iran

Iran este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea Orientului Mijlociu, având graniță cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Turcia și Irak, iar la sud fiind mărginit de Golful Persic și Marea Omanului. Capitala țării este Teheran.

Cunoscut istoric sub numele de Persia, Iranul are o civilizație de peste 2.500 de ani, fiind leagănul unor mari imperii antice. Țara este o republică islamică din 1979, când monarhia a fost înlăturată prin Revoluția Iraniană, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini a instaurat un regim bazat pe principiile legii islamice (Sharia) și ale puterii clericale.

Iranul are o populație majoritar șiită, limba oficială este persana (farsi), iar economia sa se bazează în principal pe petrol, gaze naturale, agricultură și industrie. Este una dintre cele mai influente puteri regionale din Orientul Mijlociu, implicată activ în dinamica politică și religioasă a zonei.

De-a lungul timpului, Iranul a fost adesea subiect de tensiuni internaționale, mai ales din cauza programului său nuclear, a sancțiunilor economice și a rolului său geopolitic în regiune.

Americanii de rând nu vor război cu Iranul. Proteste în marile orașe din SUA

Americanii de rând nu vor război cu Iranul. Proteste în marile orașe din SUA

Manifestanții din zeci de orașe din SUA s-au adunat sâmbătă pentru a protesta faţă de uciderea de către administrația Trump a generalului iranian Qasem Soleimani și a deciziei de a...

Fost ministru de externe român: „Iranul este obligat să redevină imperiu!”

Fost ministru de externe român: „Iranul este obligat să redevină imperiu!”

Până acum, România nu a avut nicio poziție oficială cu privire la tensionarea situației din Orientul Mijlociu, în urma lichidării printr-un raid aerian american a generalului iranian Qassem Soleimani. Într-o...

Un distrugător și o fregată vor proteja navele britanice care intră în Golful Persic

Un distrugător și o fregată vor proteja navele britanice care intră în Golful Persic

Royal Navy va escorta vasele comerciale sub pavilion britanic în strâmtoarea Ormuz a anunţat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace Ben Wallace a informat că două nave de război, fregata...

Operațiune de urgență. Marea Britanie intervine în conflictul din Orientul Mijlociu

Operațiune de urgență. Marea Britanie intervine în conflictul din Orientul Mijlociu

Tensiunile dintre Statele Unite ale Americii și Iran alarmează întreg mapamondul, iar Marea Britanie a decis să acționeze ferm și rapid în acest sens. Marea Britanie intervine în Orientul Mijlociu,...

Iranienii se pregătesc de un atac decisiv! Toate bazele militare americane sunt vizate

Iranienii se pregătesc de un atac decisiv! Toate bazele militare americane sunt vizate

Noi evoluții în Orientul Mijlociu după lichidarea generalului iranian Qasem Soleimani. Iranul a promis deja răzbunare pentru atacul SUA asupra generalului său Qasem Soleimani. Acum, jură că va răspunde într-un...

În Iraq a pornit războiul diversiunilor armate

În Iraq a pornit războiul diversiunilor armate

După uciderea generalului iranian Qasem Soleimani, în urma unui atac cu rachete, de către SUA, un alt atac cu rachete, soldat cu șase morți, îi radicalizează pe irakieni. Statele Unite...

Rolul capital al României în scandalul dintre SUA și Iran. Dezvăluiri de ultim moment

Rolul capital al României în scandalul dintre SUA și Iran. Dezvăluiri de ultim moment

Tensiunile dintre Statele Unite ale Americii și Iran au alarmat întreg mapamondul, subiect pe marginea căruia a comentat și Traian Băsescu. În opinia lui Traian Băsescu, uciderea generalului iranian Soleimani...

Breaking News. Ambasada SUA din Bagdad, lovită de rachete

Breaking News. Ambasada SUA din Bagdad, lovită de rachete

Iran pare că a reacționat mai repede decât se așteptau liderii lumii. Ambasada SUA din capitala irakiană Bagdad a fost ținta unui atac cu rachete, Anunțul aparține unui corespondent al...

Generalul Soleimani, oaia neagră a SUA și dușmanul numărul unu al Israelului

Generalul Soleimani, oaia neagră a SUA și dușmanul numărul unu al Israelului

Trump a eliminat unul din actorii cheie din Orientul Mijlociu Generalul iranian Qassem Soleimani, arhitectul-șef al influenței în creștere a Republicii Islamice în regiune, a fost considerat oaia neagră a...

