Stânga europeană neagă crimele comunismului „cu față umană”
- Simona Stupar
- 24 august 2017, 00:00
Președinția estoniană a UE a organizat, ieri, o reuniune ministerială informală, cu tema „Moștenirea în Europa secolului 21 a Crimelor comise de Regimurile Comuniste”. Stânga din PE s-a revoltat, iar unii lideri europeni au protestat.
Grupul de stânga GUE/NGL (Stânga Unită Europeană - Stânga Verde Nordică) din Parlamentul European (PE) a reacționat cu furie și a acuzat Estonia că „politizează președinția”, în timp ce ministrul grec al Justiției a anunțat că boicotează evenimentul.
Comemorarea victimelor
Președinția estoniană a explicat că evenimentul, la care urma să participe miniștri sau reprezentanți ai Ministerelor Justiției, era dedicat Zilei Europene a comemorării victimelor stalinismului și nazismului. Această zi a fost proclamată, în 2009, prin adoptarea unei rezoluții a PE privind conștiința europeană și totalitarismul.
Grupul Stângii din PE a catalogat conferința de la Tallinn ca fiind „o insultă a memoriei istorice a Europei”, a relatat Euractiv.
„Într-un moment în care extrema-dreaptă și neo-nazismul profită de pe urma eșecului politicilor europene, semnul egal între nazism și comunism este fals din punct de vedere istoric, periculos și inacceptabil. Mai mult decât atât, faptul că guvernul estonian a ales să se concentreze asupra „crimelor comunismului” arată în mod clar intenția de a folosi instituția președinției rotative a UE în scopuri ideologice”, susțin deputații europeni de stânga.
Boicot de la Atena
Politicienii de stânga au cerut miniștrilor de Justiție din statele membre UE să boicoteze evenimentul, iar guvernul grec a răspuns afirmativ. Ministrul Stavros Kontonis, membru al partidului premierului Alexis Tsipras, Syriza, a refuzat invitația la Tallinn.
Kontonis este de părere că o conferință cu acest titlu transmite un mesaj „periculos, greșit politic” cum că acordurile semnate la finalul celui de-al Doilea Război Mondial ar fi contrare valorilor UE, renăscând, de fapt, un Război Rece, ceea ce „nu reflectă viziunea poporului grec, care consideră că nazismul și comunismul n-ar fi putut exista niciodată ca două părți ale aceleiași ecuații”.
„Dimpotrivă, comunismul a dat naștere la zeci de curente ideologice, dintre care unul a fost euro-comunismul, născut în timpul Primăverii de la Praga, și care combina socialismul cu democrația și libertatea”, a spus ministrul grec.
Propunerea statelor est-europene
În 2010, Comisia Europeană a respins cererea venită din partea mai multor țări est-europene de a se introduce așa-numita lege a „dublului genocid”, care ar incrimna negarea crimelor regimurilor comuniste, la fel ca în cazul negării Holocaustului. Miniștri de Externe din șase țări (Lituania, Letonia, Bulgaria, Ungaria, România și Cehia) au scris atunci Comisiei, cerând ca crimele comunismului să fie „tratate cu aceleași standarde ca cele ale nazimului”. Din păcate, executivul comunitar a respins această solicitare, pentru că „ea nu a întrunit consensul necesar, mai multe state având opinii diferite pe această temă”.