Oscar Pistorius va fi supus unui examen psihiatric
Oscar Pistorius va fi suspus unui examen psihiatric pentru a se stabili dacă a suferit sau suferă de tulburări mentale. Judecătorul Thokozile Matilda Masipa a ordonat ca Oscar Pistorius, internat...
Crima este cel mai adesea sinonimă cu infracțiunea de omor (uciderea ilegală a unei ființe umane de către o altă ființă umană, de obicei cu intenție).
Definiția Juridică (Drept Penal)
Din punct de vedere juridic, în sistemele de drept penal care folosesc clasificarea tripartită (istorică în România și actuală în Codul Penal Francez), crima desemnează:
O infracțiune care prezintă cel mai înalt grad de pericol social și care este sancționată de lege cu pedepsele cele mai mari (excluzând, de obicei, delictele și contravențiile, care sunt fapte mai puțin grave).
Deși în Noul Cod Penal român (intrat în vigoare în 2014) clasificarea formală în "crime" și "delicte" a fost abandonată în favoarea noțiunii unitare de infracțiune, termenul de "crimă" este încă folosit în context internațional și academic, referindu-se la:
Omorul (Crima de sânge)
Crimele împotriva umanității (ex: genocidul, sclavajul, persecuția)
Crimele de război (încălcarea gravă a legilor și uzanțelor războiului)
Metaforic, termenul crimă depășește sensul juridic de omor și se referă la o greșeală gravă, impardonabilă, sau la o distrugere majoră a unui principiu, a unei valori sau a unei stări de fapt esențiale.
Oscar Pistorius va fi suspus unui examen psihiatric pentru a se stabili dacă a suferit sau suferă de tulburări mentale. Judecătorul Thokozile Matilda Masipa a ordonat ca Oscar Pistorius, internat...
S-au cunoscut pe când ea avea 54 de ani și el 31. Omul și-a părăsit atunci soția și cei doi copii, dar au ținut-o numai într-un scandal, pentru că femeii...
Cadavrul unui bărbat în vârstă de 46 de ani a fost descoperit, noaptea trecută, în casa în care acesta locuia. Înainte să moară acesta a fost bătut crunt. Polițiștii au...
Crima s-a produs, azi-noapte, în comuna Odoreu din Satu Mare, iar polițiștii încearcă acum să înțeleagă ce minte bolnavă a fost în stare să violeze o bătrână de 81 de...
Un bărbat din cartierul Zidari din municipiul Râmnicu Sărat, care urma să execute o pedeapsă cu închisoarea pentru trafic de persoane, şi-a înjunghiat soţia şi cele două fete. Soţia şi...
Casa părintească a fost mărul discordiei care l-a făcut pe Neculai Limișcă, un bãrbat în vârstã de 58 de ani din comuna vasluia Puiești, să-și omoare fratele, Jan, cu un...
Marian Clită (63 de ani), unealta fostei Securități și cel care l-a ucis, în 1985, în beciurile Miliției pe disidentul Gheorghe Ursu, execută în România o pedeapsă de 14 ani...
Băiatul de 14 ani, acuzat că a înjunghiat mortal vineri dimineaţă un copil de aceeaşi vârstă, în zona industrială a municipiului Bistriţa, a primit sâmbătă mandat de arestare preventivă pentru...
Un copil de 12 ani a fost ucis cu sânge rece de un grup de tineri. Incidentul s-a petrecut în Bistriţa în plină stradă. Băiatul a fost atacat, vineri, cu...
La un an de la dispariţia omului de afaceri din Arad, Abel Apostol, cadavrul este în continuare de negăsit, în timp ce procesul presupusului autor, partenerul de afaceri al bărbatului,...
Trei români și un italian suspectați că au exploatat zeci de oameni care au fost trimiși să muncească pe șantierele din Emiratele Arabe Unite, dar nu au mai fost plătiți,...
La aproape două săptămâni după ce polițiștii de la Direcția de Investigații Criminale și procurorii Parchetului General au făcut primele săpături în curtea casei lui Vasile Lavric, bărbatul de 57...
O fată de 17 ani din judeţul Constanţa a fost găsită moartă pe malul Dunării. Poliţiştii au aflat că aceasta a fost înjunghiată de iubitul său, care s-a sinucis după...
Incidentul a avut loc noaptea trecută, lângă un teren de sport din orașul Vise, un bărbat și un copil de 10 ani fiind împușcați mortal, iar o femeie grav rănită,...
Răsturnare de situaţie în cazul bărbatului de la Rădăuţi suspectat că şi-a ucis soţia şi alte două surori ale acesteia. Oasele ridicate din grădina suspectului sunt de animale, spun surse...
Vasile Lavriuc, un bărbat de 57 de ani din Rădăuți, a ajuns în final după gratii. Acesta este acuzat că și-au fi ucis soția și cele două cumnate cu care...
În prima zi de proces, Manuela Gonzalez, poreclită "văduva neagră" din Grenoble, şi-a susţinut nevinovăţia. Femeia, de 53 de ani, este acuzată că şi-a ucis soţul, al cărui corp a...
Caz alarmant la Tribunalul Iași, într-un dosar de crimă organizată: mai mulți martori cărora autoritățile le-au oferit o protecție sporită au dispărut. La ultimele termene de judecată, președintele completului a...
Procesul atletului Oscar Pistorius este în plină desfășurare, iar procurorul sud-african Gerrie Nel este absolut convins că moartea Reevei Steenkamp a fost premeditată. Extrem de dur, spunând că este timpul...
Vasluianul Gheorghiță Guzanu, în vârstă de 35 de ani, va sta 12 ani în închisoare pentru uciderea propriului frate. Oamenii legii spun că nu au mai întâmplnit un astfel de...