Liviu Dragnea

Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Victor Ponta îl ATACĂ DUR pe Liviu Dragnea: "Sper să nu fure în noaptea asta”

Victor Ponta îl ATACĂ DUR pe Liviu Dragnea: "Sper să nu fure în noaptea asta”

Fostul premier Victor Ponta a comparat sâmbătă Referendumul pentru familie cu cel din anul 2012 pentru demiterea fostului președinte Traian Băsecu. Victor ponta a spus că atunci s-au prezentat la...

Liviu Dragnea face declarații INCENDIARE despre REMANIERE. Evaluarea miniștrilor este aproape finalizata

Liviu Dragnea face declarații INCENDIARE despre REMANIERE. Evaluarea miniștrilor este aproape finalizata

Președintele PSD, Liviu Dragnea a afirmat sâmbătă la ieșirea de la liceul Jean Monnet unde a votat la Referendum că a vorbit cu premierul Viorica Dăncilă și anunțata evaluare a...

EROAREA COLOSALĂ făcută de Dragnea la URNE. „Pot să ADOPTE”

EROAREA COLOSALĂ făcută de Dragnea la URNE. „Pot să ADOPTE”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a votat astăzi pentru modificarea Constituției. Prezent într-o secție de votare din Capitală, Dragnea a făcut declarații pentru presă. „Familia tradițională e formată dintr-un bărbat și...

Referendum pentru familie. Un NUME GREU din politică cere prezență MASIVĂ la VOT. „Nu este REFERENDUMUL lui Dragnea”

Referendum pentru familie. Un NUME GREU din politică cere prezență MASIVĂ la VOT. „Nu este REFERENDUMUL lui Dragnea”

Vineri, la Arad, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că referendumul de sâmbătă şi duminică vizează o problemă de conştiinţă, iar din acest motiv liberalii nu s-au poziţionat politic în...

IPOTEZĂ SCANDALOASĂ în legea OFFSHORE. Băsescu demască PLANUL lui Dragnea pentru DISTRUGEREA României

IPOTEZĂ SCANDALOASĂ în legea OFFSHORE. Băsescu demască PLANUL lui Dragnea pentru DISTRUGEREA României

Traian Băsescu a criticat, în direct pentru B1TV, modalitatea în care se negociază proiectul legii offshore în Parlament, afirmând că niciunul nu se uită după interesul României, ci sunt mânaţi...

Referendum pentru familie. DĂNCILĂ a ajuns la VOT. Declarațiile INCENDIARE despre DRAGNEA nu au întârziat să apară

Referendum pentru familie. DĂNCILĂ a ajuns la VOT. Declarațiile INCENDIARE despre DRAGNEA nu au întârziat să apară

Viorica Dăncilă, premierul României, a venit sâmbătă dimineață la Liceul Jean Monnet din Capitală pentru a vota la referendum. Viorica Dăncilă, premeir, a venit sâmbătă la Liceul Jean Monnet pentru...

Scandalul zdruncină coaliția de guvernare. Legea offshore, ping-pong între Dragnea și Tăriceanu

Scandalul zdruncină coaliția de guvernare. Legea offshore, ping-pong între Dragnea și Tăriceanu

Negocierile în privința Legii offshore sunt interminabile în coaliția PSD-ADLE. Liderii celor două partide nu au ajuns la un numitor comun în ședința de vineri, iar votul din Camera Deputaților...

Toader, declarații de ULTIMĂ ORĂ despre discuțiile avute cu Dragnea și Tăriceanu

Toader, declarații de ULTIMĂ ORĂ despre discuțiile avute cu Dragnea și Tăriceanu

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a declarat joi că s-a întâlnit cu liderii Opoziției pentru a-i informa în legătură cu discuțiile purtate cu Comsia de la veneția pe tema legilor justiției....

Preotul Eugen Tănăsescu: Acest Referendum nu are treabă cu familia. Dragnea trece, căsătoria rămâne. În general, iubirea mântuiește, dar există și iubiri greșite

Preotul Eugen Tănăsescu: Acest Referendum nu are treabă cu familia. Dragnea trece, căsătoria rămâne. În general, iubirea mântuiește, dar există și iubiri greșite

Preotul dr. Eugen Tănăsescu, directorul Media al Arhiespicopiei Tomisului şi al “Radio Dobrogea” , are studii de teologie, jurnalism şi inginerie, fiind foarte activ în spaţiul public, inclusiv pe Facebook,...

Negocieri de ULTIMA ORĂ: DRAGNEA, TĂRICEANU și TOADER discută OUG privind AMNISTIA

Negocieri de ULTIMA ORĂ: DRAGNEA, TĂRICEANU și TOADER discută OUG privind AMNISTIA

Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Tudorel Toader urmează să discute astăzi cu privire la o Ordonanță de Urgență privind amnistia. Tudorel Toader a anunţat joi că proiectul de ordonanţă...

