Revoluție la Teheran. Gardienii Revoluției, încolțiți de manifestanți. VIDEO
- Lucian Ionescu
- 11 ianuarie 2020, 23:40
După ce autoritățile iraniene au recunoscut, sâmbătă, că avionul ucrainean cu 176 de persoane la bord a fost doborât de o rachetă, dintr-o „eroare umană”, mai multe grupuri de protestatari au ieșit în stradă la Teheran.
Protestatarii au cerut demisia ayatollahului Ali Khamenei - liderul suprem al Iranului - și au scandat împotriva Gardienilor Revoluţiei, forțele militare de elită care răspund direct în fața ayatollahului.
„Rușine!”, „Demisia” și „Moarte mincinoşilor”, au scandat oamenii.
Autorităţile iraniene intervin pentru dispersarea protestatarilor.
Într-un comunicat emis, sâmbătă, de către autoritățile iraniene, acestea au recunoscut că avionul a fost doborât o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluţiei . Aeronava a aparținut companiei Ukrainian Airlines.
Toate cele 176 de persoane aflate la bord și-au pierdut viața. Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak ca ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani, potrivit digi24.ro