KGB-ul a luat ţeapă. România are clovni la industria de apărare
Nici temutul KGB nu mai este ce a fost odată, când călărea pe toată lumea aflată în blocul socialist şi nu mişca nimeni în front în spatele Cortinei de Fier....
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Nici temutul KGB nu mai este ce a fost odată, când călărea pe toată lumea aflată în blocul socialist şi nu mişca nimeni în front în spatele Cortinei de Fier....
Averea lui Cristian Radu, primarul Mangaliei, a fost pusă sub sechestru după ce DNA Constanța a dispus urmărirea penală a acestuia (in personam) pentru abuz în serviciu, alături de alte...
Curtea de Apel București a prelungit mandatele de arestare pentru cele două notărițe acuzate că au eliberat certificate false de moștenitor. De asemenea, judecătorii au prelungit cu 30 de zile...
Invocând seducătoarea idee a armonizării articolelor din Codul Penal și Codul de Procedură Penală cu Deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională a României în ultimii ani, Decizii prin care aproximativ...
Elena Udrea a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție a României o contestație în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009, în care a fost condamnată, în primă...
Nemulțumită de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul ANRP, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a făcut recurs în casație împotriva acesteia. În urma hotărârii, niciunul dintre cei...
În primul rând discutăm despre niște modificări la Codul penal și Codul penal de procedură ce ar fi trebuit să aibă loc cu mult timp în urmă. În condițiile în...
Fostul director al Direcţiei de Impozite şi Taxe din Primăria Bacău Tiberiu Ciobanu și alți angajați au fost trimişi în judecată de DNA. Ei sunt acuzați de abuz în serviciu....
Un funcționar de rang înalt din cadrul Primăriei Timișoara a fost trimis în judecată de DNA după ce furnizat informații secrete și a ajutat o firmă să câștige mai multe...
Niculae Bădălău, fostul vicepreședinte al Curții de Conturi, arestat pentru că a încercat să mituiască un primar în schimbul unor contracte acordate firmelor familiei sale, a apărut în fața judecătorilor...
Două angajate ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa, directoarea executivă Tiţă Magdalena şi inspectorul superior Cliante Elena Mădălina, au fost condamnate cu suspendare, pentru luare de mită, într-un dosar instrumentat...
Procurorii nu s-au grăbit atunci când e vorba despre prelungirea arestării lui Niculae Bădălău, mai ales că au termen până pe 27 decembrie să facă acest lucru. Cert este că...
Florin Mircea Bolboș, fostul inspector-șef adjunct al IPJ Timiș,a fost achitat definitiv într-un dosar în care a fost acuzat de abuz în serviciu. Bolboș a stat două luni și jumătate...
Andreea Popovici, șefa Serviciului Artistic de la Şcoala Populară de Artă din Iaşi, a fost acuzată de procurorii DNA de complicitate la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii....
Un fost șef ISU s-a împușcat un pistol în piept și a ajuns la spital. El plecase de la ISU Hunedoara la începutul lunii decembrie, fiind cercetat de DNA. Soția...
În perioada stării de urgență din pandemie, Raed Arafat a făcut achiziții uriașe, iar acestea sunt analizate de DNA. Este vorba de 84 de camere din izolare, în valoare de...
Cartea scrisă de fostul procuror-şef DNA şi judecător CCR Daniel Morar naşte permanente reacţii. Pe măsură ce e citită de tot mai mulţi "subiecţi de drept", se scriu postări pe...
Fostul vicepreşedintele al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi Niculae Bădălău ar fi vizat de încă o anchetă a procurorilor DNA. Fostul baron PSD a fost trimis în...
Dacă președintele Klaus Iohannis și-a însușit un protocol regal pe care l-a aplicat chiar și la întâlniri individuale, există un politician român care a mers și mai departe de atât....
Cum a consemnat fostul procuror DNA și judecător CCR Daniel Morar imixtiunile ofițerilor de informații în anchete penale este un alt capitol interesant din cartea sa. Cartea, “Putea să fie...