Florin Cîțu

Florin Cîțu este un economist și politician român, fost prim-ministru al României, cunoscut pentru viziunea sa liberală asupra economiei și pentru promovarea principiilor pieței libere.

S-a născut la 1 aprilie 1972, în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, apoi a obținut masteratul și doctoratul în economie la Iowa State University (SUA).

În cariera sa profesională, a lucrat în sectorul bancar (ING Bank România) și în domeniul analizelor financiare. A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), fiind ales senator în 2016.

A fost:

Ministru al Finanțelor (2019–2020, în Guvernul Orban)

Prim-ministru al României (decembrie 2020 – noiembrie 2021)

Președinte al PNL (2021–2022)

Președinte al Senatului României (2021–2022)

Cîțu este asociat cu politici economice de liberalizare fiscală, disciplină bugetară și atragerea investițiilor străine, fiind unul dintre promotorii digitalizării administrației și ai reformei sistemului public.

Prin urmare, Florin Cîțu poate fi definit ca un lider liberal român cu formare economică americană, care a ocupat funcții-cheie în stat și a influențat direcția economică a României în anii 2019–2022.

Primarul din Constanța a anunțat că îl susține pe premierul Ciucă la șefia PNL. Vergil Chiţac: "Nu e momentul pentru o altă criză. Trebuie să fie președinte"

Primarul din Constanța a anunțat că îl susține pe premierul Ciucă la șefia PNL. Vergil Chiţac: "Nu e momentul pentru o altă criză. Trebuie să fie președinte"

Vergil Chiţac, primarul Constanței, şi-a anunțat susținerea pentru Nicolae Ciucă. Amiralul a declarat că premierul Româniai trebuie să fie şi președintele PNL. Deocamdată este primul mesaj public de susținere a...

Vom scăpa de vizele de călătorie pentru America? Anunț de ultimă oră de peste Ocean

Vom scăpa de vizele de călătorie pentru America? Anunț de ultimă oră de peste Ocean

Eliminarea vizelor de călătorie în SUA pentru cetățenii români a fost una dintre temele principale de discuție între delegație Românei, condusă de Florin Cîțu și oficialii americani. S-a mai convenit...

Volodimir Zelenski va ține un discurs în Parlamentul României. Ce mesaj va transmite președintele Ucrainei

Volodimir Zelenski va ține un discurs în Parlamentul României. Ce mesaj va transmite președintele Ucrainei

Senatorul Florin Cîțu și președinte al PNL, a transmis, astăzi, pe contul său de Twitter, că Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, urmează să țină un discurs în plenul Parlamentului României, chiar...

Florin Cîțu, anunț de ultimă oră din SUA. Discuții importante pentru ridicarea vizelor de călătorie

Florin Cîțu, anunț de ultimă oră din SUA. Discuții importante pentru ridicarea vizelor de călătorie

Rolul României în NATO și includerea țării noastre în programul Visa Waiver au fost principalele teme de discuție la întâlnirea pe care președintele Senatului, Florin Cîțu, a avut-o cu șefa...

Florin Cîțu, discuții cu americanii pentru creșterea bugetului MApN la 2,5% din PIB. Se anunță noi măsuri de consolidare a Flancul Estic

Florin Cîțu, discuții cu americanii pentru creșterea bugetului MApN la 2,5% din PIB. Se anunță noi măsuri de consolidare a Flancul Estic

Aflat în vizită în Statele Unite ale Americii, Florin Cîțu, președintele PNL, a anunțat că a avut o discuție constructivă cu Kevin McCarthy, cel care este liderul Camerei Reprezentanților din...

Sancțiuni mai dure pentru Moscova. Mesajul lui Florin Cîțu direct de la Washington: Trebuie oprită finanțarea Rusiei în toate domeniile

Sancțiuni mai dure pentru Moscova. Mesajul lui Florin Cîțu direct de la Washington: Trebuie oprită finanțarea Rusiei în toate domeniile

Florin Cîțu spune că sunt necesare sancțiuni mult mai dure împotriva Rusiei, dar și întărirea capacității de apărare a României. De asemenea, la întâlnirea cu oficialii americani s-a discutat și...

Florin Cîţu, mesaj din SUA! Fostul premier face apel la toţi românii. Cum pot ajuta România. FOTO

Florin Cîţu, mesaj din SUA! Fostul premier face apel la toţi românii. Cum pot ajuta România. FOTO

Florin Cîţu, preşedintele Senatului şi al Partidului Național Liberal, aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 24-30 martie, a anunţat că s-a întâlnit, în cadrul...

Colaborarea dintre SUA și România. Florin Cîțu, vizită pentru consolidarea parteneriatului strategic. 25 de ani de la întemeiere

Colaborarea dintre SUA și România. Florin Cîțu, vizită pentru consolidarea parteneriatului strategic. 25 de ani de la întemeiere

Florin Cîțu s-a întâlnit, sâmbătă, cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat. Aceștia au discutat mai multe subiecte, printre care și noi oportunități de colaborare între România și...

Vom scăpa de vizele pentru America? Anunțul de ultimă oră al lui Florin Cîțu, direct de la Washington

Vom scăpa de vizele pentru America? Anunțul de ultimă oră al lui Florin Cîțu, direct de la Washington

O delegație a României, din care face parte și liderul PNL, se află în aceste zile într-o vizită oficială în SUA. Sunt programate întâlniri cu mai mulți oficiali ai Departamentului...

