Predoiu: Suntem pregătiți să intrăm în Schengen. Ce va fi în primele șase luni. Update

Predoiu: Suntem pregătiți să intrăm în Schengen. Ce va fi în primele șase luni. UpdateSursa foto Photo 101330355 © Spettacolare | Dreamstime.com

Update - Predoiu: Suntem pregătiți să intrăm în Schengen. Ce va fi în primele șase luni

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, înainte de a intra la ședința decisivă a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) că „suntem gata să intrăm în Schengen, suntem pregătiți să intrăm în Schengen și merităm să fim primiți”.

El a mai explicat că va urma o perioadă de tranziție de șase luni, în care la granițele de vest vor exista controale similare cu cele de la frontiera dintre Ungaria și Austria. „Vor fi controale aleatorii și controale bazate pe analiza de risc”, a precizat Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne a mai spus că s-ar putea să apară discuții și dificultăți legate de situația din Siria, unde dictatura comunistului Bashar al-Assad a fost înlăturată de rebeli, conduși de un fost afiliat al rețelei teroriste Al Qaeda și de unde ar putea pleca un număr mare de persoane, care ar pune presiune pe granițele UE.

Dar, a spus Cătălin Predoiu, România a luat în calcul și aceste provocări și a discutat deja despre adaptarea la noua situație. În plus, a mai spus ministrul, țara noastră a fost permanent în contact cu Bulgaria, țară care speră să intre în spațiul Schengen concomitent cu România, dar și cu Ungaria, țară care deține președinția rotativă a UE.

Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) va vota joi ridicarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne cu România și Bulgaria și între acestea, de la 1 ianuarie 2025, a confirmat marți un oficial al UE.

Săptămâna aceasta, decisivă pentru aderarea României la Schengen

Pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 9 decembrie figura punctul „Decizia Consiliului privind stabilirea datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne terestre cu Bulgaria și Romania și între acestea", pe baza articolului 4, alineatul 2, din Actul de aderare a Bulgariei și Romaniei din 2005.

Totuși, subiectul aderării României și Bulgariei la Schengen o să fie abordat și în ședința de miercuri dimineață a COREPER II, însă este puțin probabil ca ceva să se schimbe, având în vedere ultimele evoluții.

Austria nu va mai folosi dreptul de veto împotriva României

Austria a anunțat, luni seară, că nu va mai folosi dreptul de veto pentru a bloca aderarea totală a României și Bulgariei la zona Schengen, prin vocea ministrului de interne Gerhard Karner.

Putem trece la următorul pas în cadrul Consiliului [Justiție și Afaceri Interne], a declarat ministrul austriac de Interne Gerhard Karner, citat într-un comunicat de presă al ministerului său. „Dupa „Air Schengen”, „Land Schengen” este acum deschis pentru Romania și Bulgaria”, a declarat Karner.

Doza de incertitudine: mentinerea controalelor la frontierele terestre pentru o perioada de cel putin șase luni

Singurul lucru pe care exista o doza de incertitudine este prevederea privind mentinerea controalelor la frontierele terestre dintre Ungaria și Romania și dintre Romania și Bulgaria pentru o perioada de cel putin șase luni, prin aplicarea art. 25a (4) și (5) din Codul de Vize Schengen, pentru a atenua potentiala schimbare a modelului migratoriu care ar putea aparea ca o consecinta imediata a eliminarii controalelor la frontierele terestre și pentru a preveni orice amenintare grava la adresa ordinii publice sau a securitatii interne, asa cum este mentionat în Declaratia comuna a Romaniei, Bulgariei, Austriei și Ungariei, facuta publica la Budapesta pe 22 noiembrie.

Aderarea României pe frontierele terestre însoțită de o declarație cu Austria

Intrebat despre acest aspect, oficialul UE cu care a stat de vorba Agerpres a declarat ca „posibila introducere a controalelor la frontierele interne de catre Bulgaria și Romania este o decizie nationala".

Schengen

Schengen. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cel mai probabil, decizia privind aderarea României și Bulgariei la zona Schengen pe frontierele terestre va fi însoțită de o declarație comună a celor două țări cu Austria, așa cum s-a întâmplat și în cazul deciziei din 30 decembrie 2023 privind aderarea pe frontierele aeriene și maritime și cea care se referea la "continuarea eforturilor comune de combatere a migrației ilegale".

România aplică intergral regulile Schengen pentru frontierele interne și maritime

Mai mult, Karner a declarat luni seara că votul Austriei împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen din decembrie 2022 și insistența sa în combaterea imigrației ilegale au dus la o scădere a numărului de migranți interceptați în apropierea frontierei Austriei cu Ungaria, cea mai frecventă rută de intrare în țară.

„Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale la frontieră nu ar fi avut loc”, a spus el, menționând 70.000 de interceptări anul trecut până în octombrie și 4.000 în aceeași perioadă a acestui an, conform actmedia.eu.

România și Bulgaria aplică deja integral regulile Schengen din 31 martie 2024, când controalele la frontierele interne aeriene și maritime cu Bulgaria și România au fost eliminate, pe baza deciziei Consiliului din 30 decembrie 2023.