crima

Crima este cel mai adesea sinonimă cu infracțiunea de omor (uciderea ilegală a unei ființe umane de către o altă ființă umană, de obicei cu intenție).

Definiția Juridică (Drept Penal)
Din punct de vedere juridic, în sistemele de drept penal care folosesc clasificarea tripartită (istorică în România și actuală în Codul Penal Francez), crima desemnează:

O infracțiune care prezintă cel mai înalt grad de pericol social și care este sancționată de lege cu pedepsele cele mai mari (excluzând, de obicei, delictele și contravențiile, care sunt fapte mai puțin grave).

Deși în Noul Cod Penal român (intrat în vigoare în 2014) clasificarea formală în "crime" și "delicte" a fost abandonată în favoarea noțiunii unitare de infracțiune, termenul de "crimă" este încă folosit în context internațional și academic, referindu-se la:

Omorul (Crima de sânge)

Crimele împotriva umanității (ex: genocidul, sclavajul, persecuția)

Crimele de război (încălcarea gravă a legilor și uzanțelor războiului)

Metaforic, termenul crimă depășește sensul juridic de omor și se referă la o greșeală gravă, impardonabilă, sau la o distrugere majoră a unui principiu, a unei valori sau a unei stări de fapt esențiale.

MĂCEL în plină stradă, în toiul nopții! Trei persoane, UCISE cu TOPOARE

MĂCEL în plină stradă, în toiul nopții! Trei persoane, UCISE cu TOPOARE

Eveniment sîngeros petrecut în Focșani. Autoritățile locale precizează că este cel mai crud conflict din ultimele două decenii. Cadavrele a trei bărbați au fost găsite în cursul serii de marți...

Crimă din gelozie. Un bărbat de 60 de ani i-a crăpat capul fostei iubite cu toporul: „Așa-ți trebuie!”

Crimă din gelozie. Un bărbat de 60 de ani i-a crăpat capul fostei iubite cu toporul: „Așa-ți trebuie!”

Crimă cumplită la marginea Lugojului. O femeie de 48 de ani a fost ucisă de fostul bărbat, în fața nunorii. Sângele a țâșnit ca dintr-o arteziană. Femeia a murit imediat....

Criminal periculos în libertate! Și-a ucis de dimineață iubita cu un TOPOR și a fugit

Criminal periculos în libertate! Și-a ucis de dimineață iubita cu un TOPOR și a fugit

Crimă cumplită, luni dimineață, la marginea Lugojului. O femeie de 48 de ani a fost ucisă de bărbat, chiar în fața nurorii. Tot ce a aabvut xde spus asasinul a...

Care ai omorât-o pe Ionica? | Viața la Curte

Care ai omorât-o pe Ionica? | Viața la Curte

Ionica zăcuse moartă vreo trei zile. Cârduri de muște și felurite neamuri de viermi începeau să-și facă apariția pe trupul ei dezgolit și vânăt.  Tăciune era singurul care o plângea,...

Bătut bestial şi înjunghiat după un act sexual ÎN TREI

Bătut bestial şi înjunghiat după un act sexual ÎN TREI

Un bărbat din New York a fost înjunghiat și bătut mortal luni seara, după ce s-a angajat într-o relație sexuală alături de alți doi parteneri, care a avut o întorsătură...

Dealerii care vindeau droguri COPIILOR, prinși

Dealerii care vindeau droguri COPIILOR, prinși

Acțiune în forță, luni dimineața, în Timiș. Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, coordonaţi de procurorii DIICOT Timişoara au descins la 10 adrese din judeţ, la traficanți...

Dragoste pe interes. Zeci de norvegieni și danezi înșelați de ”amanta” româncă. Ce le făcea tânăra

Dragoste pe interes. Zeci de norvegieni și danezi înșelați de ”amanta” româncă. Ce le făcea tânăra

Peste 4.000 de euro a expediat spre România un norvegian de 40 de ani ca să își sprijine ”iubita”. Fata îi spunea ba că vrea să vină al el și...

Criminalul-violator din Huşi a fost iertat de Justiţia română pentru o tentativă de omor

Criminalul-violator din Huşi a fost iertat de Justiţia română pentru o tentativă de omor

Dorinel Cătălin Ciolpan, care este arestat în Germania pentru violarea şi uciderea a două tinere, mai e bănuit de alte patru crime petrecute în judeţele Vaslui şi Bacău Camionagiul din...

Traficanți de droguri pe litoral, capturați de Crima Organizată

Traficanți de droguri pe litoral, capturați de Crima Organizată

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri de...

