igsu (isu)

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) este o structură specializată subordonată Ministerului Afacerilor Interne și încadrată cu militari și civili. Aceasta s-a înființat în 15 decembrie 2004 prin Hotărârea Guvernului României nr. 1490, fiind creată prin fuzionarea Comandamentului Protecției Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari (Departamentul Național de Pompieri).

I.G.S.U. la nivel național coordonează toate organizațiile implicate în managementul situațiilor de urgență, în concordanță cu reglementările internaționale.

I.G.S.U. prin personalul specializat din teritoriu intervine la solicitare în zona de competență, la stingerea incendiilor și în alte situații de urgență și colaborează cu autoritățile, factorii de răspundere de la instituții și agenți economici respectiv serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, etc.

La nivel teritorial (în județe), filialele se numesc Inspectorate județene pentru situații de urgență (ISU).

Incendiu pe bulevardul Iuliu Maniu. Pompierii au intervenit de urgență

Incendiu pe bulevardul Iuliu Maniu. Pompierii au intervenit de urgență

Un incendiu a avur loc la un depozit situat pe bulevardul Iuliu Maniu la intersecţia cu Şoseaua de centură. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunțat că pompierii...

Orice neatenție poate costa scump. Cât de periculoase sunt petardele. Experiment făcut de ISU Giurgiu

Orice neatenție poate costa scump. Cât de periculoase sunt petardele. Experiment făcut de ISU Giurgiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Giurgiu a făcut zilele acestea un experiment pentru a le arăta oamenilor cât de periculoase pot fi petardele sau orice alte obiecte pe...

Incendiu devastator în Suceava. Focul a pârjolit mai multe gospodării și a omorât zeci de animale

Incendiu devastator în Suceava. Focul a pârjolit mai multe gospodării și a omorât zeci de animale

Câteva zeci de animale și păsări au murit într-un incendiu care a afectat miercuri dimineața patru gospodării din localitatea Hurjuieni, județul Suceava. Patru persoane au fost asistate medical, după ce...

Incendiu uriaș în noaptea de Crăciun. Patru vehicule și o semiremorcă cu marfă s-au făcut scrum. Paznicii, atac de panică

Incendiu uriaș în noaptea de Crăciun. Patru vehicule și o semiremorcă cu marfă s-au făcut scrum. Paznicii, atac de panică

Alarma că e incendiu în pacul auto al unei firme din Oradea s-a dat după miezul nopții, la ora 01.10. La fața locului, desfășurarea de forțe a fost impresionantă. Au...

Fost șef ISU, găsit împușcat în piept după ce a fost luat în vizor de DNA. Ce au descoperit autoritățile

Fost șef ISU, găsit împușcat în piept după ce a fost luat în vizor de DNA. Ce au descoperit autoritățile

Un fost șef ISU s-a împușcat un pistol în piept și a ajuns la spital. El plecase de la ISU Hunedoara la începutul lunii decembrie, fiind cercetat de DNA. Soția...

Achizițiile făcute de Arafat în pandemie, luate în vizor de DNA. „Nu au fost folosite niciodată”

Achizițiile făcute de Arafat în pandemie, luate în vizor de DNA. „Nu au fost folosite niciodată”

În perioada stării de urgență din pandemie, Raed Arafat a făcut achiziții uriașe, iar acestea sunt analizate de DNA. Este vorba de 84 de camere din izolare, în valoare de...

O autospecială de pompieri, implicată într-un accident în timp ce se deplasa spre o misiune

O autospecială de pompieri, implicată într-un accident în timp ce se deplasa spre o misiune

O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a fost implicat, duminică după-amiază, într-un accident rutier, în timp ce se deplasa spre comuna Plăieşii de Jos pentru a...

Anchetă la IGSU, după achiziția unor barocamere din bani europeni care stau nefolosite de patru ani. Implicația lui Arafat

Anchetă la IGSU, după achiziția unor barocamere din bani europeni care stau nefolosite de patru ani. Implicația lui Arafat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (IGSU) este cercetat de DNA, după ce a achiziționat din bani europeni patru barocamere, care stau nefolosite de mai bine de patru ani. Achiziția a...

Exclusiv. Nori de fum din Ucraina peste Delta Dunării. Doru Bușcu: „Nu se putea respira!” - Video

Exclusiv. Nori de fum din Ucraina peste Delta Dunării. Doru Bușcu: „Nu se putea respira!” - Video

Invitat la podcastul România lui Cristache, Doru Bușcu, redactorul-șef Cațavencii a povestit un moment de-a dreptul îngrijorător care a avut loc în Delta Dunării, la granița cu Ucraina. „Am trăit...

