droguri

Droguri sunt substanțe chimice naturale sau sintetice care acționează asupra sistemului nervos central, modificând percepția, starea de conștiență, dispoziția sau comportamentul unei persoane.

Ele pot fi utilizate în scop medical (pentru tratament sau anestezie), dar și în scop ilegal sau recreațional, caz în care pot provoca dependență fizică și psihică, precum și efecte nocive asupra sănătății.

Clasificare generală:

Droguri legale: alcool, nicotină, unele medicamente cu prescripție.

Droguri ilegale: heroină, cocaină, ecstasy, amfetamine, canabis (în unele țări).

Droguri psihoactive: substanțe care alterează conștiența, afectând gândirea și percepția.

Consumul necontrolat de droguri poate duce la dependență, tulburări mentale, degradarea sănătății fizice și la probleme sociale sau juridice. În majoritatea statelor, traficul și deținerea de droguri ilegale sunt infracțiuni grave, sancționate prin lege.

Drogurile sunt substanțe care pot modifica funcționarea creierului și organismului, având potențial terapeutic sau distructiv, în funcție de modul de utilizare.

Statui religioase din metamfetamină

Statui religioase din metamfetamină

Două statui, în greutate de 31 kg și 18 kg au fost descoperite de un câine polițist Imaginația traficanților mexicani de droguri nu are limite. Două statui religioase, fabricate pe...

Grupare periculoasă de „dealeri” din România, anihilată. Procuroii DIICOT au prins zeci de suspecți

Grupare periculoasă de „dealeri” din România, anihilată. Procuroii DIICOT au prins zeci de suspecți

O grupare formată din zeci de „dealeri” de droguri de mare risc care acționa în Dâmbovița a fost „ridicată pe sus” de mascați și procurori DIICOT. Se aprovizionau cu droguri...

Droguri de jumătate de milion de euro, capturate la marginea Bucureștiului!

Droguri de jumătate de milion de euro, capturate la marginea Bucureștiului!

Mașină plină cu droguri, descoperită pe Șoseaua de Centură a Bucureștiului Captură impresionantă de droguri! Un autoturism încărcat cu droguri a fost descoperit pe Șoseaua de Centură a Bucureștiului ,...

Iarba verde de acasă. „Hiperproducție” de droguri în Europa

Iarba verde de acasă. „Hiperproducție” de droguri în Europa

Piața drogurilor din Europa a „cântărit” 30 de miliarde de euro în 2017 Agenția antidrog din Uniunea Europeană a publicat raportul său anual și arată o creștere constantă a pieței...

Trump lovește dur în Mexic. Sunt teroriști! Reacția ministrului de Interne mexican

Trump lovește dur în Mexic. Sunt teroriști! Reacția ministrului de Interne mexican

Ministrul mexican de Externe s-a indignat și a cerut Washington-ului precizări Președintele Statelor Unite și-a anunțat intenția să clasifice cartelurile mexicane ale drogurilor, acuzate că au masacrat recent nouă membri...

Un lider al clanului Corduneanu a fost arestat. Ce acuzații i se aduc

Un lider al clanului Corduneanu a fost arestat. Ce acuzații i se aduc

Alex Corduneanu fiul liderului interlop ieșean, Costel Corduneau, prins în județul Vaslui cu aproximativ 30 de grame de heroină. a fost internat la Institutul de Psihiatrie Socola și a fost...

Românul care se plimba cu 7,7 kilograme de marijuana într-o valiză

Românul care se plimba cu 7,7 kilograme de marijuana într-o valiză

Un cetățean român în vârstă de 24 de ani plimba într-o valiză 7,7 kilograme de marijuana. Câinii antidrog ai Poliției din Alicante l-au „mirosit” într-un autobuz care mergea spre Barcelona....

Fără loc de muncă, un român „făcea legea” la Verona. Cum „reușise” bărbatul în viață?!

Fără loc de muncă, un român „făcea legea” la Verona. Cum „reușise” bărbatul în viață?!

Un român din Verona a ajuns în atenția autorităților, fiind suspectat de trafic de cocaină. Acesta a fost arestat imediat. Poliția din Verona a anunțat că a arestat un bărbat,...

Traficanții de droguri se amenință în Cluj cu macete. Scandalul s-a lăsat cu rețineri

Traficanții de droguri se amenință în Cluj cu macete. Scandalul s-a lăsat cu rețineri

Mai mulți bărbați au fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați cu mandat de arestare preventivă, pentru un scandal care a avut loc într-o zonă rău...