O concurentă la concursul de MISS a fost ARESTATĂ pentru CRIMĂ

O concurentă la concursul de MISS a fost ARESTATĂ pentru CRIMĂ

Modelul de 22 de ani, care a concurat o la Miss Asia Toronto, este unul dintre cei doi oameni acuzați de uciderea lui Noel Williams de 27 de ani. Un...

I-a înfipt soției un cuțit în inimă și a aruncat-o de la etaj | MEMORIA EVZ

I-a înfipt soției un cuțit în inimă și a aruncat-o de la etaj | MEMORIA EVZ

În luna aprilie a anului 1993, EVZ relata, pe prima pagină, cum un ieșean de 40 de ani, gelos din cale- afară, și-a omorât soția înfigându-i un cuțit în inimă....

Încă o CRIMĂ în Germania. Psiholog, omorât de un refugiat sirian

Încă o CRIMĂ în Germania. Psiholog, omorât de un refugiat sirian

Un refugiat sirian, care ceruse azil în Germania, a înjunghiat mortal psihologul care-l îngrijea într-un centru de asistenţă psihologică pentru refugiaţi din oraşul Saarbrucken. Acesta este a doua crimă în...

Traficanți de droguri și de bani falsi, arestați la Constanța

Traficanți de droguri și de bani falsi, arestați la Constanța

Procurorii DIICOT Constanța au destructurat o rețea de traficanți de droguri formată din mai mulți indivizi din Constanța, care acționau în România și în Europa. Trei dintre ei au fost...

Şofer roman de TIR, arestat de poliţia germană. Bărbatul este suspectat de VIOLURI și CRIME în Germania şi Austria

Şofer roman de TIR, arestat de poliţia germană. Bărbatul este suspectat de VIOLURI și CRIME în Germania şi Austria

Un şofer român de TIR, suspectat că a violat şi ucis o femeie în sud-vestul Germaniei, în anul 2016, şi altă femeie, în Austria, în 2014, a fost arestat de...

Ce AMENDAMENTE la proiectul de lege care vizează organizarea și funcționarea DIICOT au dezbătut senatorii juriști

Ce AMENDAMENTE la proiectul de lege care vizează organizarea și funcționarea DIICOT au dezbătut senatorii juriști

Senatorii din Comisia juridică au dezbătut, astăzi, mai multe amendamente la textul proiectului de lege care vizează aprobarea OUG 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT, și anume creşterea numărului de...

Crima din Copou. Imaginile de pe camerele video din căminul în care a fost ucis un student nu au fost cerute de anchetatori

Crima din Copou. Imaginile de pe camerele video din căminul în care a fost ucis un student nu au fost cerute de anchetatori

Complexul studențesc Târgușor - Copou din Iași a fost zguduit, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2015, de o crimă înfiorătoare.  Într-o cameră din căminul C4, un student din...

Motivul stupid pentru care un 14 bărbați  au comis o CRIMĂ!

Motivul stupid pentru care un 14 bărbați au comis o CRIMĂ!

New Delhi-India: 14 bărbați au bătut până la moarte un conducător de ricșă pentru că le-a atras atenția să nu urineze în public   Conform declaraţiilor localnicilor, doi tineri au...

CRIMĂ în stil MAFIOT la KOLN. Un tânăr din Argeș a fost EXECUTAT

CRIMĂ în stil MAFIOT la KOLN. Un tânăr din Argeș a fost EXECUTAT

Doi români din Vâlcea sunt cercetați de autoritățile germane, după ce un tânăr din Argeș a fost ucis cu sânge rece în urma unui scandal petrecut într-un orășel de lângă...

9 din 10 PISTOLARI de pe străzile Suediei sunt IMIGRANȚI

9 din 10 PISTOLARI de pe străzile Suediei sunt IMIGRANȚI

Aproape toate crimele sau tentativele de crime din Suedia au drept autori persoane cu origini străine, arată un studiu recent citat de presa locală. Potrivit unei cercetări realizate de ziarul...

Extraordinara poveste a TINEREI de 18 ani acuzată de mai multe CRIME comise într-o școală BOGATĂ

Extraordinara poveste a TINEREI de 18 ani acuzată de mai multe CRIME comise într-o școală BOGATĂ

O dramă care ridică întrebări despre arhitectura complicată a dragostei, efectele dezastruoase ale sentimentului de vină şi rolul justiţiei Editura RAO lansează volumul Nisipuri mișcătoare, de Malin Persson Giolito, deinător...