crima

Crima este cel mai adesea sinonimă cu infracțiunea de omor (uciderea ilegală a unei ființe umane de către o altă ființă umană, de obicei cu intenție).

Definiția Juridică (Drept Penal)
Din punct de vedere juridic, în sistemele de drept penal care folosesc clasificarea tripartită (istorică în România și actuală în Codul Penal Francez), crima desemnează:

O infracțiune care prezintă cel mai înalt grad de pericol social și care este sancționată de lege cu pedepsele cele mai mari (excluzând, de obicei, delictele și contravențiile, care sunt fapte mai puțin grave).

Deși în Noul Cod Penal român (intrat în vigoare în 2014) clasificarea formală în "crime" și "delicte" a fost abandonată în favoarea noțiunii unitare de infracțiune, termenul de "crimă" este încă folosit în context internațional și academic, referindu-se la:

Omorul (Crima de sânge)

Crimele împotriva umanității (ex: genocidul, sclavajul, persecuția)

Crimele de război (încălcarea gravă a legilor și uzanțelor războiului)

Metaforic, termenul crimă depășește sensul juridic de omor și se referă la o greșeală gravă, impardonabilă, sau la o distrugere majoră a unui principiu, a unei valori sau a unei stări de fapt esențiale.

DESCOPERIRE MACABRĂ ÎN SEDIUL POLIŢIEI. Un şef de post a fost GĂSIT MORT chiar de primar

DESCOPERIRE MACABRĂ ÎN SEDIUL POLIŢIEI. Un şef de post a fost GĂSIT MORT chiar de primar

Descoperire macabră în Vişeul de Jos. Şeful postului de poliţie a fost găsit mort în sediul instituţiei. Trupul neînsufleţit al bărbatului de 47 de ani a fost descoperit chiar de...

CRIME ÎNFIORĂTOARE care au ZGUDUIT LUMEA din Constanța. ÎNJUNGHIATE și cu capul zdrobit de CIOCAN!

CRIME ÎNFIORĂTOARE care au ZGUDUIT LUMEA din Constanța. ÎNJUNGHIATE și cu capul zdrobit de CIOCAN!

Crime înfiorătoare care a zguduit lumea în Constanța. Trei femei și-au pierdut viața anul acesta, fiind omorâte cu sânge rece. Înjunghiate și lovite cu un ciocan. Apoi au urmat alte...

Revelion negru cu crime și tentative de omor în București. O bătrână de 93 de ani a fost spintecată de un recidivist eliberat pentru bună purtare

Revelion negru cu crime și tentative de omor în București. O bătrână de 93 de ani a fost spintecată de un recidivist eliberat pentru bună purtare

Tot de Anul Nou, un bătrân a vrut să-și omoare sora, o femeie și-a omoarât iubitul și alta a dat greș O femeie în vârstă de 93 de ani, din...

14 ani de la moartea lui Dumitru Tinu, accident sau crima perfectă?

14 ani de la moartea lui Dumitru Tinu, accident sau crima perfectă?

La 14 ani de la moartea ziaristului Dumitru Tinu, familia încercă încă să afle adevărurl despre decesul patronului ziarului Adevăru. Fiul lui Dumitru Tinu, Andrei, încă încearcă să facă dreptate....

SINUCIDERE SAU CRIMĂ. Descoperire macabră în prima zi a anului

SINUCIDERE SAU CRIMĂ. Descoperire macabră în prima zi a anului

Poliţiştii criminalişti din cadrul IPJ Giurgiu au deschis o anchetă şi efectuează cercetări după ce trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit plutind pe râul Neajlov. ''În urmă cu...

CRIMĂ ORIBILĂ! Un bărbat a fost UCIS CU BESTIALITATE de vecină lui. DETALII ÎNFIORĂTOARE

CRIMĂ ORIBILĂ! Un bărbat a fost UCIS CU BESTIALITATE de vecină lui. DETALII ÎNFIORĂTOARE

Crimă oribilă! Un bărbat a fost ucis cu bestialitate de vecină lui. Bărbatul a fost găsit mort în locuinţa femeii. Crimă s-aprodus în satul Suhulet din comună Tansa, Iaşi. În...

CULMEA TUPEULUI. Criminalul care şi-a omorât soţia şi fiica şi le-a aruncat trupurile în fântână a cerut să meargă la înmormântarea lor

CULMEA TUPEULUI. Criminalul care şi-a omorât soţia şi fiica şi le-a aruncat trupurile în fântână a cerut să meargă la înmormântarea lor

Bărbatul care și-a ucis în prima zi de Crăciun soția și fiica și a încercat pe urmă să se sinucidă a fost externat din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...

Fetiţa trăia când a fost aruncată în fântână

Fetiţa trăia când a fost aruncată în fântână

Detalii înfiorătoare au ieşit la iveală în cazul crimei care a îndoliat comuna Şura Mare, din judeţul Sibiu.  Potrivit anchetatorilor, fetiţa de 14 ani trăia când a fost aruncată în...

Ucigaşul care şi-a omorât soţia şi fiica i-a lăsat un bilet fiului prin care recunoaşte dubla crimă

Ucigaşul care şi-a omorât soţia şi fiica i-a lăsat un bilet fiului prin care recunoaşte dubla crimă

Crăciun îndoliat în comuna Şura Mare din judeţul Sibiu. Un bărbat şi-a ucis soţia şi fi ica de numai 14 ani şi le-a aruncat trupurile în fântâna din curtea lor....

