Mărturisiri şocante în cazul femeilor dispărute de la Rădăuţi

Mărturisiri şocante în cazul femeilor dispărute de la Rădăuţi

Judecătorii au decis săptămâna trecută prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Vasile Lavric, rădăuţeanul bănuit că are legătură cu dispariţia a trei surori din aceeaşi localitate, femei despre care anchetatorii cred că ar fi fost omorâte şi îngropate.

Una dintre femeile dispărute, Nicoleta Lavric (fostă Iordache) era chiar soţia suspectului, iar celelalte două, cumnatele acestuia, femei cu care Vasile Lavric ar fi avut relaţii amoroase.

Băiatul Nicoletei şi a lui Vasile Lavric îi ia apărarea tatălui său, susţinând că acesta nu are legătură cu dispariţia mamei sale şi că suspiciunile anchetatorilor sunt doar nişte ipoteze. Neadevărate, susţine Andrei Vasile Lavric, în vârstă de 17 ani.

„Mama trăieşte în Italia. O rog să nu ne mai poarte pe drumuri”, spune adolescentul care şi-a văzut ultima oară mama la vârsta de opt ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Înainte să plece în Italia a vrut să mă ia şi pe mine, m-a dus la notar, dar apoi a plecat singură. Eu sunt sigur că trăieşte, dar nu se mai răspunde cu noi, ne-a părăsit”, spune tânărul care este elev în clasa a X-a la un liceu din oraşul Siret.

Mai mult, adolescentul spune că în urmă cu patru ani ar fi văzut-o şi pe o altă soră dispărută, Ramona, chiar prin Rădăuţi, însă, deşi a anunţat poliţia, femeia a dispărut din nou.

Şi concubina actuală a lui Vasile Lavric, Aurica Bodnărescu, îi acuză pe procurorii Parchetului General că îi ţin soţul după gratii, fără nici o probă, arestându-l nu pentru dispariţia celor trei femei, ci pentru o presupusă tentativă de omor comisă în urmă cu 14 ani.

De altfel, după acea tentativă de omor, când, susţin anchetatorii, ar fi lovit-o pe Nicoleta cu un ciocan în cap, aceasta mai trăit cinci ani alături de soţul ei, până când, în aprilie 2005, a dispărut.

„Locuiesc cu cei patru copii pe care îi avem în întreţinere, şi cu cei doi părinţi, bătrâni şi plini de boli, ai lui Vasile Lavric. Un om este arestat preventiv fără nici o probă, ci doar pentru suspiciuni, iar acel om are o familie ce trăia din cei câţiva lei care-i câştiga din acel garaj pe care l-au săpat anchetatorii. Ar trebui să intre în atenţia presei şi faptul că am ajuns să împrumut bani de la toate rudele şi cunoscuţii ca să am ce pune pe masă copiilor şi cu ce să-i trimit la şcoală, poate şi asta e senzaţional nu doar povestea de care e acuzat soţul meu”, s-a plâns femeia, precizând că cel mai mare copil al lui vasile Lavric are un handicap ce necesită tratament de aproape 250 de lei pe lună, iar toate veniturile ei lunare sunt de aproximativ 400 de lei.

Singurul care întreţinea familia era Vasile Lavric, care are un atelier auto la Rădăuţi.