Moartea lui Soleimani. SUA ar fi cerut Iranului „răzbunare proporțională”

Moartea lui Soleimani. SUA ar fi cerut Iranului „răzbunare proporțională”

„Dacă vreți să vă răzbunați, faceti-o proporțional cu ce am făcut noi”, ar fi cerut Washington Iranul a dat asigurări că Statele Unite i-au cerut să se „răzbune proporțional” după...

Eliminarea generalului Soleimani, unul din marile pariuri ale lui Trump

Eliminarea generalului Soleimani, unul din marile pariuri ale lui Trump

Presa americană comentează decizia liderului de la Casa Albă Uciderea lui Ghassem Soleimani este unul dintre „cele mai mari pariuri” ale lui Trump, potrivit presei americane. Dacă mass-media de peste...

SUA invadează Orientul Mijlociu. Peste 3.000 de soldați vor fi trimiși în zona de conflict

SUA invadează Orientul Mijlociu. Peste 3.000 de soldați vor fi trimiși în zona de conflict

Tensiunile dintre Iran și SUA cunosc un nou episod. Statele Unite au decis ca aproximativ 3.000 de soldați să fie trimiși în Orientul Mijlociu din a 82-a Divizie aeriană, ca...

Exclusiv. Adrian Năstase: Iranienii vor căuta să dea SUA un răspuns pe măsură! Opinia fostului premier despre asasinarea lui Soleimani

Exclusiv. Adrian Năstase: Iranienii vor căuta să dea SUA un răspuns pe măsură! Opinia fostului premier despre asasinarea lui Soleimani

Un interviu în exclusivitate cu Adrian Năstase, fost ministru de externe (1990-1992) și premier al României (2020-2004) despre consecințele lichidării generalului iranian Soleimani. Exclusiv evz.ro, interviu cu Adrian Năstase, fost...

Iranul caută scandal și dă peste un război! Editorial de Dan Andronic

Iranul caută scandal și dă peste un război! Editorial de Dan Andronic

Iranul se joacă cu bricheta aprinsă într-un depozit de carburanți. Am urmărit cu atenție evoluțiile din ultimele zile, iar declarațiile făcute după atacul asupra generalului Qassem Soleimani ne dau imaginea...

Donald Trump avertizează Iranul: Vă vom găsi! Vă vom elimina! Ne vom proteja întotdeauna!

Donald Trump avertizează Iranul: Vă vom găsi! Vă vom elimina! Ne vom proteja întotdeauna!

Președintele SUA a susținut o declarație de presă în care a continuat să avertizeze Iranul că nu este de joacă cu actuala situație. Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii:...

Iranul declară război SUA în direct la CNN: Va fi vorba de o răzbunare, o răzbunare cu adevărat dură

Iranul declară război SUA în direct la CNN: Va fi vorba de o răzbunare, o răzbunare cu adevărat dură

Într-un interviu acordat CNN, ambasadorul Iranului la ONU a declarat că răspunsul la o acţiune militară este o acţiune militară - dar prin cine, unde, când, asta revine viitorului să...

Este războiul SUA-Iran inevitabil? Scenariile privind un posibil conflict nuclear

Este războiul SUA-Iran inevitabil? Scenariile privind un posibil conflict nuclear

În orele de după uciderea generalului Qassim Suleimani în timpul unui atac american cu drone în Irak, o întrebare a dominat discuțiile în Orientul Mijlociu, în Congresul american dar și...

De ce a fost eliminat Soleimani. Răspuns de la nivel înalt. „Au murit din cauza lui”

De ce a fost eliminat Soleimani. Răspuns de la nivel înalt. „Au murit din cauza lui”

Decizia de a-l ucide pe generalul iranian Qassem Soleimani a fost luată ca răspuns la „amenințări iminente pentru viața americanilor”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo. El a...

Consecințele uciderii generalului iranian. Israelul ia măsuri de apărare

Consecințele uciderii generalului iranian. Israelul ia măsuri de apărare

Netanyahu a declarat că Israelul ia măsuri preventive după moartea lui Soleimani şi se declară solidar cu SUA. Israelul a început imediat să ia măsuri preventive pentru a se proteja...

SUA, la un pas de război. Iranul promite răzbunare implacabilă. News alert

SUA, la un pas de război. Iranul promite răzbunare implacabilă. News alert

Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, s-a angajat vineri să „răzbune” moartea influentului general iranian Qassem Soleimani ucis mai devreme într-un raid american la Bagdad, şi a decretat trei...