Accident grav cu un autocar ce transporta 21 de persoane, în județul Vâlcea. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Accident grav cu un autocar ce transporta 21 de persoane, în județul Vâlcea. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident grav a avut loc în județul Vâlcea, pe raza localității Tuțulești. În autocarul ce s-a lovit de o mașina se aflau 21 de persoane. În noaptea de joi...

Motociclistul lovit de Monica Macovei poate vorbi cu anchetatorii. Bărbatul a fost mutat pe secție și este stabil

Motociclistul lovit de Monica Macovei poate vorbi cu anchetatorii. Bărbatul a fost mutat pe secție și este stabil

Veste importantă pentru Monica Macovei! Motociclistul pe care l-ar fi acroșat cu mașina acum 16 zile și-a revenit și a fost mutat pe secție, la Spitalul Floreasca, potrivit unor surse...

IGSU își asumă vina după ce a mușamalizat un accident. „A vrut el să conducă și era și beat”

IGSU își asumă vina după ce a mușamalizat un accident. „A vrut el să conducă și era și beat”

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dezvăluit noi informații în cazul prim-adjunctului instituției, generalul Cristian Radu. Acesta a avut un plan bine pus la punct. Inspectoratul General pentru...

Dezastru în Brașov! 40 de persoane au fost evacuate în urma unei explozii. Peste 20 de apartamente au fost afectate

Dezastru în Brașov! 40 de persoane au fost evacuate în urma unei explozii. Peste 20 de apartamente au fost afectate

Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Braşov a fost anunţat, sâmbătă după-amiază, că a avut loc o explozie la o garsonieră. Evenimentul s-a produs într-un bloc de locuinţe de pe...

Schengen cumpărăm!

Schengen cumpărăm!

Mândri nevoie mare, Lucian Bode de la Interne şi Raed Arafat de la ISU au anunţat că România cumpară cu 44 de milioane de euro două nave de stins incendii...

România cumpără două nave ultramoderne pentru intervențiile maritime. Investiția depășește 45 de milioane de euro

România cumpără două nave ultramoderne pentru intervențiile maritime. Investiția depășește 45 de milioane de euro

IGSU a semnat marți contractul de achiziție pentru cele două nave care vor fi folosite la operațiuni de căutare și salvare a victimelor, dar și pentru stingerea incendiilor. Raed Arafat...

Vladimir Putin joacă pe cartea nucleară. Unde ne refugiem în caz unui cataclism atomic. Lista adăposturilor din toată țara

Vladimir Putin joacă pe cartea nucleară. Unde ne refugiem în caz unui cataclism atomic. Lista adăposturilor din toată țara

În ultimele ore se vorbește din ce în ce mai mult despre posibilitata lansării unui atac nuclear, de către Rusia, în Ucraina. Conform unor informații care circulă în spațiul public,...

S-a emis RO ALERT la Roșia Montană! Sute de persoane au fost evacuate. Un dezastru este iminent

S-a emis RO ALERT la Roșia Montană! Sute de persoane au fost evacuate. Un dezastru este iminent

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, locuitorii din Roșia Montană, județul Alba, au primit mesaje de alertă, prin care erau anunțați că, în cel mai scurt timp, să își...

Bombă de 100 de kilograme din Al Doilea Război Mondial, găsită într-o pădure din Cluj-Napoca

Bombă de 100 de kilograme din Al Doilea Război Mondial, găsită într-o pădure din Cluj-Napoca

O bombă din Al Doilea Război Mondial, cu o greutate de 100 de kilograme, a fost găsită duminică seara, într-o pădure din Cluj-Napoca. Explozibilul urmează să fie distrus. Bomba din...

Un zimbru a apărut într-o localitate din Neamț. ISU a emis un mesaj RO-Alert

Un zimbru a apărut într-o localitate din Neamț. ISU a emis un mesaj RO-Alert

Un zimbru și-a făcut apariţia, duminică, 25 septembrie, în satul Târpeşti din comuna Petricani. Acest lucru i-a speriat pe localnici. Oamenii au sunat la 112 și au semnalat apariția animalului...

Incendiu de mari dimensiuni, izbucnit la un depozit din localitatea Pantelimon. Pompierii au intervenit cu 18 autospeciale

Incendiu de mari dimensiuni, izbucnit la un depozit din localitatea Pantelimon. Pompierii au intervenit cu 18 autospeciale

Un incendiu de mari dimensiuni a izbucnit, duminică seară, la un depozit de mase plastice în localitatea Pantelimon, conform unui anunț făcut de oficialii de la ISU București - Ilfov....