Băgînd de seamă că nu m-am pronunțat pro sau contra Legilor Justiției, propuse și promovate de unul singur, nu fără bărbăție, trebuie să recunosc, de ministrul Justiției, Tudorel Toader, un cititor își exprimă nedumerirea sub forma unei întrebări - vorba lui Dobrogeanu Gherea - cu tendință: Cum de nu săriți în apărarea Legilor Justiției, atacate cu atîta ferocitate de Deep State prin agenții săi de la suprafață: Divizia Presă a Binomului, în frunte cu Digi TV și Realitatea TV, TeFeLiștii, USR, partidele oportuniste, precum PNL-ul condus de maimuțăritorul Ludovic Orban?

Întrebarea are în subtext trimiterea la o realitate: În ultimii ani m-am manifestat ca un combatant cu condeiul împotriva Dictaturii secrete a Deep State, dictatură instaurată printr-o lovitură de stat care a durat mai mult de un deceniu. Principalul instrument de acțiune al acestei Dictaturi l-a constituit Justiția. Prin Justiție înțelegînd nu numai procurorii, ci și, dacă nu mai ales, judecătorii, cei mai mulți de la instanțele superioare, tot mai bogate în privilegii și, prin urmare, cele mai sensibile la presiunile exterioare. Legile Justiției, deși deocamdată luînd aparența unei inițiative strict personale a lui Tudorel Toader, sînt prezentate de cei care le sprijină, din politică și din presă, drept Operațiunea prin care Justiția va fi luată de sub cizma sergenților mesianici din Deep State.

Logic ar fi – sugerează cititorul – ca un luptător împotriva Deep State, instrument folosit și de așazișii parteneri strategici ai Româ- niei pentru a-și promova interesele în defavoarea intereselor noastre naționale, să se suie pe baricada celor care apără Legile Justiției și să tragă cu întreg armamentul din dotare în cei care au luat cu asalt și cu zbieretele de rigoare, inițiativa lui Tudorel Toader. Iată că eu mă păstrez în expectativă de cînd Tudorel Toader, prezentîndu-și propunerile, a declanșat în România o isterie tipică unei țări neașeazate, în care confruntarea de argumente e înlocuită cu confruntarea de zbierete.

Miercuri seara, la emisiunea România 9, moderată pe TVR de Ionuț Cristache, am explicat, într-un context de reeditare a isteriei din întreaga societate, că-mi propun să abordez lucid, fără patimă pro sau contra, așa cum îi stă bine unui Istoric al clipei, bătălia stîrnită de legile Justiției. De ce o asemenea poziție? De ce nu sar în apărarea inițiativei lui Tudorel Toader? Și dacă nu sar pentru a-l susține pe Tudorel Toader de cu nu arunc și eu, asemenea multora, cu Huideo! în Pachetul de legi?

Răspuns simplu și categoric, dintre cele care se dau și-n fața plutonului de execuție: Știu din Istorie că Justiția, coafată și fardată ca independentă, a fost instrumentul ticălos prin care s-a dat o spoială de legalitate crimelor politice odioase. Și nu mă refer la procurori, pe care nu-i consider în Istoria Babuiniei noastre ca făcînd parte dintre magistrați, ci dintre securiștii cu orizont de milițieni pitecantropi. Ori de cîte ori sunt aduse în discuție crimele și abuzurile stalinismului românesc sunt invocați securiștii, procurorii, milițienii, activiștii de partid. Se trece cu vederea adevărul că, cu rare excepții, oamenii nevinovați au ajuns la pușcărie în urma unei sentințe date de un judecător. Fie din oportunism, fie, în cele mai multe cazuri, din ticăloșie. Un institut se ocupă de pedepsirea celor care au comis abuzuri și crime în anii stalinismului. Printre cei descoperiți și trași de barbă din văgăuna pensiei de lux n-am auzit pînă acum să fie vreun judecător care a trimis sute de oameni la pușcărie. Au fost reabilitate sute de victime ale sentințelor ticăloase, dar nici un judecător care a dat astfel de sentințe n-a fost invocat măcar pentru a-l ști cei de azi. De ce a fost Justiția, sub pretenția de independentă, bulanul pentru ciomă- girea (uneori pînă la moarte) a adversarilor politici ai regimurilor succesive?