Florin Cîțu a răbufnit! Ameninţări pentru cei din Guvern. Ce l-a nemulţumit pe şeful Senatului

Florin Cîțu a răbufnit! Ameninţări pentru cei din Guvern. Ce l-a nemulţumit pe şeful Senatului

În PNL nu există nici o ruptură între conducerea partidului, mai exact între președintele Florin Cîțu și premierul Nicolae Ciucă. Orice ministru liberal ale cărui decizii îi afectează negativ pe...

Florin Cîțu avertizează cu privire la securitatea României. Se cere creșterea procentului alocat bugetului Apărării din PIB

Florin Cîțu avertizează cu privire la securitatea României. Se cere creșterea procentului alocat bugetului Apărării din PIB

Invazia Rusiei în Ucraina a fost catalogată, încă din prima zi de război, drept o încălcare flagrantă și gravă a drepturilor internaționale. Având în vedere amenințările lansate de Vladimir Putin...

Se naște o nouă forță în politică în România. PNL tocmai a bătut palma, fuziunea a fost parafată

Se naște o nouă forță în politică în România. PNL tocmai a bătut palma, fuziunea a fost parafată

Florin Cîțu, președintele PNL, a anunțat, marți, că partidul său a fuzionat cu ALDE. Cele două formațiuni politice au ajuns la o înțelegere, iar acordul a fost parafat, conform fostului...

Se dă liber la plecat în America fără viză?! Informația momentului pentru toţi românii! Florin Cîţu pleacă, de urgenţă în SUA

Se dă liber la plecat în America fără viză?! Informația momentului pentru toţi românii! Florin Cîţu pleacă, de urgenţă în SUA

Președintele Senatului, Florin Cîțu, se va deplasa, în perioada 24-30 martie 2022, în Statele Unite ale Americii (SUA), cu scopul de a reitera sprijinul deplin al Parlamentului României pentru relația...

Florin Cîțu a trecut la ameninţări! Acuzaţii la adresa Guvernului. Ce l-a enervat pe șeful PNL

Florin Cîțu a trecut la ameninţări! Acuzaţii la adresa Guvernului. Ce l-a enervat pe șeful PNL

Președintele PNL, Florin Cîțu, s-a declarat îngrijorat de trendul negativ pe care îl urmează economia României și care influențează negativ și crizele cu care ne confruntăm în prezent. Șeful liberalilor...

Rareş Bogdan, anunțul serii despre remanierea Guvernului. Ce se discută în spatele ușilor: ”Avem 14 puncte care trebuie închise”

Rareş Bogdan, anunțul serii despre remanierea Guvernului. Ce se discută în spatele ușilor: ”Avem 14 puncte care trebuie închise”

Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a venit cu noi informații privind o posibilă remaniere a Guvernului. Acesta a dezvăluit și ce s-a discutat astăzi, 21 martie, în ședința coaliției. Rareș Bogdan,...

Cutremur în Guvern! Cine urmează să fie dat afară? Nume grele pe lista neagră a remanierii (SURSE)

Cutremur în Guvern! Cine urmează să fie dat afară? Nume grele pe lista neagră a remanierii (SURSE)

Mai mulți miniștri din actualul Guvern, condus de Nicolae Ciucă, ar putea fi înlocuiți în perioada următoare. Conform unor surse politice ar fi vorba despre ministrul Energiei, Virgil Popescu, despre...

Anunţul momentului despre pensii! Florin Cîțu a spus clar. Toţi românii trebuie să ştie: „Nu trebuie să ne ascundem”

Anunţul momentului despre pensii! Florin Cîțu a spus clar. Toţi românii trebuie să ştie: „Nu trebuie să ne ascundem”

Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat, luni, 21 martie, că încearcă să-și convingă partenerii de guvernare social-democrați să accepte măsura reducerii CAS-ului, ca demers pentru susținerea economiei. Șeful liberalilor a...

Florin Cîțu face ravagii în Guvern! Planul secret a fost devoalat. Ultima mişcare a şefului PNL (SURSE)

Florin Cîțu face ravagii în Guvern! Planul secret a fost devoalat. Ultima mişcare a şefului PNL (SURSE)

Florin Cîțu are un plan foarte bine pus la punct și este hotărât să îl ducă la bun sfârșit. Şeful Senatului şi al PNL vrea să dea o nouă faţă...

Nicolae Ciucă face ravagii. Cel mai dur test pentru toți miniștrii. Au la dispoziție 30 de minute

Nicolae Ciucă face ravagii. Cel mai dur test pentru toți miniștrii. Au la dispoziție 30 de minute

Luni, 21 martie, va avea loc o nouă ședință a Coaliției PSD-PNL-UDMR. Membrii coaliției și miniștrii Guvernului Ciucă vor avea multe de discutat după patru luni de mandat. Aceștia vor...

Pensiile românilor, în pericol? Decizia care poate stârni un scandal imens. Diminuarea contribuțiilor sociale nu va scădea pensiile. Anunţul din interiorul coaliţiei

Pensiile românilor, în pericol? Decizia care poate stârni un scandal imens. Diminuarea contribuțiilor sociale nu va scădea pensiile. Anunţul din interiorul coaliţiei

Propunerea PNL de scădere a contribuției la asigurări sociale de la 25% la 20% a dus la o adevărată dispută în coaliția de Guvernare. PSD susține că o astfel de...