csm

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi nu exercită activitatea de judecător sau procuror, cu excepţia membrilor de drept.

Funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se suspendă de drept la data publicării hotărârii Senatului în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dispoziţiile constituţionale revizuite fixează numărul de membri ai Consiliul Superior al Magistraturii la 19, din care:

- 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;

- 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani într-o profesie juridică sau în învăţământul juridic superior, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen, cu drept de vot;

- ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi dintre cei 14 membri aleși în adunările generale ale magistraților, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit.

Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
Conform art. 132 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, „Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă".

Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor.

Sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său se soluţionează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune măsurile care se impun şi asigură publicarea acestora pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.

Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale magistraţilor.

Consiliul Superior al Magistraturii coordonează activitatea Institutului Naţional al Magistraturii şi a Școlii Naţionale de Grefieri.

Luju ATACĂ la temelia lui Codruței Kovesi! Plângerea a fost transmisă la CSM

Luju ATACĂ la temelia lui Codruței Kovesi! Plângerea a fost transmisă la CSM

Redacția Luju.ro a formulat la Inspecția Judiciară o sezizare împotriva șefei DNA, Laura Codruța Kovesi pentru refuzul repetat al acesteia de a se prezenţa la Comisia specială de anchetă a...

CSM a făcut anunţul: „Procurorul Portocală” are din nou PROBLEME

CSM a făcut anunţul: „Procurorul Portocală” are din nou PROBLEME

Magistrații de la Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat, pentru 27 septembrie, soluţionarea acţiunilor disciplinare formulate împotriva procurorului Mircea Negulescu. CSM stabilit soluţionarea acţiunilor disciplinare formulate împotriva procurorului „Portocală”...

Udrea: „Sunt ținta DNA, acum se vede și cu probe cum lucrează Kovesi!”

Udrea: „Sunt ținta DNA, acum se vede și cu probe cum lucrează Kovesi!”

Elena Udrea a declarat marți, în timp ce se afla la Secția 2 de Poliție pentru controlul judiciar, că de mai bine de doi ani este ținta DNA, iar acum...

„Kovesi iese la VÂNĂTOARE”. Ce știe un IMPORTANT LIDER politic

„Kovesi iese la VÂNĂTOARE”. Ce știe un IMPORTANT LIDER politic

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, astăzi, că CSM și preşedintele Klaus Iohannis au responsabilitatea de a acționa în ceea ce privește înregistrările apărute cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi....

Ministrul Justiției, REACȚIE DURĂ după DEZVĂLUIRILE despre Kovesi, șefa DNA: Sesisez Inspecția Jusiciară

Ministrul Justiției, REACȚIE DURĂ după DEZVĂLUIRILE despre Kovesi, șefa DNA: Sesisez Inspecția Jusiciară

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că va sesiza Inspecția Jusiciară din CSM, după apariția înregistrărilor cu șefa DNA cerând unui procuror să ajungă la premierul Grindeanu. „Mâine dimineață voi...

VICTORIE în CSM pentru judecători. Procurorii nu-i mai au la mână cu NIMIC

VICTORIE în CSM pentru judecători. Procurorii nu-i mai au la mână cu NIMIC

Rezoluţia, înaintată pe 29 mai, privind separarea atribuţiilor Consiliului referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor a fost acceptată. În rezoluţia semnată pe 29 mai 2017, judecătorii au cerut puterii legislative,...

Judecătorul Bogdan Mateescu în conflict deschis cu ministrul Justiției și CSM, ar pute fi acuzat de instigare la grevă

Judecătorul Bogdan Mateescu în conflict deschis cu ministrul Justiției și CSM, ar pute fi acuzat de instigare la grevă

Bogdan Mateescu, unul dintre magistrații care au cerut invalidarea concursului pentru ocuparea posturilor de judecători și procuri și care a cerut să se vrifice casetele CSM-ului din 12 iunie se...

Kovesi, OBLIGATĂ de parlamentari

Kovesi, OBLIGATĂ de parlamentari

Parlamentarii din Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 nu s-au mulțumit cu refuzul Laurei Codruța Kovesi, de a participa la audieri. Ei i-au trimis șefei DNA o nouă scrisoare...