Scandal în Poliția Română! Liderul interlopilor din Timișoara, ajutat de polițiști...

Scandal în Poliția Română! Liderul interlopilor din Timișoara, ajutat de polițiști...

Liderul lumii interlope din Timișoara, Lucian Boncu , a fost arestat preventiv pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de cocaină, el fiind acuzat că a avut relații cu...

Clanul Cordunenilor a comis-o din nou! Poliția s-a autosesizat și a intrat pe fir

Clanul Cordunenilor a comis-o din nou! Poliția s-a autosesizat și a intrat pe fir

Fiul lui Costel Corduneanu, Alex,a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins de polițiștii din Vaslui. Clanul Cordunenilor este cunoscut ca fiind o grupare violentă, care...

Elevă batjocorită după un ritual învățat din „Biblia Satanică”. Drogată pentru „inițiere”

Elevă batjocorită după un ritual învățat din „Biblia Satanică”. Drogată pentru „inițiere”

Un fapt care a șocat opinia publică din Români a ieșit la iveală după ce un individ, de 25 de ani, a fost reținut de polițiști și de procurorii DIICOT....

Timișoara rămâne fără droguri. Operațiune de amploare a autorităților

Timișoara rămâne fără droguri. Operațiune de amploare a autorităților

După destructurarea celei mai mari rețele de trafic de cocaină din vestul țării, marți dimineață a fost anihilată principala rețea care aproviziona cluburile din zonă cu ecstasy. UPDATE. Surse apropiate...

Studenții de la Medicină vor fi testați anti-drog înaintea examenelor

Studenții de la Medicină vor fi testați anti-drog înaintea examenelor

Înaintea examenului de admitere, dar și înaintea fiecărei sesiuni de examene, studenții la Medicină vor fi testați anti-drog. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova...

Autoritățile sunt în alertă! Un nou drog a apărut în Capitală

Autoritățile sunt în alertă! Un nou drog a apărut în Capitală

Polițiștii antidrog din București au de mult timp sub lupă cluburile de fițe din Capitală, acolo unde traficul și consumul ilicit de droguri este la el acasă. De câteva luni,...

Captură impresionantă în Capitală. Mai mulți bărbați prinși în flagrant. Ce droguri cumpărau?

Captură impresionantă în Capitală. Mai mulți bărbați prinși în flagrant. Ce droguri cumpărau?

Doi bărbaţi din Bucureşti au fost prinşi în flagrant de polițiști în timp ce la primeau un colet dubios în care au fost găsite droguri. Procurorii Direcţiei de Investigare a...

Traficanţi de droguri, prinşi cu marfa în brânza de pizza, au fost condamnaţi astăzi

Traficanţi de droguri, prinşi cu marfa în brânza de pizza, au fost condamnaţi astăzi

Doi bărbați au ascuns o jumătate de tonă de canabis în grămezi de brânză de pizza. Aceştia au fost prinși la graniţă încercând să treacă marfa. Henrik Ruben, de 28...

Gestul șocant al autorităților române. Pedofili germani, lăsați să plece din țară

Gestul șocant al autorităților române. Pedofili germani, lăsați să plece din țară

Doi nemți care au abuzat sexual copii din familii sărace și din centre de plasament din Capitală, au fost lăsați în libertate. Pedofilii au fugit în Germania motivând că vor să...

Confruntare între polițiști și traficanții de droguri. S-au tras focuri de armă în Jilava!

Confruntare între polițiști și traficanții de droguri. S-au tras focuri de armă în Jilava!

Polițiștii au fost nevoiți să recurgă la armele din dotare ca să prindă o grupare specializată în traficul de droguri. S-a întâmplat la Jilava, lângă București, în noaptea de marți...

Cazul Caracal. Luiza trăiește? Martorul neștiut până acum rupe tăcerea. „Drogată, doamnă!”

Cazul Caracal. Luiza trăiește? Martorul neștiut până acum rupe tăcerea. „Drogată, doamnă!”

O femeie oferă o recompensă importantă pentru găsirea Luizei Melencu, ea afirmând că fata trăiește în Italia, unde este sub influența drogurilor  Cazul de la Caracal ia o întorsătură neprevăzută!...