O femeie și-a ucis vecinul, apoi l-a îmbrăcat în rochiță și sutien

O femeie și-a ucis vecinul, apoi l-a îmbrăcat în rochiță și sutien

Caz cutremurător la Iași după ce un bărbat a fost găsit mort în locuința unei vecine. De câteva zile nimeni nu mai doarme liniștit în satul Suhuleț din comuna Tansa,...

Crimă care a îngrozit Brăila. Un tânăr şi-a pierdut viaţa în NOAPTEA DE CRĂCIUN în urma unor lovituri de cuţit. Atacul a avut loc lângă POSTUL DE POLIŢIE

Crimă care a îngrozit Brăila. Un tânăr şi-a pierdut viaţa în NOAPTEA DE CRĂCIUN în urma unor lovituri de cuţit. Atacul a avut loc lângă POSTUL DE POLIŢIE

Un tânăr de 29 de ani din comuna Şuteşti, judeţul Brăila şi-a găsit sfârşitul în chinuri groaznice. În noaptea de Crăciun bărbatul a fost atacat cu un cuţit. A mai...

Ce s-a întâmplat cu bărbatul care I-A CRĂPAT CAPUL partenerei sale

Ce s-a întâmplat cu bărbatul care I-A CRĂPAT CAPUL partenerei sale

Un bărbat care a omorât cu o cruzime de nedescris o femeie ce i-a refuzat favorurile sexuale, a fost trimis în judecată în ajun de Crăciun. Conform procurorilor, individul se...

Cele 5 semene după care se ghidează poliţiştii să descopere criminalii

Cele 5 semene după care se ghidează poliţiştii să descopere criminalii

În spatele oricărei rezvolvări de caz controversat se află câteva coordonate esențiale, învățate pe băncile facultății de studenții la Drept. În anul IV, cei mai mulți dintre ei trec prin...

De ce cere Asociația 21 Decembrie 1989 reaudierea lui Petre Roman în DOSARUL REVOLUȚIEI și ridicarea înregistrărilor din TVR. DOCUMENTE

De ce cere Asociația 21 Decembrie 1989 reaudierea lui Petre Roman în DOSARUL REVOLUȚIEI și ridicarea înregistrărilor din TVR. DOCUMENTE

Asociația 21 Decembrie 1989 a formulat noi solicitări în Dosarul Revoluției. Revoluționarii îi solicită procurorului general al României, Augustin Lazăr, să ridice înregistrările transmisiei din Studioul 4 făcută în dimineața...

CRIMĂ SÂNGEROASĂ ÎN DIRECT. Imaginile de pe camera de supraveghere sunt ŞOCANTE şi POT AFECTA EMOŢIONAL | Video

CRIMĂ SÂNGEROASĂ ÎN DIRECT. Imaginile de pe camera de supraveghere sunt ŞOCANTE şi POT AFECTA EMOŢIONAL | Video

Crimă sângeroasă în direct. Un cuplu de americani a fost trezit de zgomote puternice. Ceea ce au văzut ulterior în imaginile surprinse de camera de supraveghere, i-a şocat pe Mary...

Un președinte de stat a declarat că A OMORÂT PERSONAL INFRACTORI, pentru a da O LECȚIE POLIȚIEI LOCALE

Un președinte de stat a declarat că A OMORÂT PERSONAL INFRACTORI, pentru a da O LECȚIE POLIȚIEI LOCALE

Rodrigo Duterte, preşedintele din Filipine, a afirmat miercuri că a omorât personal presupuşi infractori când deţinea funcţia de primar al oraşului Davao, informează Mediafax. Aceasta nu este prima afirmaţie în...

Cazul fiului unui ofiţer SRI măcelărit în propriul apartament. Sute de persoane au fost audiate, dar criminalul este încă în libertate

Cazul fiului unui ofiţer SRI măcelărit în propriul apartament. Sute de persoane au fost audiate, dar criminalul este încă în libertate

Noi detalii ies la suprafaţă în cazul fiului unui ofiţer SRI din Iaşi, ucis cu o luna în urmă în propriul apartament. În timp ce criminalul tânărului de 18 ani...

Femeie UCISĂ CU FEROCITATE de către soţ, după ce a descoperit că BĂRBATUL O ÎNŞELA! Cum a vrut CRIMINALUL SĂ-ŞI ASCUNDĂ CRIMA

Femeie UCISĂ CU FEROCITATE de către soţ, după ce a descoperit că BĂRBATUL O ÎNŞELA! Cum a vrut CRIMINALUL SĂ-ŞI ASCUNDĂ CRIMA

Un bărbat din Marea Britanie şi-a ars de vie soţia, după ce victima a descoperit că acesta o înşela cu o altă femeie. Darren Byrne, în vârstă de 40 de...

Breaking news: creierul operaţiunii “Portbagajul” e liber! Interlopul care a decapitat Poliţia Română s-a ”evaporat” din închisoare!

Breaking news: creierul operaţiunii “Portbagajul” e liber! Interlopul care a decapitat Poliţia Română s-a ”evaporat” din închisoare!

Mihai Bucurenciu, cel care a generat în 2000 ”Operaţiunea Luna”, o amplă intervenţie a poliţiei împotriva lumii interlope, dupa ce a reclamat ca i s-au furat aproape 500.000 de dolari,...

Miki și Mario, tenorul și basul Filarmonicii Banatul, DEALERI de droguri de mare risc. Cum au perfectat AFACEREA în turneu

Miki și Mario, tenorul și basul Filarmonicii Banatul, DEALERI de droguri de mare risc. Cum au perfectat AFACEREA în turneu

Sute de pastille de Ecstasy și sute de timbe LSD, în valoare de peste 11.000 de euro, au capturat, joi seara, polițiștii de la Crimă Organizată din Timișoara, în urma...