Vladimir Putin își caută o nouă țintă. Vulnerabilitățile Republicii Moldova, în fața Rusiei. Analiză The Washington Post

Vladimir Putin își caută o nouă țintă. Vulnerabilitățile Republicii Moldova, în fața Rusiei. Analiză The Washington PostSursa: Dreamstime.com

Rusia se orientează spre noi ținte pentru a-și atinge obiectivele imperialiste. Vladimir Putin dorește să refacă URSS, iar următoarea țintă menită să-i satisfacă ambițiile pare să fie Republica Moldova. Chiar dacă războiul din Ucraina continuă, Kremlinul nu mai are răbdare ca să-l încheie. Iar Moldova, una dintre cele mai sărace țări europene, este cea mai potrivită pentru o nouă lovitură. Cu atât mai mult cu cât agenții de influență ai Moscovei au adus-o în pragul destabilizării.

Pe măsură ce Rusia continuă războiul împotriva Ucrainei, în țările occidentale cresc temerile cu privire la intențiile lui Vladimir Putin. Dictatorul de la Kremlin a pus ochii pe noi ținte pentru satisfacerea ambițiilor sale imperiale. Iar acum există temerea că va urma Republica Moldova o țară mică, fostă republică sovietică, scrie „The Washington Post” într-o analiză intitulată „Republica Moldova, următoarea țintă a Moscovei?”.

O analiză a jurnaliștilor americani prezintă situația dificilă în care se află țara vecină și amenințările cu care se confruntă. Conform publicației, Moldova, o țară fără ieșire la mare, nu are nici suprafața teritorială, nici populația și nici puterea militară pentru a face față Moscovei.

„Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa, este excepțional de fragilă. O fâșie îngustă separatistă a frontierei sale de est, la granița cu Ucraina, este ocupată timp de 30 de ani de o garnizoană de trupe rusești, care numără acum aproximativ 1.500 de militari. Propaganda rusă și dezinformarea sunt răspândite pe scară largă și adesea folosite pentru a discredita guvernul”, scrie publicația americană.

Pentru Rusia, Moldova ar fi o țintă mult mai facilă și ușor de doborât în condițiile în care armata sa se împotmolește în Ucraina. Kremlinul nu are nevoie de soldați aici, fiind suficient să provoace o lovitură de stat prin intermediul mișcărilor pro-ruse pe care le finanțează cu generozitate. Rusia este iritată de traseul pe care îl urmărește Republica Moldova, condusă de Maia Sandu.

Articolul din „Washington Post” a fost publicat în contextul declarațiilor Maiei Sandu cu privire la intențiile Rusiei de a destabiliza Moldova, „cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici”.

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Moscova dorește destabilizarea Moldovei

Președinta din Moldova a vorbit despre planurile Rusiei de înlăturare a puterii de la Chișinău, după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prezentat un plan al serviciilor secrete ruse pentru distrugerea micuței țări.

Maia Sandu a confirmat intențiile Moscovei și a precizat că tentative de destabilizare şi de subminare a statului au existat şi în toamna anului trecut. Aceste acțiuni nu şi-au atins obiectivul datorită intervenţiilor instituţiilor de securitate.

„Planul pentru perioada următoare presupune acţiuni cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici. Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale aşa-numitei opoziţii, ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău”, a declarat Maia Sandu.

Sursa foto: INQUAM_Photos

Rusia acuză creșterea tensiunilor în relațiile cu Chișinăul

La începutul săptămânii, Kremlinul a transmis că relațiile cu Republica Moldova sunt „foarte tensionate” și a acuzat liderii de la Chișinău că urmăresc o agendă anti-rusă. După o zi, Vladimir Putin a anulat un decret din 2012 care stabilea principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse. Documentul prevedea că trebuie găsite „căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”.

Potrivit presei ruse, documentul a fost semnat „pentru a asigura interesele naționale ale Federației Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relațiile internaționale”.

Anularea decretului indică faptul că Moscova reconsideră principiile recunoscute până acum în relaţiile internaţionale. Această acțiune vine după anunțul lui Vladimir Putin conform căruia războiul din Ucraina este un război cu SUA şi NATO. Vladimir Putin a anunţat că Rusia îşi suspendă participarea în tratatul bilateral pe care îl are cu SUA în domeniul armelor nucleare, New START.

Joe Biden, mesaj direct pentru Maia Sandu, aflată în public „Doamnă președinte, suntem mândri astăzi să stăm alături”

Sursa: Twitter

Mesajul lui Joe Biden pentru Republica Moldova

În acest context dificil, preşedinta Maia Sandu a asistat la discursul pe care Joe Biden l-a rostit, la Varşovia, pentru a marca un an de la invazia rusă în Ucraina. Președintele american a salutat prezența șefei statului moldovean. Apoi a menţionat că hotărârea moldovenilor de a trăi în libertate i-a făcut să-şi câştige independenţa şi i-a pus pe drumul spre aderarea la UE. O declarație care l-a iritat pe Vladimir Putin.

„Preşedinta Sandu se află astăzi aici. Sunt mândru să fiu alături de dumneavoastră şi de poporul iubitor de libertate al Moldovei”, a spus Joe Biden, cerând publicului să o aplaude.

Preşedintele Joe Biden s-a întâlnit cu Maia Sandu, iar şeful Casei Albe „a reafirmat sprijinul ferm al SUA pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”. Președintele american „a evidenţiat asistenţa în curs de desfăşurare a Statelor Unite pentru a ajuta Republica Moldova să îşi consolideze rezilienţa politică şi economică.

El a vorbit inclusiv de agenda de reformă democratică şi securitatea energetică, şi pentru a contracara efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, după cum a transmis Casa Albă.