Divizați de PROTOCOALE. Și magistrații folosesc SCRISORILE. DECIZIA unui LIDER european în cazul colaborării SRI-JUSTIȚIE

Divizați de PROTOCOALE. Și magistrații folosesc SCRISORILE. DECIZIA unui LIDER european în cazul colaborării SRI-JUSTIȚIE

Subiectul protocoalelor secrete a inflamat atât scena politică, dar și breasla magistraților. O parte dintre ei cer, printr-un documentat, o scrisoare semnată de 16 Curți de Apel să se stabilească...

GAZE SAU RĂZBOI POLITIC. România pierde, sau câștigă? Editorial de Dan Andronic

GAZE SAU RĂZBOI POLITIC. România pierde, sau câștigă? Editorial de Dan Andronic

Gaze contra vot. Războiul gazelor din ultimele zile are o miză extrem de precisă. Viitorul României, între Est și Vest. Dragnea și Tăriceanu par să se confrunte într-o bătălie decisivă....

EXCLUSIV. Urmează decapitări în ASF. Cozi la ușa lui Dragnea pentru cel mai mare salariu din România

EXCLUSIV. Urmează decapitări în ASF. Cozi la ușa lui Dragnea pentru cel mai mare salariu din România

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) va avea o cu totul altă structură. Membrii săi au cele mai mari salarii din agențiile și autoritățile statului, adică până la 14.000 de...

„Dăncilă va da socoteală la Parchet!” BOMBA lansată la ceas de seară de IMPORTANT lider politic. Ce reacție a avut Liviu Dragnea

„Dăncilă va da socoteală la Parchet!” BOMBA lansată la ceas de seară de IMPORTANT lider politic. Ce reacție a avut Liviu Dragnea

Liderul Mișcării România Împreună Dacian Cioloș susține că premierul Viorica Dăncilă ar putea fi subiectul unui dosar penal, întrucât încearcă să ascundă ilegalitățile care au loc în România, iar încercările...

Dragnea, reacție de ULTIMĂ ORĂ în cazul legii care AMENINȚĂ prăbușirea coaliției de guvernare: „Eu nu sunt comentatorul ALDE”

Dragnea, reacție de ULTIMĂ ORĂ în cazul legii care AMENINȚĂ prăbușirea coaliției de guvernare: „Eu nu sunt comentatorul ALDE”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a oferit ultimele informații referitoare la controversata lege offshore. Șeful social-democraților a menționat că proiectul legii se întoarce la comisii, întrucât nu ar fi avut în...

ACUZAȚII EXPLOZIVE ale lui Liviu Dragnea în fața jurnaliștilor. „Acest complet a fost pus special pentru o condamnare”.

ACUZAȚII EXPLOZIVE ale lui Liviu Dragnea în fața jurnaliștilor. „Acest complet a fost pus special pentru o condamnare”.

Un posibil conflict instituțional între ICCJ și Parlament, pe tema completelor de judecată ar putea izbucni în următoarele zile. Despre această situație, președintele PSD, Liviu Dragnea a afirmat că și...

DRAGNEA: O felicit pe doamna premier pentru prestația de astăzi

DRAGNEA: O felicit pe doamna premier pentru prestația de astăzi

Liviu Dragne o felicită pe Viorica Dăncilă pentru prestașia din Parlamentul European și cere să se discute despre tot ceea ce s-a întâmplat la mitingul de pe 10 august. „Eu...

Monica MACOVEI, ATAC la COALIȚIA PSD-ALDE: „DRAGNEA și TĂRICEANU atacă acum UE”

Monica MACOVEI, ATAC la COALIȚIA PSD-ALDE: „DRAGNEA și TĂRICEANU atacă acum UE”

Monica Macovei a preluat cuvântul în ședința Parlamentului European, unde se discută situația României. Ea a declarat că liderul PSD, Liviu Dragnea, și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, atacă Uniunea...

Un LIDER de la Bruxelles trage un SEMNAL de ALARMĂ. „ Am văzut acea declarație arogantă a ministrului Justiției”

Un LIDER de la Bruxelles trage un SEMNAL de ALARMĂ. „ Am văzut acea declarație arogantă a ministrului Justiției”

Europarlamentarul Teodor Stolojan susține că dezbaterile ce vor avea loc astăzi în Parlamentul European reprezintă un semnal de alarmă la pentru guvernare. Stolojan a făcut referire la întârzierea transpunerii directivei...

TĂRICEANU va fi AUDIAT în COMISIE. DRAGNEA, implicat în ANCHETĂ

TĂRICEANU va fi AUDIAT în COMISIE. DRAGNEA, implicat în ANCHETĂ

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și liderul ALDE, va fi audiat în fața Comisiei pentru activitatea Serviciului de Pază și Protecție. Tăriceanu va fi invitat în comisia pentru activitatea SPP...