotriva Ucrainei, planul era să ocupe militar Republica Moldova, să intre în Transnistria și să anexe teritoriile de sud fiindcă deja găgăuzii erau pregătiți să depună această cerere să intre în componența Rusiei. Însă, datorită eroismului armatei ucrainene, a susținerii pe care a avut-o Ucraina din partea Occidentului, din partea lumii civilizate, armata ucraineană a reușit să oprească armata rusă, a reușit să-i alunge de pe Insula Șerpilor și Rusia nu a mai avut capacitate militară să debarce la Odesa să facă această joncțiune și să ajungă la Tiraspol în Transnistria sau la Chișinău”, a adăugat Anatol Șalaru.

Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Oficialii de la Chișinău știau ce pregătește Rusia

Fostul ministru moldovean a mai relatat că avertismentele cu privire la intențiile Rusiei în Moldova au venit de mai multă vreme. Scenariul de debarcare a guvernului condus de Maia Sandu a fost cunoscut încă din toamna trecută. Toate aceste planuri se bazau pe „cozile de topor” Igor Dodon și Ilan Șor, politicieni care se află în spatele mișcărilor de destabilizare.

„Fiind de mai multe ori în Ucraina, am avut întâlniri cu mai mulți oficiali care mi-au atras atenția că Rusia pregătea, în toamna anului trecut, scenariul de debarcare a acestei guvernări, de organizare a protestelor de masă în Chișinău și în alte orașe din Moldova, mobilizarea tuturor celulelor pro-rusești care le-au constituit de-a lungul anilor, folosirea tuturor resurselor pe care le au în Republica Moldova pentru a da jos Guvernul și pentru a pune un Guvern obedient Moscovei – ori în funte cu Șor, ori în frunte cu Dodon ori alte cozi de topor care sunt din belșug în Republica Moldova”, a mai spus fostul ministru din Republica Moldova.

Mișcările pro-ruse s-au activat în Moldova

Ministrul moldovean a subliniat că mișcările lui Șor și Dodon au eșuat, în ciuda banilor plătiți de Moscova. Acum, însă, Rusia s-a mobilizat mai serios pentru a-și atinge obiectivul și pentru a da o lovitură de stat. Moldova este următoarea țintă a Moscovei, dacă va pica Ucraina. Iar în acest sens s-au activat mai multe organizații pro-ruse, inclusiv agenți FSB.

„În regiunea găgăuză au fost organizate mai multe mitinguri de către niște partide extremiste pro-rusești unde s-a făcut apel la arme, s-a declarat că Găgăuzia este pământ rusesc, Moldova este pământ rusesc. Așteptăm să vină armata rusă și i-au cerut lui Putin să vină să-i elibereze. Multe organizații pro-rusești finanțate cu bani din Rusia s-au activat în ultima perioadă, s-au activat agenții FSB în Moldova”, a mai spus ministrul Șalaru.

Acesta a spus că autoritățile de la Chișinău nu au făcut nimic pentru neutralizarea acestor mișcări. Dimpotrivă, au acționat cu prudență, făcând multe concesii pentru regimurile transnistrene și găgăuze. Însă acest lucru nu a folosit la nimic.

„Directorul SIS a declarat anul trecut că a observat această activare și că instituțiile statului din Republica Moldova sunt pline de agenți FSB și desigur că guvernarea noastră nu a reacționat până acum, până la această declarație a lui Zelenski pentru că probabil nu a vrut să-i deranjeze cu nimic pe ruși. Au făcut multe concesii transnistrenilor, inclusiv și găgăuzilor ca să liniștească apele, să nu-i provoace și să nu înrăutățească situația din Republica Moldova”, a adăugat fostul ministru Şalaru, conform Europa FM.