Răspunsul îl dau scrieri mai vechi ale mele dedicate Proceselor din anii 1936-1938 de la Moscova, Proceselor din anii staliniști de la noi și Proceselor intentate foștilor de după decembrie 1989. În toate aceste cazuri, am avut de a face cu folosirea Justiției de către diferite regimuri ca instrument de spoire a crimelor astfel încît să pară legale. Fie și o simplă privire asupra celor Trei Procese de la Moscova conduce la o nedumerire descumpănitoare. După 1934, Stalin era Stăpînul absolut al URSS. Toți adversarii săi politici puteau fi împușcați sau trimiși în Gulag fără proces.

Cu toate acestea, cele trei Procese (16 victime în 1936, 17, în 1937, 21, în 1938), au presupus un efort uriaș din partea NKVD, dar și a lui Stalin, de a organiza parodii de procese. De ce era nevoie de dosare măsluite, de procurori zbiri, de judecători care să dea sentințele primite în plic? Răspunsul e amar pentru cel care mai crede în dreptate pe lumea asta. Stalin avea nevoie ca de aer de sentințe date de judecători împotriva adversarilor săi pentru a le terfeli imaginea. Una e să împuști pur și simplu un om și alta e să-l împuști prin sentință.

Culmea cinismului e faptul că ori de cîte ori era întrebat de jurnaliștii stră- ini - chiar dintre cei favorabili URSS – asupra sentințelor, Stalin invoca independența Justiției. Toate regimurile care au invocat independența Justiției au făcut-o cu atît mai tare, cu atît mai zgomotos, cu cît au folosit Justiția ca instrument în bătălia lor pentru Putere. După 23 august 1944, judecătorii acționînd în numele Justiției independente, i-au condamnat la moarte pe cei din Guvernul Antonescu într-un proces măsluit. La ordinele comuniștilor, desigur. Aceiași judecători care-i condamnaseră la moarte pe comuniști la porunca regimului Antonescu. După decembrie 1989, judecătorii care condamnaseră pe nedrept oameni nevinovați sub regimul Ceaușescu s-au grăbit să-i condamne, tot nedrept, pe foștii din regimul Ceaușescu. Vi-i amintiți pe odioșii judecători din primul lot CPEx de procese? Vă amintiți cum îi scuipau pe acuzați în plină ședință și cum pupau mîna procurorilor, care luaseră acum locul securiștilor?

Indiscutabil, prin Lovitura de stat care ține de un deceniu, dată de sergenții majori mesianici, Justiția a devenit un instrument al Sistemului. Prin intermediul rețelei sale din presă, din politică, din societatea civilă, Deep State a prezentat toate măsurile luate ca stînd sub semnul independenței Justiției. De sub controlul politic, Justiția a trecut sub controlul CSM. CSM a devenit însă în acest timp terenul tactic al Sistemului.

Și astfel prin intermediul CSM, Justiția a trecut sub controlul Noii Securități. Locul politicienilor l-au luat sergenți mesianici din Pădurea Băneasa. Și astfel, invocînd independența Justiției, Deep State a condus și conduce România din umbră. Modificările propuse de Tudorel Toader au drept notă de esență luarea Justiției din mîna Sistemului și trecere în mîna Ministerului de Justiție. Trecere care înseamnă preluarea Justiției de către Politic. Și Sistemul și Tudorel Toader invocă independența Justiției.

În realitate, asistăm nu la o bătălie pentru crearea condițiilor cu Justiția să fie independentă, ci pentru că Justiția să fie a cuiva. Ar fi fost normal ca Justiția să se angajeze în aceste zile într-un război de dobîndire a unei reale independente. N-a făcut-o însă timp de 27 de ani. Cum s-o facă acum?

O proză ieftină a promovat imaginea de telenovelă a prostituatei care, nemaiavînd nevoie de bani, se face fată cinstită. Viața arată că sînt puține astfel de situații. Nu de alta, dar și prostituția e, pentru unele, pînă la urmă o plăcere.