CSM cere președintelui Iohannis întoarcerea legii salarizării în Parlament

CSM cere președintelui Iohannis întoarcerea legii salarizării în Parlament

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis trimiterea unei scrisori către preşedintele Klaus Iohannis, în care solicită întoarcerea legii salarizării în Parlament. Decizia a fost luată în urma diferențelor...

ICCJ spune că nu se justifică sesizarea CSR privind salariile procurorilor

ICCJ spune că nu se justifică sesizarea CSR privind salariile procurorilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că nu se justifică sesizarea Curții Constituționale cu privire la salariile procurorilor. Procurorii ceruseră sesizarea Curții Constituționale cu privire la Legea salarizării...

De ce refuză Kovesi să depună mărturie în Parlament

De ce refuză Kovesi să depună mărturie în Parlament

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a anunțat ieri comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 că nu va depune mărturie pentru că magistrații nu sunt obligați...

CSM, secția de procurori, i-a retras pe magistrații din MJ

CSM, secția de procurori, i-a retras pe magistrații din MJ

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat pe pagină personală de Facebook că secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistratutii a aprobat încetarea detaşării procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei....

Un angajat detașat la Justiție poate câștiga peste 8.500 de euro pe lună

Un angajat detașat la Justiție poate câștiga peste 8.500 de euro pe lună

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a provocat un adevărat război între salariații instituției. Pe de o parte acesta a susținut, în urmă cu o săptămână, că tuturor celor care sunt detașați...

Camelia Bogdan, reclamă pe site-uri anti NATO, anti- America, anti- Israel

Camelia Bogdan, reclamă pe site-uri anti NATO, anti- America, anti- Israel

Fosta judecătoare Camelia Bogdan plătește bani mulți pentru apariția unor articole în presa străină, susțin cei de la Grupul de Investigații Politice. Mai mult aceștia semnalează faptul că site-ul aparține...

Tudorel Toader vrea ca problemele Justiției să fie discutate pe față, nu ”în spatele ușilor închise”

Tudorel Toader vrea ca problemele Justiției să fie discutate pe față, nu ”în spatele ușilor închise”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine într-un mesaj publicat pe Facebook că "problemele din justiţie nu se discută în spatele uşilor închise", după ce asociaţiile magistraţilor au acuzat lipsa de transparenţă...

Președinta CSM îi răspunde dur ministrului Tudorel Toader care a acuzat uni judecătorii că au colaborat cu fosta Securitate

Președinta CSM îi răspunde dur ministrului Tudorel Toader care a acuzat uni judecătorii că au colaborat cu fosta Securitate

Mariana Ghena, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a transmis un punct de vedere cu privire la afirmațiile ministrului Justiției, prin intermediul unui comunicat CSM Comunicatul integral: „Comunicat de presă privind...

Toader „calcă în picioare” magistrații CSM! Ce spune despre angajații „SUB ACOPERIRE”?

Toader „calcă în picioare” magistrații CSM! Ce spune despre angajații „SUB ACOPERIRE”?

Tudorel Toader a atacat în mod violent la adresa Consiliul Superior al Magistraturii. Ministrul Justiției a insinuat că între magistrații din România ar fi și foști colaboratori ai fostei Securități....

Judecătorii nu mai vor să fie controlaţi de procurori

Judecătorii nu mai vor să fie controlaţi de procurori

Magistraţii de la mai multe tribunale din ţară au cerut, ieri, demararea acţiunilor care să asigure o justiţie independentă.  Aceştia cer separarea imediată a atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)...

Judecătorii   de la Tribunale se revoltă

Judecătorii de la Tribunale se revoltă

O petiție semnată de 53 de judecători revoluționează CSM-ul . Judecătorii de la mai multe tribunalele din țară, prin reprezentanții lor, reuniți în cadrul ,,Întâlnirii semestriale a președinților și vicepreședinților...

Marius Oprea: Arhiva SIPA avea un opis. Acesta trebuie comparat cu ce dosare mai sunt acum

Marius Oprea: Arhiva SIPA avea un opis. Acesta trebuie comparat cu ce dosare mai sunt acum

Fostul consilier al premierului spune că: „SIPA a fost construită pentru a controla Justiția” Istoricul Marius Oprea ne-a povestit cum a ajuns SIPA un serviciu atât de temut și controversat....