Iranul susține că a dezmembrat o rețea de spionaj a CIA
Autoritățile iraniene au declarat marți că au dezmembrat o rețea de spionaj a Agenției Centrale de Informații a SUA, arestând mai mulți spioni. "Ca urmare a unor indicii ale prezenței...
Iran este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea Orientului Mijlociu, având graniță cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Turcia și Irak, iar la sud fiind mărginit de Golful Persic și Marea Omanului. Capitala țării este Teheran.
Cunoscut istoric sub numele de Persia, Iranul are o civilizație de peste 2.500 de ani, fiind leagănul unor mari imperii antice. Țara este o republică islamică din 1979, când monarhia a fost înlăturată prin Revoluția Iraniană, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini a instaurat un regim bazat pe principiile legii islamice (Sharia) și ale puterii clericale.
Iranul are o populație majoritar șiită, limba oficială este persana (farsi), iar economia sa se bazează în principal pe petrol, gaze naturale, agricultură și industrie. Este una dintre cele mai influente puteri regionale din Orientul Mijlociu, implicată activ în dinamica politică și religioasă a zonei.
De-a lungul timpului, Iranul a fost adesea subiect de tensiuni internaționale, mai ales din cauza programului său nuclear, a sancțiunilor economice și a rolului său geopolitic în regiune.
Autoritățile iraniene au declarat marți că au dezmembrat o rețea de spionaj a Agenției Centrale de Informații a SUA, arestând mai mulți spioni. "Ca urmare a unor indicii ale prezenței...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat, marţi, într-un interviu acordat publicaţiei Time, că ţara sa ar putea recurge la o intervenţie militară pentru a opri Iranul să fabrice arme nucleare....
Acțiunile autorităților de la Washington împotriva Teheranului reprezintă de mult timp o instigare la război, a declarat marți Ministrul Adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Ryabkov. "De ceva timp, suntem...
Iran susține că dacă americanii nu vor ridica sancțiunile economie care i-au fost aplicate, nu vor ezita să atace vârful de lance al NATO Tensiunile din zona Orientului Mijlociu continuă,...
Nuclear. După ce Iranul a anunțat că rezervele sale de uraniu îmbogățit vor trece din 27 iunie dincolo de limita impusă prin acordul nuclear din 2015, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu...
Cotidianul german Die Welt consideră că, în urma atacurilor asupra unor petroliere din Golful Oman, Uniunea Europeană ar trebui să considere o cacealma acordul internaţional încheiat cu Iranul în 2015...
Ambasadorul SUA la ONU, Jonathan Cohen, a făcut cunoscute joi, în cursul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate, acuzaţiile aduse de Washington Iranului în ce priveşte responsabilitatea...
Iran a prezentat, duminică, un sistem de apărare antiaeriană capabil să lovească simultan şase ţinte, a relatat televiziunea de stat preluată de Xinhua. Sistemul, denumit Khordad 15, poate detecta avioane...
Un nou raport publicat de Agenţia germană de informaţii confirmă achiziționarea de către Iran a tehnologiei rachetelor pentru a produce arme nucleare, biologice sau chimice de distrugere în masă. Iranul...
Generalul Stan Petrescu a vorbit într-un interviu recent despre amenințarea pe care o reprezintă Iranul pentru SUA și aliații ei. Iranul se laudă că are rachete care pot lovi ținte...
Putin a respins solicitarea Iranului de a achiziționa sisteme antiaeriene S-400, de teama unor tensiuni suplimentare în Orientul Mijlociu. Solicitarea Teheranului a fost refuzată de președintele Vladimir Putin, au declarat...
Confruntarea SUA-Iran a devenit o rivalitate și ciocnire a voințelor mai degrabă decât o amenințare de război deschis. Însă criza este departe de a se fi încheiat, odată ce ambele...
Treizeci de persoane care participau la o sesiune privată de yoga au fost arestate în Iran. Aceștia fost reținuți într-o locuință privată din orașul Gorgan, aflat în nordul țării, unde...
Mii de suporteri ai clericului musulman șiit din Irak, Muqtada al-Sadr, au cerut vineri liderilor politici și regionali să nu se implice într-un posibil conflict dintre Iran și Statele Unite....
Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran căpătă noi dimensiuni în urma ultimei decizii luate de preşedintele Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a anunţat că va trimite 1.500 de...
Şeful de Stat Major al Forţelor Armate iraniene, Mohammad Baqeri, a declarat joi că armata supraveghează permanent mişcările militare ale SUA din Golful Persic şi este pregătită să dea „un...
Turcia a stopat importul de petrol din Iran la începutul lunii mai, din "respect" pentru sancțiunile americane, deși nu este de acord cu acestea, a declarat miercuri un oficial turc....
SUA. Pentagonul analizează o cerere militară de trimitere a 5.000 de trupe suplimentare în Orientul Mijlociu, pe fondul creşterii tensiunilor cu Iranul, au declarat miercuri doi oficiali americani sub protecţia...
Iranul a venit în prim planul dezbaterii publice și a titlurilor cele mai relevante și șocante din presă, care anunțau chiar iminentul război SUA- Iran, atacul iranian sau al milițiilor...
Două rachete trase de rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, spre simbolul lumii islamice, orașul saudit Mecca, au fost interceptate. .Purtătorul de cuvânt al coaliţiei care luptă împotriva rebelilor...